COMISIA EUROPEANA
Comisia Europeană dezminte: Ursula von der Leyen nu candidează la funcția de secretar general al NATO
Published
2 years agoon
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu candidează la funcţia de secretar general al NATO, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Comisiei, citat de dpa.
Afirmaţiile despre acest subiect ale ziarului britanic The Sun sunt “speculaţii nefondate”, a comunicat Comisia, la solicitarea agenţiei respective, informează Agerpres.
Mai multe state membre ale Alianţei Nord-Atlantice au sugerat că von der Leyen va prelua conducerea în octombrie, conform sursei citate, însă media citată nu precizează contextul în care fostul ministru german al apărării ar candida, aceasta având un mandat de președinte al Comisiei Europene până la 30 noiembrie 2024. Mai mult, o înlocuire a Ursulei von der Leyen de la șefia Comisiei Europene ar presupune schimbarea întregii Comisii Europene, fapt care ar complica și mai mult agenda internă internă a Uniunii Europene cu un an înainte de alegerile europene, care vor avea loc în primăvara lui 2024.
Actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, îşi încheie mandatul la data de 30 septembrie, iar oficialii Alianței au anunțat deja că Stoltenberg nu intenționează să obțină o nouă prelungire a mandatului de secretar general.
Mandatul actualului secretar general a fost prelungit de trei ori, Stoltenberg fiind în funcție de aproape nouă ani și fiind deja al doilea cel mai longeviv secretar general din istoria NATO, după olandezul Joseph Luns (1971-1983).
O decizie privind noul secretar general al NATO ar urma să fie luată la summitul de la Vilnius din 12-13 iulie 2023, după ce mandatul lui Jens Stoltenberg, scadent în 2022, a fost prelungit cu încă un an pe fondul războiului Rusiei în Ucraina. Între timp, Stoltenberg a prelungit cu un an mandatul secretarului general adjunct al Alianței, Mircea Geoană, care va continua în poziția de numărul 2 la NATO până la jumătatea lunii octombrie a anului 2024.
The Sun, citând surse din Marea Britanie, a mai spus că Londra se va opune candidaturii lui von der Leyen, care a ocupat anterior funcţia de ministru al apărării, invocând rezultatele slabe la conducerea forţele armate ale Germaniei.
Ziarul german Welt am Sonntag a informat că prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, şi secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, se numără printre candidaţii la conducerea NATO.
De asemenea, și fostul premier britanic Boris Johnson a precizat că aspiră să devină noul secretar general al NATO.
Pe măsură ce cursa se întețește, există trei dileme privind viitorul secretarul general al NATO, două determinate de câte o premieră și o alta de continuitate.
Întrucât toţi secretarii generali ai NATO de până acum au fost bărbaţi, există o presiune ca de această dată să fie desemnată o femeie, iar în contextul noii importanțe sporite a flancului estic și a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, există o altă presiune ca de această dată să fie desemnat un secretar general din Europa de Est după ce românul Mircea Geoană a devenit în 2019 primul secretar general adjunct al NATO din această regiune.
Totodată, nu este exclus ca Jens Stoltenberg să fie rugat să rămână încă un an, context în care numirea unui nou secretar general ar putea fi decisă la summitul aniversar de 75 de ani al Alianței, care va avea loc în SUA, sub auspiciile lui Joe Biden.
Rugat în luna februarie, pe scena Conferinței de Securitate de la München, să spună ce sfaturi îi va lăsa succesorului său într-o scrisoare, Jens Stoltenberg a spus: “Să țină Europa și America de Nord unite! Eu nu cred în Europa singură, nu cred în America de Nord singură, cred în Europa și America de Nord împreună!“.
Din 1949 și până în prezent, toți secretarii generali ai NATO au provenit din Europa, fiind o cutumă ca liderul politic al Alianței să fie un european, iar cel militar – comandantul suprem al forțelor aliate – să fie un american.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.
You may like
Trump, după întâlnirea tripartită cu Zelenski și Macron la Paris: Ucraina ar dori să încheie un acord de pace. Este timpul ca Vladimir să acționeze, China poate ajuta
Ministrul Predoiu: Constituția ne cere să respingem orice formă de extremism sau violență și să rămânem parte a lumii europene și euroatlantice
Mesajul premierului de Ziua Constituției: Legea fundamentală rămâne garantul menținerii drumului nostru european și euroatlantic
Cehia, Portugalia și Spania condamnă ingerințele străine maligne în România: Doar românii își vot decide viitorul/ Încredere deplină în procesele democratice din România
Trilaterală Macron-Trump-Zelenski la Elysee: Pacea trebuie să conțină garanții puternice de securitate pentru Ucraina, afirmă liderul ucrainean
Ziua Constituției. Klaus Iohannis: Constituția este un scut împotriva amenințărilor la adresa democrației. Aderarea României la NATO și UE sunt direcții constituționale ireversibile
COMISIA EUROPEANA
Ursula von der Leyen, după discuția cu Klaus Iohannis: Comisia va lucra pentru ca platformele online să respecte normele UE privind alegerile din Europa
Published
22 hours agoon
December 7, 2024Comisia Europeană va continua să lucreze pentru ca platformele online să își respecte obligațiile în conformitate cu normele europene în ceea ce privește alegerile din Europa, a afirmat sâmbătă președinta executivului european, Ursula von der Leyen, după o convorbire telefonică cu președintele român Klaus Iohannis.
“Este treaba poporului român să decidă ce este mai bine pentru țara sa, liber de interferențe străine“, a scris ea, pe X, după discuție.
“Comisia va continua să lucreze pentru ca platformele să își respecte obligațiile care le revin în temeiul Digital Services Act în ceea ce privește alegerile din Europa“, a adăugat von der Leyen.
Good phone call with @KlausIohannis
The Commission will keep working so that platforms respect their obligations under the Digital Services Act regarding elections in Europe.
It’s for the Romanian people to decide what’s best for their country, free from foreign interference.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) December 7, 2024
Președintele Klaus Iohannis a avut sâmbătă o “discuție telefonică aprofundată” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu care a convenit consolidarea securității social media în Uniunea Europeană.
“În urma ultimelor evenimente din România, am avut o discuție telefonică aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Am convenit că trebuie să consolidăm securitatea social media, în urma alegerilor din țara noastră“, a scris Iohannis, pe rețeaua socială X.
Discuția telefonică a avut loc după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. În aceeași zi, Comisia Europeană a solicitat rețelei TikTok să se alinieze prevederilor electorale ale regulamentului privind serviciile digitale și să remedieze urgent politicile de moderare a conținutului în lumina alegerilor din România.
Following the latest developments in Romania, I had an in-depth 📞 discussion with the President of the European Commission, Ursula @vonderleyen. We agreed that we need to strengthen the security of social media, following the elections in our country.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) December 7, 2024
Curtea Constituțională a României arată, în motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Curtea Constituţională mai susţine că, în cadrul alegerilor prezidenţiale, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia Călin Georgescu a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. De asemenea, conform Curții Constituționale, Călin Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în contradicţie cu datele prezentate de SRI şi MAI.
Decizia CCR a venit ca urmare a unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce președintele Klaus Iohannis a autorizat desecretizarea documentelor din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și după ce România i-a informat pe aliații din NATO că va lua “toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea”, cu ocazia participării ministrului de externe Luminița Odobescu la ministeriala de externe a NATO.
Informațiile desecretizate au indicat că au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român, “stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului Călin Georgescu de a accede pe funcția de președinte al României”. Informațiile declasificate au arătat cum conturi de pe rețeaua de socializare TikTok au fost instrumentalizate și activate în acest scop. TikTok nu l-a marcat pe Călin Georgescu drept candidat politic, iar conținutul asociat hashtag-urilor campaniei lui Georgescu a ajuns pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare. Totodată, un finanțator a plătit 381.000 de dolari către utilizatori TikTok care să-l promoveze pe Călin Georgescu, iar infrastructura procesului electoral s-a aflat sub presiune, România fiind țintită de 85.000 de atacuri cibernetice prin platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, care au fost lansate prin sisteme informatice din peste 33 de țări.
În tot acest context, Comisia Europeană a intensifcat monitorizarea alegerilor din România și ordonă TikTok “să păstreze neatinse toate datele și dovezile” privind riscurile sistemice asupra procesului electoral.
COMISIA EUROPEANA
Klaus Iohannis și Ursula von der Leyen au convenit consolidarea securității social media în UE după alegerile din România
Published
1 day agoon
December 7, 2024Președintele Klaus Iohannis a avut sâmbătă o “discuție telefonică aprofundată” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu care a convenit consolidarea securității social media în Uniunea Europeană.

Comisia Europeană intensifică monitorizarea alegerilor din România și ordonă TikTok „să păstreze neatinse toate datele și dovezile” privind riscurile sistemice asupra procesului electoral
Published
3 days agoon
December 5, 2024În contextul alegerilor din România, aflate în curs de desfășurare, Comisia și-a intensificat monitorizarea TikTok în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (RSD). Această monitorizare este legată de exercitarea competențelor Comisiei în temeiul RSD și nu vizează procesul electoral din România, care ține de competența autorităților române și, în cele din urmă, de cetățenii României, informează instituția într-un comunicat.
„Am ordonat astăzi TikTok să păstreze neatinse toate datele și dovezile legate de alegerile din România, dar și pentru viitoarele alegeri din UE. Acest ordin de păstrare este un pas esențial pentru a-i ajuta pe investigatori să stabilească faptele și să completeze solicitările noastre oficiale de informații prin care solicităm informații în urma declasificării documentelor secrete ieri. Intensificăm, de asemenea, contactele cu autoritățile de reglementare din domeniul digital și cibernetic din întreaga Europă, având în vedere dovezile emergente de activitate neautentică sistematică. Mă angajez să asigur aplicarea riguroasă și riguroasă a Actului legislativ privind serviciile digitale”, a declarat Henna Virkunnen, Vice-președinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.
Comisia a emis către TikTok un „ordin de păstrare” în temeiul RSD, prin care obligă această platformă să „înghețe” și să păstreze datele legate de riscurile sistemice efective sau previzibile pe care serviciul acesteia le-ar putea prezenta în ceea ce privește procesele electorale și discursul civic din UE. Acest lucru are ca scop păstrarea informațiilor și a dovezilor disponibile, în eventualitatea unei investigații suplimentare a Comisiei privind respectarea de către TikTok a obligațiilor care îi revin în temeiul RSD.
TikTok trebuie să păstreze documentele și informațiile interne privind proiectarea și funcționarea sistemelor sale de recomandare, precum și modul în care abordează riscul de manipulare intenționată prin utilizarea neautentică și coordonată a serviciului său. Comisia dispune păstrarea documentelor și a informațiilor referitoare la orice încălcare sistematică a condițiilor de utilizare ale TikTok care interzic utilizarea elementelor de monetizare pentru promovarea de conținut politic în cadrul acestui serviciu. Ordinul de păstrare se referă la alegerile naționale din Uniunea Europeană din perioada 24 noiembrie 2024-31 martie 2025.
Ordinul urmează informațiilor primite de Comisie în contextul alegerilor în curs din România, inclusiv informațiilor recent declasificate care indică ingerințe străine din partea Rusiei. În acest stadiu, Comisia monitorizează conformitatea și nu are nicio poziție cu privire la posibilitatea ca TikTok să fi încălcat obligațiile care îi revin în temeiul RSD.
Consolidarea monitorizării și a cooperării
De asemenea, Comisia convoacă o reuniune a Comitetului european pentru coordonatorii serviciilor digitale, în data de 6 decembrie, pentru a discuta cu toți coordonatorii serviciilor digitale în privința măsurilor luate până în prezent în acest context și a modalităților de răspuns la dovezile emergente, cum ar fi indiciile potrivit cărora conturi din alte state membre au țintit diaspora română.
În plus, Comisia colectează dovezile puse la dispoziție în cadrul Grupului operativ informal în materie de crize cibernetice, din care fac parte Comisia Europeană, SEAE, Europol și ENISA (Agenția UE pentru Securitate Cibernetică). Grupul operativ este în strânsă legătură cu autoritățile române din domeniul securității cibernetice.
Comisia și-a intensificat colaborarea cu TikTok în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Acest lucru include solicitarea de clarificări, de date și de dovezi prin intermediul unor cereri oficiale, reamintind în același timp cu fermitate obligațiile TikTok de a identifica și de a atenua în mod eficace riscurile legate de alegeri, în conformitate cu orientările privind alegerile emise în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale.
În paralel, semnatarii Codului de bune practici privind dezinformarea au activat sistemul de reacție rapidă (RRS) pentru alegerile din România. Acest sistem de cooperare prevăzut de cod asigură o cooperare rapidă și eficace în perioadele electorale. El s-a dovedit a fi un instrument util și eficace pentru schimbul de informații între organizațiile societății civile, verificatorii veridicității informațiilor și platformele online cu privire la conținutul cu relevanță temporală care este considerat de acestea că prezintă amenințări la adresa integrității procesului electoral.
Observatorul bulgaro-român (BROD)din cadrul Observatorului european al mass-mediei digitale – care participă, de asemenea, la sistemul de reacție rapidă – monitorizează ecosistemul online din România și a identificat mai multe discursuri și tactici de dezinformare, cum ar fi încălcarea legislației electorale, conținut politic nemarcat (inclusiv prin influențatori) și suspiciunea de comportament neautentic coordonat.
Vineri, 29 noiembrie, Comisia a trimis o cerere de informații către TikTok, solicitând acestei platforme să furnizeze mai multe informații cu privire la modul în care gestionează riscurile de manipulare a informațiilor. În special, Comisia solicită TikTok să furnizeze informații detaliate cu privire la modul în care a analizat și a atenuat riscul de exploatare neautentică sau automatizată a serviciului său și riscurile care decurg din sistemele sale de recomandare.
De asemenea, Comisia solicită informații cu privire la eforturile depuse de TikTok pentru a permite unei game mai largi de părți terțe să efectueze un control public, precum și să aibă acces la date disponibile public pentru a detecta, a identifica și a înțelege riscurile sistemice legate de procesele electorale. Comisia trimisese deja o cerere inițială de informații către TikTok, la 2 octombrie, în legătură cu proiectarea și funcționarea sistemelor de recomandare ale acestei platforme în ceea ce privește alegerile.
La 29 noiembrie, serviciile Comisiei au organizat o masă rotundă online cu platforme online foarte mari și cu motoare de căutare online foarte mari, cu coordonatorul serviciilor digitale din România, ANCOM, cu autorități de stat relevante și cu organizații ale societății civile, pentru a colecta informații și a asigura pregătirea în vederea alegerilor aflate în curs în România. TikTok, Meta, Google, Microsoft și X s‑au numărat printre participanții la masa rotundă. În decursul acestei reuniuni, serviciile Comisiei au solicitat platformelor online foarte mari și motoarelor de căutare online foarte mari să prezinte informații referitoare la evaluarea riscurilor și la măsurile de atenuare a riscurilor pe care le-au luat în contextul alegerilor prezidențiale din România din 24 noiembrie și din 8 decembrie, precum și al alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
Trump, după întâlnirea tripartită cu Zelenski și Macron la Paris: Ucraina ar dori să încheie un acord de pace. Este timpul ca Vladimir să acționeze, China poate ajuta
Ministrul Predoiu: Constituția ne cere să respingem orice formă de extremism sau violență și să rămânem parte a lumii europene și euroatlantice
Mesajul premierului de Ziua Constituției: Legea fundamentală rămâne garantul menținerii drumului nostru european și euroatlantic
Cehia, Portugalia și Spania condamnă ingerințele străine maligne în România: Doar românii își vot decide viitorul/ Încredere deplină în procesele democratice din România
Siegfried Mureșan: Cea mai mare alianţă de centru-dreapta din lume condamnă interferenţa Rusiei în alegerile din România
Trilaterală Macron-Trump-Zelenski la Elysee: Pacea trebuie să conțină garanții puternice de securitate pentru Ucraina, afirmă liderul ucrainean
MApN: Afirmațiile că România pregătește trimiterea de efective ale Armatei în Ucraina sunt “false” şi “manipulatoare”
Ziua Constituției. Klaus Iohannis: Constituția este un scut împotriva amenințărilor la adresa democrației. Aderarea României la NATO și UE sunt direcții constituționale ireversibile
Mesajul președintelui CCR de Ziua Constituției: CCR va continua să apere Constituția în fața forțelor care amenință valorile fundamentale ale democrației
Siria: Regimul al-Assad a fost răsturnat de la putere după 50 de ani. Donald Trump anunță că Bashar al-Assad a fugit din țară, pierzând “protecția Rusiei lui Putin”
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm
INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea
Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni
INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria
Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării
Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România
Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România
Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE
Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale
Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat
Trending
- U.E.1 week ago
Eurobarometru: 56% dintre români au încredere în Uniunea Europeană, iar 68% se simt atașați de Europa. 61% dintre români au încredere în NATO
- POLITICĂ6 days ago
Ambasadorul României în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu. Niciun oficial SUA nu s-ar asocia cu viziunea politică pe care o reprezintă acesta
- INTERVIURI4 days ago
INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea
- POLITICĂ3 days ago
Calea Europeană a sesizat Curtea Constituțională, solicitând reluarea turului întâi al alegerilor prezidențiale în condiții de legalitate
- NATO4 days ago
SUA, reacție după raportul desecretizat al CSAT: Îndepărtarea României de alianțele occidentale ar avea “un impact negativ grav” asupra cooperării SUA-România în domeniul securității