Aflat în vizită oficială la Tokyo, președintele american Donald Trump s-a întâlnit cu noul prim-ministru conservator al Japoniei, Sanae Takaichi. Cu această ocazie, cei doi lideri au semnat un acord-cadru privind cooperarea pentru asigurarea aprovizionării cu minerale critice și pământuri rare. China deține aproape un monopol asupra acestor resurse, pe care le-a transformat într-un instrument economic strategic în disputa comercială cu Statele Unite, iar Washingtonul caută să consolideze parteneriatele cu alte state pentru a reduce această dependență, relatează CNN.
Donald Trump a evidențiat relațiile strânse dintre Statele Unite și Japonia, petrecând ziua alături de Sanae Takaichi, pe care a descris-o drept „o învingătoare”. Vizita liderului american face parte dintr-o demonstrație mai amplă de forță desfășurată de ambele țări în regiune, menită să contracareze amenințările tot mai mari venite din partea Chinei – în cadrul politicii americane „pace prin forță”.
Trump a invitat-o pe Takaichi pe scenă în timpul discursului său în fața miilor de militari americani aflați la bordul portavionului USS George Washington, în baza navală Yokosuka, situată în centrul Japoniei.
„Această femeie este o învingătoare”, a spus Trump despre Takaichi. Ulterior, președintele american a vorbit despre „o prietenie frumoasă” între Statele Unite și Japonia.
„Am un respect profund pentru Japonia și pentru această țară, iar acum am un respect cu adevărat mare pentru noul și extraordinarul prim-ministru”, a declarat Trump. „Trebuie să spun asta – prima femeie prim-ministru”, a adăugat el, stârnind aplauze și urale din partea militarilor prezenți.
Sanae Takaichi, care a preluat funcția săptămâna trecută, își propune să consolideze relația caldă pe care Trump a avut-o cu predecesorul și mentorul ei, Shinzo Abe.
Mai devreme în cursul zilei, Trump i-a spus lui Takaichi că va fi „una dintre marile figuri politice ale Japoniei”, în cadrul întrevederii bilaterale de la Tokyo.
„Aceasta va fi o relație mai puternică ca niciodată”, a afirmat el, adăugând că, dacă Japonia va avea nevoie de ajutor, Statele Unite vor fi alături de ea.
După întâlnirea cu președintele american Donald Trump, biroul prim-ministrului Sanae Takaichi a transmis marți că Japonia va colabora cu Statele Unite pentru a „promova ferm o regiune Indo-Pacific liberă și deschisă”.
„Am avut o întâlnire foarte productivă și constructivă astăzi cu Donald Trump, în care am abordat o gamă largă de subiecte de interes comun. Astăzi începe un nou capitol în epoca de aur a alianței Japonia–SUA. Alianța noastră solidă și de neclintit, precum și legăturile economice puternice vor continua să aducă pace și prosperitate popoarelor noastre și regiunii Indo-Pacific. O regiune Indo-Pacific liberă și deschisă este viziunea pe care o promovăm împreună”, a scris Sanae Takaichi, pe platforma X.
Potrivit guvernului japonez, Shinzo Abe a lansat în 2016 conceptul de „Indo-Pacific liber și deschis” ca răspuns la pretențiile teritoriale ale Chinei în regiune. Acesta a devenit o piatră de temelie a politicii sale externe și a fost preluat ulterior de administrațiile americane care i-au urmat.
În cadrul partidului conservator aflat la guvernare în Japonia, unii oficiali își exprimă îngrijorarea că angajamentul Washingtonului față de regiunea Indo-Pacific s-ar putea diminua, în condițiile în care SUA cer mai mult de la aliații lor.
China și-a intensificat pretențiile de suveranitate în Indo-Pacific, inclusiv asupra unor căi maritime strategice prin care trec anual mărfuri în valoare de trilioane de dolari.
Japonia găzduiește cea mai mare prezență militară americană din afara Statelor Unite, iar Trump a criticat anterior Tokyo pentru că nu alocă suficiente resurse apărării proprii în fața unei Chine tot mai agresive, scrie Reuters.
Întâlnirea de joi cu Xi Jinping are loc pe fondul escaladării tensiunilor comerciale, după ce Washingtonul și Beijingul au majorat tarifele vamale aplicate reciproc exporturilor și au amenințat cu restricții asupra comerțului cu minerale și tehnologii critice. Discuțiile preliminare dintre cele două părți s-au axat pe gestionarea divergențelor și pe identificarea unor posibile îmbunătățiri limitate, în perspectiva vizitei pe care Trump urmează să o efectueze în China la începutul anului viitor.