Comisia Europeană, prin vocea comisarului său pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, îl asigură pe eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European, că securitatea alimentară din UE ”nu este în pericol”, Uniunea fiind ”în mare măsură autonomă din punctul de vedere al produselor agricole esențiale, incluzând
cerealele și produsele de origine animală”.
Acesta din urmă a interpelat instituția executivă europeană, în contextul în prețurile de consum în luna iulie 2022 au crescut cu 0.9% comparativ cu luna iunie 2022, preconizând o creștere a prețurilor la alimente și în 2023, pe fondul scumpirii îngrășămintelor și a energiei electrice.
”Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură a publicat la începutul lunii februarie indicele global pentru prețul alimentelor, după redresarea din ianuarie, acesta rămânând la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Astfel, indicele ajunsese în lunile ianuarie la 135,7 puncte, față de 134,1 în luna decembrie. Prețurile de consum în luna iulie 2022 au crescut cu 0.9% comparativ cu luna iunie 2022. Potrivit INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2022 comparativ cu luna iunie 2022 este 100,46 la sută. Mai mult, scumpirea îngrășămintelor și energiei electrice aduc previziuni îngrijorătoare în ceea ce privește prețurile și în anul 2023. FAO publică Food Price Index care este propriul său indicator și măsoară modificările de preț pentru un coș de alimente format din cereale, lactate, carne, zahăr și uleiuri vegetale. Potrivit FAO, vinovat pentru această creștere generală a prețurilor și pentru o amprentă importantă pusă asupra inflației este creșterea prețului pentru uleiurile vegetale care s-a majorat, doar în ianuarie, cu 4,2 %. Am considerat astfel necesar să adresez o întrebare cu solicitare de răspuns scris Comisiei Europene pentru a afla măsura în care aceasta poate interveni pentru a a se asigura că alimentele precum lactatele, cerealele sau carnea vor rămâne accesibile pentru toate categoriile sociale din Uniunea Europeană”, a detaliat Daniel Buda într-o postare publicată pe Facebook.
În răspunsul oferit eurodeputatului, comisarul european pentru agricultură a subliniat că ”securitatea alimentară în UE nu este în pericol”.
”UE este în mare măsură autonomă din punctul de vedere al produselor agricole esențiale, incluzând cerealele și produsele de origine animală. Accesibilitatea alimentelor din punctul de vedere al prețurilor pentru persoanele cu venituri mici reprezintă, cu toate acestea, o preocupare în contextul inflaționist actual”, a completat Wojciechowski.
Acesta a amintit că în ”comunicarea sa privind securitatea alimentară și reziliența sistemelor alimentare, Comisia a anunțat un set de măsuri de sprijin pentru sectorul agricol, inclusiv adoptarea unui pachet de sprijin în valoare de 500 de milioane de euro care să mobilizeze rezerva pentru situații de criză în vederea sprijinirii fermierilor afectați, derogarea temporară de la anumite cerințe legate de plățile suplimentare pentru înverzire cu scopul de a integra terenuri agricole suplimentare în producție, precum și creșterea nivelului avansurilor pentru plățile directe și finanțarea dezvoltării rurale”.
”Comunicarea respectivă stabilește, de asemenea, alte măsuri pe termen scurt menite să atenueze impactul inflației prețurilor la alimente asupra celor mai defavorizate persoane: măsuri de politică socială, resurse ale Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD) și cote reduse ale taxei pe valoarea adăugată. În urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, Comisia a adoptat, de asemenea, un nou cadru temporar de criză de sine stătător pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei”, a detaliat oficialul Comisiei Europene.
În încheierea răspunsului său, Janusz Wojciechowski a atras atenția că, ”deși măsurile de urgență pe termen scurt sunt importante, acestea nu înlocuiesc importanța reorientării pe termen lung a sectorului alimentar către sustenabilitate și reziliență”.
”Fără tranziția necesară prevăzută în Strategia <<De la fermă la consumator>>, în Strategia privind biodiversitatea și în pachetul <<Pregătiți pentru 55>>, vor exista efecte ireversibile asupra sistemului alimentar, inclusiv la nivel mondial, iar securitatea alimentară va fi grav amenințată”, a conchis comisarul european pentru Agricultură în răspunsul acordat în urma întrebării adresate de eurodeputatul Daniel Buda.




