Comisia Europeană va aproba forma renegociată a PNRR în luna septembrie, anunță Dragoș Pîslaru. Guvernul a adoptat lista revizuită a investițiilor și componentelor

Guvernul a adoptat memorandumul care confirmă rezultatele pre-acordului cu Comisia Europeană în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență, a cărui valoare actualizată este de 21,62 de miliarde de euro, menținându-se valoarea inițială a componentei nerambursabile de 13,56 miliarde de euro, cu o scădere a părții de împrumuturi la 8.06 miliarde de euro.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a făcut acest anunț într-o conferință de presă organizată la finalul ședinței de guvern de joi.

„Astăzi mai îndeplinim o bornă importantă din implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, care nu doar că nu se oprește, ci se accelerează cu această ocazie. După cum am anunțat deja public, avem un pre-acord cu Comisia Europeană pe această formă de renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență. Pentru a aduce claritate, inclusiv în spațiul public și în relația între autoritățile publice, cu privire la ce rămâne în PNRR și modul în care ne asumăm împărțirea între componenta de grant nerambursabilă și de împrumuturi, astăzi am adoptat Memorandumul care confirmă în ședință de Guvern rezultatele acestui pre-acord. Noua alocare agreată cu Comisia Europeană, vă readuc aminte că este de 21,62 miliarde de euro, din care integral componenta de nerambursabil, de 13,56 miliarde de euro, și 8,06 miliarde de euro împrumuturi’, a spus Pîslaru. 

 

Ministrul a amintit că România a urmărit în negocieri să asigure integral componenta de granturi, explicând că orice alocare „pe componenta de împrumuturi se duce direct în deficit”.

El a dezvăluit că executivul european urmează să aprobe versiunea renegociată a PNRR în luna septembrie, urmând ca statele membre, în cadrul reuniunii ECOFIN din 20 octombrie, statele membre să ofere aprobarea finală.

„Așa cum vă puteți da seama, orice alocare pe componenta de împrumuturi se duce direct în deficit și pentru acest motiv ne-am limitat la o valoare mai redusă pe componenta de împrumuturi. Ceea ce am adoptat în memorandum este lista integrală a investițiilor și a componentelor din PNRR, astfel încât în acest moment există predictibilitate. Astfel urmează ca în luna septembrie, ca urmarea schimburilor oficiale de documente, Comisia Europeană să aprobe această versiune renegociată, iar pe data de 20 octombrie, în ședința ECOFIN, Consiliul să ofere aprobarea finală. Memorandumul servește ca o bază legală intermediară până la momentul în care vom avea confirmarea la nivel de Consiliu, în momentul în care avem un nou CID, așa cum se numește, cadrul de lucru pe regulamentul care ne oferă, de fapt, cadrul legislativ pentru PNRR”, explicat Pîslaru.

Acesta a detaliat că, „odată îndeplinit acest pas”, urmează o „monitorizare transparentă” a proiectelor aflate în implementare.

„Vom avea un tablou de bord pe care Ministerul Investițiilor și Proiectele Europene îl va lucra împreună cu ministerele de linie, astfel încât, repet, în luna septembrie vom avea o vizibilitate foarte clară pe stadiul de implementare al fiecăruia dintre proiectele rămase, pentru ca în acest an de zile pe care l-avem, până în august 2026, să transformăm PNRR-ul într-o poveste de succes”, a continuat ministrul.

Cel de-al doilea act normativ discutat în ședința de guvern de joi în primă lectură a fost ordonanța de urgență pentru instituirea unor măsuri legate de PNRR și anume ce se întâmplă cu proiectele care, ca urmare a discuțiilor pe care România le-a avut Comisia Europeană, nu mai vor fi finanțate în PNRR.

„Și aici trebuie să fim foarte sinceri și să ne uităm și la cifre. Pe un PNRR care avea o valoare totală de 21,5 miliarde de euro, s-au pus contracte de finanțare de 47,4 miliarde de euro. Cumva, prin acest mecanism de fracționare și supracontractare, România a încercat să acopere foarte, foarte multe proiecte benefice pentru dezvoltarea țării, dar cumva peste capacitatea, posibilitățile de finanțare pe care România le-a avut. În situația pe care noi o avem astăzi, am încheiat aceste contracte de finanțare pentru foarte, foarte multe proiecte și în acest moment avem o problemă, că mai avem doar un an de zile pentru a stabili care sunt proiectele pe care le vrem să ne concentrăm și să luăm banii, resursele financiare pentru ele”, a mai arătat Pîslaru.

El a detaliat că proiectele din PNRR pentru care nu există nici măcar ordin de începere, vor fi abandonate.

Proiectele care au grad de execuție de până la 30% urmează să fie suspendate, în vreme ce pentru acelea care se află în stadiu de implementare de peste 30% se vor căuta surse alternative de finanțare pentru a putea fi finalizate.

”Ceea ce este foarte important de menționat este că noi ce facem este acum a pune ordine astfel încât să putem să ne concentrăm pe ceea ce este fezabil să facem într-un an de zile, astfel încât să putem în aceste constrângeri bugetare pe care le avem să finalizăm proiecte. Nu este nimic altceva decât un lucru care să ne permită în sfârșit să vedem rezultate concrete ale acestor investiții, urmând ca celelalte studii de fezabilitate sau proiecte tehnice pentru cele care nu au început lucrări sau proiecte care sunt într-un stadiu incipient să poată să fie, poate, ulterior continuate pe alte sursele finanțare coeziune și evidentă fazare pentru preprogramarea viitoare pe fondurile europene. Deci nu se pune problema că ele vor fi complet abandonate, ci doar faptul că, în constrângerile pe care le avem acum, este important să ne facem ordine și să ne concentrăm pe cele care se pot implementa imediat”, a conchis Dragoș Pîslaru.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare