COVID-19: Ministerul Apărării Naționale a donat materiale de protecție sanitară Ministerului Apărării din Republica Moldova

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a donat Ministerului Apărării al Republicii Moldova materiale de protecţie sanitară, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

Astfel, reprezentanţii MApN au predat, miercuri, omologilor din Republica Moldova, echipamente de protecţie sanitară (combinezoane, măşti tip FFP2, măşti chirurgicale şi viziere), precum şi alte bunuri de uz sanitar, arată un comunicat al MApN remis CaleaEuropeană.ro.

Această nouă tranşă de materiale donate vine în completarea demersului iniţiat în luna aprilie 2020 şi face parte din pachetul de măsuri de sprijin al cetăţenilor din Republica Moldova reiterat de către preşedintele României cu ocazia recentei vizite la Chişinău.

Astfel, este reconfirmat angajamentul României de susţinere a autorităţilor Republicii Moldova şi sprijinul concret al eforturilor acestora de combatere a efectelor crizei pandemice.

La sfârşitul lunii aprilie 2020, Ministerul Apărării Naţionale a contribuit cu personal medical şi 10 izolete produse în România, ca parte a efortului iniţiat de autorităţile statului român pentru sprijinul Republicii Moldova în prevenirea şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV2, aminteşte MApN.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat la 29 decembrie, la Chișinău, un nou pachet de sprijin din partea României pentru cetățenii Republicii Moldova care include susținerea procesului de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor Republicii Moldova, prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea, la Chișinău, în etapa imediat următoare, a unei echipe de experți români, care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea Strategiei de vaccinare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare