Dacian Cioloș, președintele USR și ex-liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, a anunțat marți seară într-un mesaj pe Twitter că formațiunea politică pe care o conduce rămâne singura forță liberală și pro-europeană din România.
“Începe o nouă etapă pentru USR”, a afirmat Cioloș, el fiind ales la începutul lunii octombrie la conducerea formațiunii care a participat din decembrie anul trecut și până în luna septembrie a acestui an la o coaliție de guvernare cu PNL și UDMR.
USR s-a retras din coaliție după ce premierul Florin Cîțu l-a demis pe ministrul justiției, Stelian Ion, pe fondul scandalului privind aprobarea Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”.
Liderul USR, care a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou guvern după demiterea cabinetului Cîțu, a anunțat că formațiunea sa politică va trece în opoziție în contextul prefigurării unei mari coaliții între PSD și PNL.
“Trecem în opoziție față de vechile partide anti-reformiste și luptăm împotriva oricărei forme de extremism”, a spus Cioloș, al cărui guvern a picat la vot în Parlament la mijlocul lunii octombrie.
“Rămânem singura forță politică cu adevărat liberală și pro-europeană din România”, a conchis el.
A new stage begins for #USR. We are moving into opposition to the old anti-reformist parties and fighting any form of extremism. We remain the only genuinely #liberal and pro-European political force in Romania.
— Dacian Cioloş (@CiolosDacian) November 9, 2021
În Parlamentul României, USR este a treia cea mai puternică grupare politică, după PSD și PNL, iar la nivel european, delegația USR din Parlamentul European este membru fondator al grupului Renew Europe, a treia cea mai mare familie politică pro-europeană, majoritatea eurodeputaților USR fiind considerați printre cei mai activi și influenți europarlamentari.
De altfel, Dacian Cioloș a fost desemnat recent de think tank-ul VoteWatch al treilea cel mai influent membru al Parlamentului European, iar din top 30 cei mai influenți europarlamentari face parte și eurodeputatul USR Dragoș Pîslaru.




