Nicușor Dan cere la ONU sprijin pentru Dacian Cioloș la șefia Francofoniei: Ne punem experiența direct în slujba unei Francofonii mai puternice și mai eficiente

Președintele Nicușor Dan a folosit tribuna Adunării Generale a ONU pentru a cere sprijin pentru candidatura României la conducerea Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), susținută de fostul premier Dacian Cioloș.

Șeful statului a evidențiat rolul organizației în promovarea păcii și securității, în special în Africa, și a prezentat candidatura românească drept un demers menit să pună experiența lui Cioloș în domeniul afacerilor internaționale în serviciul unei Francofonii mai puternice.

„România acordă, de asemenea, o mare importanță rolului Organizației Internaționale a Francofoniei în promovarea păcii și securității. Având majoritatea celor 90 de membri ai săi în Africa, OIF sprijină medierea, observarea alegerilor și consolidarea păcii în contexte fragile”, a spus Nicușor Dan în discursul susținut miercuri la New York.

Președintele a prezentat apoi candidatura lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al organizației.

„România a prezentat un candidat la funcția de Secretar General al OIF: un fost prim-ministru, personalitate cu vastă experiență în domeniul afacerilor internaționale. Candidatura sa reflectă dorința României de a pune această experiență direct în slujba unei Francofonii mai puternice și mai eficiente. Contăm pe sprijinul dumneavoastră”, a afirmat șeful statului.

Demersul diplomatic pentru susținerea candidaturii lui Dacian Cioloș s-a aflat și în agenda președintelui la New York. Nicușor Dan a avut întâlniri bilaterale cu președinții Senegalului și Guineei, Bassírou Diomaye Diakhar Faye și Mamadi Doumbouya.

Și ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a avut, în marja reuniunilor de la New York, contacte cu omologi din state francofone, în condițiile în care Bucureștiul desfășoară o campanie diplomatică pentru candidatura lui Cioloș.

Dacian Cioloș face parte, de altfel, din delegația președintelui României la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Fostul premier și fost comisar european a fost numit în aprilie consilier prezidențial, într-o poziție legată de candidatura sa la funcția de secretar general al OIF.

România și-a depus oficial candidatura lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al OIF în aprilie 2026. Alegerile sunt programate pentru summitul Francofoniei din 15-16 noiembrie, în Cambodgia.

Cioloș este unul dintre candidații înscriși în cursă pentru mandatul 2027-2030, alături de trei candidate africane.

Șeful statului se află la New York pentru participarea la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prima la care participă Nicușor Dan în calitate de președinte al României.

În cadrul vizitei, Nicușor Dan a avut întâlniri cu secretarul general al ONU, António Guterres, cu ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, și cu președintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald S. Lauder. Președintele român s-a întâlnit, de asemenea, cu foști ambasadori americani în România și cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai investitorilor în obligațiuni românești.

La New York, Nicușor Dan a participat și la un eveniment organizat de Atlantic Council, unde a vorbit despre necesitatea investițiilor în infrastructura civilă și militară și despre consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite. Totodată, președintele s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din New York, cărora le-a transmis că experiența și expertiza acumulate în Statele Unite pot contribui la dezvoltarea României. El a participat la inaugurarea intersecției „The Queen Marie of Romania Corner”, dedicată împlinirii a 100 de ani de la turneul istoric al Reginei Maria în Statele Unite, și s-a întâlnit cu antreprenori români din tehnologie.

După susținerea declarației națională a României în plenul Adunării Generale a ONU, șeful statului participă la summitul Platformei Crimeea și la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU dedicată Ucrainei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare