Comisia Europeană a cerut luni statelor membre ale Uniunii Europene să transforme ”fără întârziere” toate punctele de trecere a frontierelor naționale în ”coridoare verzi” pentru a nu bloca transporturile de bunuri și pentru a nu afecta funcționalitatea pieței unice a Uniunii Europene.
Executivul european a emis astfel noi recomandări operaționale în legătură cu modul de punere în aplicare a Orientărilor privind gestionarea frontierelor, în scopul de a menține circulația mărfurilor pe tot teritoriul UE pe durata actualei pandemii.
Pentru a se asigura că lanțurile de aprovizionare din întreaga UE continuă să funcționeze, se solicită statelor membre să desemneze neîntârziat toate punctele interne corespunzătoare de trecere a frontierei din cadrul rețelei transeuropene de transport (TEN-T) ca puncte de trecere a frontierei pentru „culoarele verzi”, iar Comisia Europeană cere ca timpul pentru traversarea frontierelor, incluzând aici verificările vamale și controalele de sănătate, să nu depășească mai mult de 15 minute, se arată într-un comunicat al Comisiei.
“Izbucnirea coronavirusului are un impact major asupra transporturilor europene”, a declarat luni, într-un mesaj video, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, arătându-se afectată de faptul că măsurile introduse de guvernele naționale pentru încetinirea răspândirii virusului ”au încetinit și, uneori, au paralizat transportul”.
Potrivit lui von der Leyen, noile orientări ale Comisiei au patru obiective: 1) traversarea punctelor de frontieră printr-un ”coridor verde” ar trebui să dureze maxim 15 minute, 2) coridoarele verzi ar trebui să fie deschise pentru vehiculele care transportă orice tip de marfă, 3) guvernele naționale ar trebui să suspende restricțiile și 4) ar trebui să existe mai puțină birocrație pentru transportatori.
”Controalele de sănătate la frontieră pot fi măsuri utile, complementare împotriva virusului, dar ele trebuie organizate astfel încât libera circulație a mărfurilor să nu fie oprită”, a mai spus ea.
Citată în comunicatul Comisiei Europene, comisarul pentru transporturi Adina Vălean a precizat că orientările Comisiei urmăresc să asigure ”protejarea lanțurilor de aprovizionare ale Uniunii Europene” și că ”bunurile și lucrătorii din domeniul transporturilor pot circula fără întârziere acolo unde este nevoie”.
De altfel, Adina Vălean a susținut aceste obiective ale Comisiei Europene și în cadrul videoconferinței miniștrilor pentru transporturi din țările UE, care a avut loc săptămâna trecută.
Potrivit Comisiei Europene, pandemia coronavirusului are un impact perturbator major asupra transportului și mobilității europene, iar continuitatea neîntreruptă a serviciilor de transport rutier, maritim și aerian sunt de o importanță crucială pentru funcționarea pieței interne a UE și pentru răspunsul efectiv la actuala criză de sănătate publică.




