Nicușor Dan atrage atenția, în primul discurs la ONU, asupra “manipulării prin social media”: Este o amenințare la adresa democrațiilor noastre

Președintele Nicușor Dan a atras miercuri atenția, în primul său discurs susținut în Adunarea Generală a ONU, asupra unei amenințări la adresa democrațiilor pe care consideră că aceasta nu primește suficientă atenție, respectiv manipularea prin intermediul rețelelor sociale.

„Ne aflăm la Națiunile Unite și voi vorbi despre relațiile între națiuni. Dar permiteți-mi mai întâi să atrag atenția asupra amenințării la adresa democrațiilor noastre care nu primește atenția pe care o merită: manipularea prin social media. Principiul fundamental al democrației este o persoană, o voce, un vot. Dar dacă mii de conturi false vorbesc într-un mod coordonat, vocea individuală nu mai este auzită, iar libertatea de exprimare este negată”, a spus Nicușor Dan, în discursul său.

Președintele a avertizat că fenomenul poate avea efecte și asupra libertății de asociere, prin descurajarea persoanelor de a susține public anumite idei sau cauze.

„Iar dacă mii de conturi lansează un atac coordonat asupra ideilor exprimate de un individ, îi descurajează pe alții să se alăture cauzei acelei persoane, iar libertatea de asociere este negată”, a subliniat președintele român.

Șeful statului se află la New York pentru participarea la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prima la care participă Nicușor Dan în calitate de președinte al României.

În cadrul vizitei, Nicușor Dan a avut întâlniri cu secretarul general al ONU, António Guterres, cu ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, și cu președintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald S. Lauder. Președintele român s-a întâlnit, de asemenea, cu foști ambasadori americani în România și cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai investitorilor în obligațiuni românești.

La New York, Nicușor Dan a participat și la un eveniment organizat de Atlantic Council, unde a vorbit despre necesitatea investițiilor în infrastructura civilă și militară și despre consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite. Totodată, președintele s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din New York, cărora le-a transmis că experiența și expertiza acumulate în Statele Unite pot contribui la dezvoltarea României. El a participat la inaugurarea intersecției „The Queen Marie of Romania Corner”, dedicată împlinirii a 100 de ani de la turneul istoric al Reginei Maria în Statele Unite, și s-a întâlnit cu antreprenori români din tehnologie.

După susținerea declarației națională a României în plenul Adunării Generale a ONU, șeful statului participă la summitul Platformei Crimeea și la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU dedicată Ucrainei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare