Nicușor Dan denunță, în primul discurs la tribuna ONU, “agenda revizionistă” a Rusiei: Amenințarea depășește granițele Ucrainei, Europa fiind ținta unui război hibrid

Președintele Nicușor Dan a avertizat miercuri, în primul său discurs susținut în Adunarea Generală a ONU, că amenințarea Federației Ruse depășește granițele Ucrainei și se manifestă în Europa printr-un război hibrid care include atacuri cibernetice, dezinformare, sabotaje și perturbarea infrastructurilor critice. Șeful statului a subliniat că România va continua să sprijine Ucraina și a susținut necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare.

„Ne aflăm în al cincilea an al războiului de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat, purtat la scară largă împotriva Ucrainei de către un membru permanent al Consiliului de Securitate. Acest membru, căruia întreaga comunitate a ONU i-a încredințat responsabilitatea menținerii păcii și securității internaționale, a renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală și urmărește o agendă revizionistă”, a afirmat Nicușor Dan în discursul său, la prima participare la o reuniune a forului onusian.

 

Președintele a evidențiat efectele directe ale războiului asupra României, în special prin incidentele în care drone au încălcat spațiul aerian al țării.

„În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, România a simțit direct efectele acestui război prin încălcări repetate ale spațiului nostru aerian. Acum câteva luni, o dronă s-a prăbușit peste o clădire rezidențială de pe teritoriul nostru, rănind persoane și provocând pagube materiale. A fost un episod dintr-o serie continuă de astfel de incidente”, a spus președintele român în intervenția sa la ONU.

Nicușor Dan a reafirmat totodată angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina atât timp cât va fi necesar.

„Am mai spus-o și o spunem din nou: România va fi alături de Ucraina și de poporul său care acționează în legitima lor apărare atâta timp cât este nevoie”, a dat el asigurări.

Șeful statului a prezentat în fața Adunării Generale a ONU și măsurile prin care România contribuie la stabilitatea regională, de la sprijinirea refugiaților ucraineni și facilitarea tranzitului cerealelor până la cooperarea pentru securitatea navigației în Marea Neagră.

„Mai mult decât atât, România acționează responsabil pentru stabilizarea regiunii. Am oferit asistență refugiaților din Ucraina. Ca răspuns la atacurile Rusiei asupra porturilor și a infrastructurii de cereale, care au perturbat lanțurile globale de aprovizionare cu alimente și au accentuat insecuritatea alimentară pentru milioane de oameni, România s-a coordonat cu Ucraina pentru tranzitul cerealelor prin România, pe calea ferată și pe cale navigabilă”, a spus Dan.

România, Bulgaria și Turcia participă, de asemenea, la Grupul operativ pentru contramăsuri împotriva minelor marine în Marea Neagră, în contextul afectării libertății de navigație.

„Prin misiuni de detectare și neutralizare a minelor și protecția infrastructurii critice submarine, această inițiativă protejează libertatea de navigație și securitatea energetică a regiunii”, a spus Nicușor Dan în discursul său.

Președintele a indicat și demersurile comune ale României și Bulgariei pentru consolidarea securității maritime, precum și extinderea interconexiunilor energetice cu Ucraina și Republica Moldova.

„Iar pentru a spori securitatea în regiunea Mării Negre, România pune un accent deosebit pe abordarea strategică a UE. Astfel, împreună cu Bulgaria, înființăm un hub pentru securitate maritimă menit să consolideze capacitatea de cunoaștere a situației din teren. În fine, ca răspuns la perturbarea alimentării cu energie în zonă, România a extins interconexiunile energetice cu Ucraina și Republica Moldova. România va continua să susțină capacitatea de reziliență a vecinului nostru, Republica Moldova, a doua țară cea mai afectată de acest război”, a afirmat președintele român.

În discursul său, Nicușor Dan a evidențiat și presiunile exercitate asupra Republicii Moldova, despre care a spus că se confruntă atât cu efectele economice ale războiului, cât și cu o campanie hibridă de destabilizare.

„România este un ferm susținător al Republicii Moldova în fața acestor provocări. România rămâne și cel mai puternic avocat al Republicii Moldova în Uniunea Europeană, împărtășindu-i propria noastră experiență în domeniul aderării și oferindu-i sprijin politic, tehnic și diplomatic pentru continuarea parcursului său european”, a afirmat el.

Mesajul central al discursului său a vizat însă dimensiunea europeană a amenințării ruse și necesitatea consolidării capacității de descurajare.

„Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ținta unui război hibrid, cuprinzând atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a legat această situație de necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare, inclusiv în raport cu ținta de 5% din PIB convenită la nivelul NATO.

„Trebuie să descurajăm amenințarea rusă, și din păcate nu o putem face decât cu creșterea cheltuielilor militare. România susține echilibrarea cheltuielilor militare și ținta de 5% cheltuieli militare raportat la PIB, fiind la 3,7% în acest an”, a mai spus Nicușor Dan.

Șeful statului se află la New York pentru participarea la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prima la care participă Nicușor Dan în calitate de președinte al României.

În cadrul vizitei, Nicușor Dan a avut întâlniri cu secretarul general al ONU, António Guterres, cu ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, și cu președintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald S. Lauder. Președintele român s-a întâlnit, de asemenea, cu foști ambasadori americani în România și cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai investitorilor în obligațiuni românești.

La New York, Nicușor Dan a participat și la un eveniment organizat de Atlantic Council, unde a vorbit despre necesitatea investițiilor în infrastructura civilă și militară și despre consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite. Totodată, președintele s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din New York, cărora le-a transmis că experiența și expertiza acumulate în Statele Unite pot contribui la dezvoltarea României. El a participat la inaugurarea intersecției „The Queen Marie of Romania Corner”, dedicată împlinirii a 100 de ani de la turneul istoric al Reginei Maria în Statele Unite, și s-a întâlnit cu antreprenori români din tehnologie.

După susținerea declarației națională a României în plenul Adunării Generale a ONU, șeful statului participă la summitul Platformei Crimeea și la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU dedicată Ucrainei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare