Iranul nu trebuie să dețină arma nucleară, afirmă Nicușor Dan la ONU: România susține planul lui Trump pentru Gaza, “cea mai credibilă cale către pace în regiune”

Președintele Nicușor Dan a reafirmat miercuri, în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, poziția României potrivit căreia Iranul nu trebuie să ajungă în posesia armei nucleare și a pledat pentru o soluție diplomatică privind programul nuclear de la Teheran.

Aflat la prima sa intervenție în plenul Adunării Generale și la prima participare la lucrările forului onusian, șeful statului a declarat că România susține implementarea deplină a planului de pace al președintelui american Donald Trump pentru Gaza, pe care l-a descris drept „cea mai credibilă cale către pacea și prosperitatea regiunii”.

Referindu-se la situația din Orientul Mijlociu, Nicușor Dan a subliniat necesitatea implementării Planului de Pace pentru Gaza și a abordării situației umanitare din teritoriu.

Nicușor Dan a arătat că România s-a implicat în cadrul inițiativei „Board of Peace”, inclusiv prin contribuția la evacuarea medicală a unor pacienți din Gaza.

„În cadrul inițiativei Board of Peace, România și-a oferit sprijinul și a contribuit, până în prezent, la evacuarea medicală a numeroși pacienți, în special copii”, a precizat șeful statului, în discursul său.

Președintele a susținut, în același timp, că dezarmarea Hamas reprezintă o condiție pentru stabilitatea pe termen lung în Gaza și a exprimat sprijinul Bucureștiului pentru planul propus de Donald Trump.

„Dezarmarea grupării Hamas rămâne o condiție prealabilă pentru o stabilitate durabilă în Gaza. Planul de pace al președintelui Trump reprezintă cea mai credibilă cale către pacea și prosperitatea regiunii, iar România susține implementarea sa deplină”, a afirmat Nicușor Dan.

El a atras însă atenția și asupra evoluțiilor din Cisiordania, pe care le-a descris drept un factor de risc pentru obiectivele planului de pace. În ceea ce privește Iranul, Nicușor Dan a formulat o poziție fermă privind programul nuclear al Teheranului, susținând respectarea obligațiilor internaționale și reluarea transparenței.

Poziția noastră este clară: Iranul nu trebuie să dețină arma nucleară. Iranul trebuie să respecte Tratatul de Neproliferare Nucleară, garanțiile de securitate ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și să restabilească transparența deplină a programului său nuclear”, a afirmat șeful statului.

El a pledat pentru utilizarea diplomației ca primă opțiune pentru soluționarea dosarului nuclear iranian.

„Diplomația trebuie să fie prima opțiune către un acord cuprinzător, verificabil și durabil, care să deschidă drumul către un Orient Mijlociu mai stabil”, a conchis Nicușor Dan.

Șeful statului se află la New York pentru participarea la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prima la care participă Nicușor Dan în calitate de președinte al României.

În cadrul vizitei, Nicușor Dan a avut întâlniri cu secretarul general al ONU, António Guterres, cu ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, și cu președintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald S. Lauder. Președintele român s-a întâlnit, de asemenea, cu foști ambasadori americani în România și cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai investitorilor în obligațiuni românești.

La New York, Nicușor Dan a participat și la un eveniment organizat de Atlantic Council, unde a vorbit despre necesitatea investițiilor în infrastructura civilă și militară și despre consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite. Totodată, președintele s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din New York, cărora le-a transmis că experiența și expertiza acumulate în Statele Unite pot contribui la dezvoltarea României. El a participat la inaugurarea intersecției „The Queen Marie of Romania Corner”, dedicată împlinirii a 100 de ani de la turneul istoric al Reginei Maria în Statele Unite, și s-a întâlnit cu antreprenori români din tehnologie.

După susținerea declarației națională a României în plenul Adunării Generale a ONU, șeful statului participă la summitul Platformei Crimeea și la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU dedicată Ucrainei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare