Cutremure în Turcia: NATO trimite containere pentru amenajarea de locuințe temporare în zonele afectate

NATO trimite în Turcia aproximativ 1000 de containere pentru a amenaja locuințe temporare pentru cel puțin 4000 de persoane rămase fără locuințe în urma cutremurelor devastatoare care au lovit regiunea de frontieră turco-siriană în urmă cu două săptămâni, anunță DPA, citat de Agerpres.

O navă comercială încărcată cu primele 600 de astfel de containere a părăsit duminică seară portul Taranto, Italia, anunță alianța printr-un comunicat.

Transportul este rezultatul coordonării dintre Comandamentul Forțelor Aliate Întrunite NATO din Napoli și Agenția NATO de Sprijin și Achiziții (NSPA) pentru a accelera livrarea de locuințe temporare pentru cel puțin 4.000 de persoane afectate de recentele cutremure devastatoare.

Se așteaptă ca transportul să ajungă la Iskenderun săptămâna viitoare, iar înființarea taberei ar trebui să înceapă odată ce echipamentul va fi descărcat și livrat la fața locului.

O echipă operațională mixtă civilă-militară de recunoaștere și de legătură operațională a NATO a pregătit amplasamentul taberei și a coordonat logistica și sprijinul local.

Portul Taranto și-a deschis operațiunile la sfârșitul săptămânii pentru a permite atât descărcarea, cât și încărcarea navei în afara orelor normale de funcționare a portului. În plus, NATO coordonează transportul aerian strategic de corturi din Pakistan către Turcia.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vizitat Turcia la 16 februarie pentru a se întâlni cu președintele Erdogan și cu alți înalți oficiali și pentru a transmite solidaritate cu poporul turc. El a vizitat zonele afectate și s-a întâlnit cu membrii echipei de legătură și de recunoaștere a NATO la fața locului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare