România este “o adevărată prietenă a poporului evreu şi a Israelului în lupta împotriva antisemitismului”, a declarat, miercuri, preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, într-un discurs susținut în plenul Parlamentului de la Bucureşti în care a evocat și responsabilitatea istorică a României în contextul în care Bucureștiul s-a alăturat Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
“Când a izbucnit războiul, Guvernul României s-a alăturat Germaniei naziste și statelor Axei și a inițiat o acțiune de epurare etnică”, și-a început Rivlin discursul, făcând referire la situația lui Aharon Appelfeld, un scriitor israelian originar din Bucovina, care a fost un supraviețuitor al Holocaustului din Bucovina și Transnistria (1941-1944).
El a adus astfel un omagiu israelienilor care au fost vizați de Holocaust, însă a ținut să sublinieze că România și-a asumat obligația păstrării memoriei Holocaustului și să lupte în prezent și în viitor împotriva antisemitismului.
“Acum un an și jumătate, în ianuarie 2020, am avut onoarea să-l găzduiesc pe președintele Iohannis, împreună cu conducători din toată Europa, la Ierusalim, la împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau. Am stat împreună și am auzit o voce clară, care și-a asumat obligația păstrării memoriei Holocaustului și să lupte în prezent și în viitor împotriva antisemitismului și oricărui fel de rasism și xenofobie. (…) România este o adevărată prietenă a poporului evreu şi a Israelului în lupta împotriva antisemitismului. România este o adevărată prietenă a Israelului, stat evreiesc şi democratic, în care tot cetăţenii sunt egali în drepturile lor”, a mai precizat Reuven Rivlin.
El a amintit că sub președinția României la Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului s-a cristalizat o definiție actualizată a antisemitismului, fapt pentru care a salutat “rolul-cheie” avut de președintele Klaus Iohannis.
Premergător alocuțiunii lui Reuven Rivlin, președintele Senatului, Anca Dragu, și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, au subliniat că Israelul este cel mai important aliat și partener strategic al României din Orientul Mijlociu.
Vizita de stat a președintelui israelian se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cea mai recentă întrevedere între cei doi șefi de stat având loc cu prilejul participării președintelui României la Forumul Mondial privind Memoria Holocaustului de la Ierusalim, din ianuarie 2020, urmată de discuții telefonice în lunile martie și iunie 2020. Mai mult, pe 11 iunie, România și Israel aniversează 73 de ani de relații diplomatice neîntrerupte.
Ca parte a vizitei în România, Reuven Rivlin a susținut miercuri un discurs în plenul reunit al Parlamentului României și a inaugurat, împreună cu prim-ministrul Florin Cîțu, Forumul de Afaceri România – Israel.
Joi, președintele Rivlin, Șeful Forțelor Aeriene Israeliene și Șeful Forțelor Aeriene Române vor participa la ceremonia de comemorare a soldaților care și-au pierdut viața în accidentul de elicopter din 2010, în Munții Bucegi.




