COVID-19. Ambasada Chinei la București respinge criticile ambasadorului SUA în România Adrian Zuckerman: Suntem dispuși să colaborăm în continuare cu comunitatea internațională, inclusiv cu Statele Unite, pentru a menține securitatea globală a sănătății publice

Ambasada Republicii Populare Chineze la București a respins sâmbătă criticile dure ale ambasadorului Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, la adresa Beijingului, pe care l-a acuzat de lipsă de transparență în privința coronaviruslui, care s-ar fi răspândit încă din luna noiembrie anul trecut și că a impus o cenzură prin care au fost pedepsiți mulți „chinezi curajoși” care au încercat să spună adevărul.

Citiți și:
Ambasadorul SUA la București răspunde dezinformărilor Chinei: Cetăţenii chinezi ştiu că guvernul lor este de vină pentru pandemia coronavirusului

Astfel, într-o postare pe pagina de Facebook, Ambasada Republicii Populare Chineze a menționată că ”bolile epidemice nu au granițe și necesită eforturile comune ale tuturor țărilor pentru a le face față”.

”Noi am spus de nenumărate ori că suntem dispuși să colaborăm cu comunitatea internațională, inclusiv cu Statele Unite, pentru a intensifica comunicarea și cooperarea, să ne străduim să obținem cât mai curând posibil o victorie asupra epidemiei și să protejăm în comun securitatea sănătății publice globale. Suntem dispuși să colaborăm în continuare cu comunitatea internațională, inclusiv cu Statele Unite, pentru a consolida comunicarea și cooperarea în domeniul prevenirii și controlului epidemiilor, să lucrăm împreună pentru a răspunde provocărilor epidemice și pentru a menține securitatea globală a sănătății publice”, este menționat în postarea amintită mai sus.

Ambasadorul Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, a criticat în termeni duri Republica Populară Chineză pentru modul în care a ascuns apariția și evoluția pandemiei de coronavirus.

Într-un editorial publicat pe pagina Ambasadei, Adrian Zuckerman explică de ce China a lansat dezinformarea privind originea pandemiei. Înaltul diplomat subliniază lipsa de transparență a Beijingului în privința coronavirusului, care s-ar fi răspândit încă din luna noiembrie anul trecut și cenzura impusă de China prin care au fost pedepsiți mulți „chinezi curajoși” care au încercat să spună adevărul.

”Cetăţenii chinezi ştiu că guvernul lor este de vină pentru această pandemie”, argumentează ambasadorul Zuckerman.

Redăm mai jos reacția Ambasadei Chinei în România, transmisă prin purtătorul de cuvânt:

”Recent, unii înalți oficiali ai guvernului american și membri ai Congresului, au folosit focarul epidemiei pentru a face o serie de declarații prin care atacă și discreditează China. Ambasadorul SUA în România a exprimat, de asemenea, la data de 20 martie, observații iresponsabile cu privire la sursa virusului. Aceste declarații nu respectă știința, nu respectă decizia OMS și stigmatizează China cu noul coronavirus COVID-19, ceea ce a stârnit puternica indignare a poporului chinez. Noi ne opunem ferm și condamnăm cu tărie aceste declarații.

Identificarea originii COVID-19 este o problemă științifică care necesită opinii științifice și profesionale. Atât OMS, cât și comunitatea internațională s-au opus în mod clar asocierii virusului cu anumite țări și regiuni și s-au opus stigmatizării. Rugăm Statele Unite să respecte faptele obiective, să respecte opinia publică internațională, să corecteze imediat greșelile și să înceteze imediat calomnia și discreditarea Chinei.

De la apariția noului focar de pneumonie, China a acționat într-o manieră deschisă, transparentă și responsabilă, informând în timp util OMS, țările și regiunile relevante, inclusiv Statele Unite, despre focare, împărtășind secvența genetică a virusului, răspunzând activ la preocupările tuturor părților și consolidând cooperarea cu toate părțile. China a câștigat timp prețios pentru întreaga lume și a contribuit activ la lupta împotriva epidemiei la nivel mondial. Există un consens general în comunitatea internațională asupra acestui aspect.

În fața epidemiei, toate țările ar trebui să colaboreze pentru a depăși dificultățile. În acest moment, defăimarea celorlalți și transferul responsabilității nu va ajuta activitatea de prevenire și control a țării și nici nu va ajuta cooperarea anti-epidemică a comunității internaționale. Noi am spus de nenumărate ori că suntem dispuși să colaborăm cu comunitatea internațională, inclusiv cu Statele Unite, pentru a intensifica comunicarea și cooperarea, să ne străduim să obținem cât mai curând posibil o victorie asupra epidemiei și să protejăm în comun securitatea sănătății publice globale.

Bolile epidemice nu au granițe și necesită eforturile comune ale tuturor țărilor pentru a le face față. Suntem dispuși să colaborăm în continuare cu comunitatea internațională, inclusiv cu Statele Unite, pentru a consolida comunicarea și cooperarea în domeniul prevenirii și controlului epidemiilor, să lucrăm împreună pentru a răspunde provocărilor epidemice și pentru a menține securitatea globală a sănătății publice.”

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare