Războiul barbar al Kremlinului împotriva Ucrainei a marcat o schimbare tectonică pe continentul nostru și a creat o nouă realitate geopolitică, a transmis miercuri președintele Consiliului European, Charles Michel, în cea de-a doua zi a sesiunii plenare a Parlamentului European.
„Liderii UE a luat o serie de decizii geopolitice majore. Am decis să recunoaștem perspectiva europeană a Ucrainei, Moldovei și Georgiei, viitorul acestor țări și viața oamenilor în cadrul UE. Și am decis să acordăm statutul de țări candidate Ucrainei și Moldovei. Vom continua să oferim sprijin militar pentru Ucraina și să sprijinim această țară din punct de vedere financiar. De asemenea, ne-am angajat să sprijinim reconstrucția Ucrainei și vom continua să lucrăm la sancțiuni pentru a ne asigura că acestea sunt puse în aplicare în mod eficient”, a subliniat Charles Michel.
We have responded with unity to support #Ukraine and we will stay right by their side for as long as it takes.
We will continue to provide military support.
We have already done a lot but #Ukraine needs more.
So we called for an increase of military support. @Europarl_EN pic.twitter.com/jt6cuqFJR2
— Charles Michel (@CharlesMichel) July 6, 2022
Făcând trimitere la procesul de extindere al UE, Charles Michel a precizat că negocierile de aderare cu Macedonia de Nord și Albania sunt o prioritate absolută și a mulțumit președinției franceze a Consiliului UE pentru eforturile de a ajuta la reducerea decalajului dintre Macedonia de Nord și Bulgaria.
De asemenea, Charles Michel a abordat, în plenul Parlamentului European, propunerea Franței de a lansa o Comunitate Politică Europeană.
„Vor fi invitați toți cei care, pe continentul european, împărtășesc aceleași interese și care ar dori să se coordoneze și să coopereze în domenii. Asta nu înseamnă neapărat că sunt țări care ar urma să adere la UE. Unele nu vor să facă acest lucru. Este vorba despre crearea unei comunități politice care să fie flexibilă și care se va ocupa, poate, de probleme precum securitatea energetică, infrastructura și probleme legate de sănătate”, a spus președintele Consiliului European.
Liderii celor 27 de state membre ale UE au purtat în urmă cu două săptămâni, la Bruxelles, prima discuția strategică privind propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de lansare a unei comunități politice europene.




