Comisia Europeană va supune ChatGPT, Reddit și Roblox unei supravegheri consolidate în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (DSA)

După ce au depășit pragul de 45 de milioane de utilizatori activi lunar în Uniunea Europeană, Comisia Europeană va supune ChatGPT, Reddit și Roblox unei supravegheri consolidate în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), informează un comunicat oficial al Executivului European. 

În urma notificării desemnării, aceste servicii au la dispoziție patru luni, respectiv până la sfârșitul lunii decembrie 2026, pentru a se conforma obligațiilor suplimentare prevăzute de DSA pentru VLOP-uri și VLOSE-uri. Printre acestea se numără evaluarea și atenuarea riscurilor sistemice generate de serviciile și sistemele lor algoritmice, inclusiv cele legate de răspândirea conținutului ilegal, efectele negative asupra minorilor, bunăstării fizice și mintale a utilizatorilor, drepturilor fundamentale, proceselor electorale și securității publice.

„Aceste noi desemnări înseamnă că ChatGPT, Reddit și Roblox vor fi supuse de acum înainte unui nivel mai ridicat de control și responsabilitate în Uniunea Europeană, în concordanță cu impactul lor major asupra cetățenilor și societății noastre. Continuăm să monitorizăm îndeaproape peisajul digital și nu vom ezita să desemnăm orice platformă care atinge pragul pentru o supraveghere consolidată în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale”, a transmis Henna Virkkunen, vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică.

Prin aceste desemnări, Comisia va dobândi competențe de investigare pentru a evalua funcționalitățile care stau la baza acestor servicii și, acolo unde este cazul, orice sistem asociat acestora. Comisia va fi competentă să supravegheze respectarea DSA, în cooperare cu Coimisiún na Meán pentru ChatGPT și Reddit și cu Autoritatea pentru Consumatori și Piețe (ACM) pentru Roblox. Aceste organisme îndeplinesc rolul de coordonatori ai serviciilor digitale pentru Irlanda, respectiv pentru Țările de Jos, unde sunt stabilite serviciile desemnate.

  • ChatGPT este un sistem de inteligență artificială (IA) care poate interacționa cu utilizatorii și poate răspunde solicitărilor și întrebărilor acestora, inclusiv prin căutarea pe internet. Prin urmare, ChatGPT este un serviciu hibrid care se califică drept motor de căutare online în sensul DSA.
  • Reddit este o platformă bazată pe discuții, care permite utilizatorilor să creeze, să distribuie și să interacționeze cu conținut în cadrul unor comunități organizate în funcție de subiecte.
  • Roblox este o platformă imersivă de jocuri și creație, care le permite utilizatorilor să creeze, să publice și să joace jocuri dezvoltate de alți utilizatori. Întrucât aceste servicii le permit utilizatorilor să difuzeze publicului conținut furnizat de terți, ele se califică drept platforme online în sensul DSA.

Roblox, Reddit și ChatGPT sunt deja supuse obligațiilor generale aplicabile platformelor online și motoarelor de căutare în temeiul DSA.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare