Connect with us

EVENIMENTE

Deschiderea expoziției de pictură „Șapte Zile la Redondo”, marți 19 aprilie

Published

on

Marţi, 19 aprilie, va avea loc deschiderea expoziției de pictură „Șapte Zile la Redondo”, însoțită de lansarea catalogului cu același nume. Evenimentul va avea loc începând cu ora  18:00, la Teatrul Național I. L. Caragiale București, în foaierul Sălii Media — aripa Intercontinental.

Expoziţia „Șapte Zile la Redondo” va reuni peste 50 de lucrări de pictură și fotografie ce poartă semnătura a șapte pictori români: Florin Ciubotaru, Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofean, Sorin Iosub, Elisabeth Ochsenfeld, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu și a graficianuluiMihail Alexandrescu. Alături de aceștia, Veronica Kirchner, jurnalista care a însoțit grupul de artiști pe parcursul rezidenței, semnează conținutul editorial al catalogului expoziției.

contemporanii_expo_tnb_pt_maria_pascLucrările expuse și catalogul expoziției  reprezintă o frântură din experiența celor șapte artiști participanți în cadrul rezidenței artistice „Șapte zile la Redondo”, acțiune organizată în luna august a anului 2015 în orașul Redondo, din Portugalia.

“Şapte zile petrecute într-un mic oraş recunoscut pentru frumuseţea sa au avut darul de armoniza personalităţi artistice distincte. Lucrările celor şapte pictori poartă pecetea luminii interioare care are puterea de a face sensibile ochiului culorile unei realităţi excepţionale. Îi cunosc şi pot spune că felul în care ei sunt împreună într-un demers al spiritul înalt, al moralei superioare şi al cunoaşterii profunde a lucrurilor recuperează un ideal de mult uitat: kalokagathia, uniunea dintre bine şi frumos.

Florin Ciubotaru a rămas acelaşi subtil cercetător de sine însuşi. Indiferent la provocările modei, el ne spune că imaginarul nu este decât o altă formă de manifestare a arhetipului, mai puternică, însă, decât realitatea. Realitatea pe care Dorin Coltofeanu o filtreză, o purifică, pentru ca noi să o putem privi cu pace în frumuseţea ei dintru început, iar Mihai Sârbulescu o acordează, cu materialitatea culorilor, propriei stări interioare. Lor li se adaugă, în dimensiunea comună a spiritualităţii, Christian Paraschiv. Teodora Coltofean îşi expune pânzele în aerul curat al unei perpetue dimineţi şi ne îmbie la optimism. Şi el pasionat de culoare, Sorin Iosub priveşte lumea cu luciditate şi, uneori, suntem surprinşi de ceea ce vede.

Admir la Elisabeth Ochsenfeld, dincolo de incontestabilul ei talent de pictor, grafician şi chiar scriitor, capacitatea de a-i aduce împreună pe artişti: organizează, de câţiva ani buni încoace, tabăra internaţională şi simpozionul de artă vizuală de la Gărâna. Şapte zile, şapte pictori şi această expoziţie ne dau prilejul să mergem, într-o altfel de călătorie, la Redondo”, explică Radu Boroianu, Președintele Institutului Cultural Român.

“Să revezi locuri și peisaje familiare prin ochii unui artist străin este ca și cum ai face o nouă descoperire, ai porni o adevărată și foarte binevenită aventură.

Șapte pictori români au călătorit în Portugalia, iar acum ne invită la o plimbare prin intermediul imaginilor pe care le-au adunat, prin intermediul luminii și al culorii pe care le-au păstrat, al spiritului pe care au izbutit să-l aducă cu ei prin amintirile pe care le-au transpus în tablourile lor, reunite într-o expoziție bogată în varietatea de stiluri și perspective.

Aș dori să subliniez importanța pe care această expoziție o poartă prin dimensiunea ei de experiență interculturală, de prilej de dialog pe care îl reprezintă: unul artistic și instituțional, fără îndoială, dar mai ales unul uman.

Conviețuirea într-o țară străină a permis portughezilor să cunoască un grup de români, iar acestora din urmă să descopere Portugalia și pe portughezi. S-au creat punți și s-au deschis uși”, apreciază João-Bernardo Weinstein, Ambasadorul Portugaliei la București.

Expoziția „Șapte Zile la Redondo” este organizată în cadrul Proiectului Contemporanii, alături de Institutul Cultural Român și Ambasada Portugaliei la București, în calitate de coorganizatori.

Expoziția „Șapte Zile la Redondo” va putea fi vizitată în perioada 19 aprile – 19 mai 2016, în orele de program ale Teatrului Național I. L. Caragiale București.

.

.

EVENIMENTE

Comitetul European al Regiunilor, autoritățile locale din Alba Iulia și Calea Europeană organizează un dialog cu cetățenii dedicat digitalizării și oportunităților smart city (LIVE, 20 februarie, ora 11:00)

Published

on

Comitetul European al Regiunilor (CoR), Delegația Națională a României la CoR, și platforma CaleaEuropeană.ro organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Alba, al Primăriei Municipiului Alba Iulia și al Centrului de Informare al Centrului Europe Direct Alba Iulia, și în parteneriat cu Biroul Parlamentului European în România, un dialog local ce vizează stimularea conceptului de implicare locală pentru viitorul Europei, construit sub forma unei platforme de dialog, între autorități și cetățeni ca beneficiari, cu privire la rolul digitalizării și al noilor tehnologii în dezvoltarea oportunităților de conectivitate și smart city în Uniunea Europeană, la nivel local și regional.

Dialogul local, „Noile tehnologii și digitalizarea: oportunități smart city & connectivity”, are loc miercuri, 20 februarie, la Muzeul Principia din Alba Iulia, cu începere de la ora 11:00. Evenimentul este transmis LIVE pe CaleaEuropeană.ro și moderat de directorul publicației, jurnalistul Dan Cărbunaru.

La dialogul cu cetățenii de la Alba Iulia vor lua parte Robert Negoiță, Președinte al Delegației Naționale a României la Comitetul European al Regiunilor, Primar al Sectorului 3 din București (PES, RO); Ion Dumitrel, Președinte al Consiliului Județean Alba, membru supleant al Delegației Naționale a României la Comitetul European al Regiunilor (PPE, RO); Mircea Hava, Primar al Municipiului Alba Iulia; și Nicolaie Moldovan, City Manager al Municipiului Alba Iulia.

Dezbaterea face parte din serie de evenimente organizate sub egida noii inițiative CoR – Future of Europeși are loc și în contextul în care România va găzdui, în perioada 14-15 martie 2019 la București, Summit-ul Autorităților Locale și Regionale din Uniunea Europeană, evenimentul având loc în contextul exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Acest dialog local se înscrie, totodată, și în rândul campaniei de conștientizare privind alegerile europene din 23-26 mai 2019 (www.dedataastavotez.eu), ce vor avea loc la 40 de ani distanță de la primele alegeri directe pentru Parlamentul European.

Comitetul European al Regiunilor invită cetățenii români să își exprime opinia privind viitorul Europei (click pe imagine)

În contextul desfășurării inițiativei „Reflectând asupra Europei”, Comitetul European al Regiunilor a lansat un sondaj privind principalele probleme pe care cetățenii le identifică în orașul și regiunea în care trăiesc. Până în prezent, peste 22.000 cetățeni europeni au completat sondajul, în timp ce mai mult de 1.000 dintre aceștia provin din România.

Atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în România, șomajul, politicile pentru tineret și mobilitatea și transportul public sunt considerate principalele trei probleme la nivel local și regional.

În România, cele trei probleme menționate au fost clasificate astfel de către cetățeni: 27% dintre ei consideră că mobilitatea și transportul public este principala problemă la nivel local și regional, 24% politicile pentru tineret și 23% șomajul.

Românii se bazează pe Uniunea Europeană și pe o implicare locală pentru construirea Viitorului Europei

Întrebați pe ce nivel politic consideră că se pot baza cel mai mult, cetățenii români acordă o 82% încredere Uniunii Europene (60%) și nivelului local (22%) pentru a identifica soluții și pentru a le oferi siguranță și prosperitate. 8% dintre români se bazează pe nivelul autorităților regionale și 10% pe nivelul autorităților guvernamentale. În acest context, însăși percepția publică favorizează necesitatea unui dialog bazat pe angajament local și pe discuții cu tematici europene pentru definirea Viitorului Europei.

Continue Reading

EVENIMENTE

Comisarul european pentru Comerț Cecilia Malmstrom și ministrul pentru Mediul de Afaceri Ștefan Oprea, în dialog cu cetățenii privind relațiile comerciale ale UE (21 februarie, ora 16.10)

Published

on

Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează joi, 21 februarie, un dialog cu cetățenii despre relațiile comerciale ale Uniunii Europene cu Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru Comerț, și Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Dezbaterea va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București, strada Boteanu, nr. 1, între orele 16.10 și 17.40.

Cei interesați să participe la eveniment sunt rugați să completeze următorul formular până cel târziu 21 februarie, ora 12.00: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/malmstrom-bucuresti.

Participarea la dialog se poate face și online, prin intermediul rețelelor sociale Facebook și Twitter, folosind #Eudialogues și #FutureOfEurope.

Potrivit organizatorilor, din motive de securitate, accesul în sală se va face între orele 15:00-16.00.

Continue Reading

EVENIMENTE

VIDEO. ,,Locul și Rolul elitelor în conducerea statelor democratice” Conferință organizată, la București, de Marea Lojă Națională din România, în cadrul seriei de conferințe și dezbateri “Viitorul României”

Published

on

Marti, 22 ianuarie, ora 18:00, a avut loc conferința cu tema ,,Locul și Rolul elitelor în conducerea statelor democratice. ” din seria seria de dezbateri “Viitorul României” lansată de Marea Lojă Națională din România. Evenimentul se desfășoară în Pentagon Events.

Lectorii prezenți în această seară sunt dl. Academician Mugur Isărescu (Guvernatorul BNR), dl. Academician Ioan-Aurel Pop (Președintele Academiei Romane), dl. Deputat Sorin Câmpeanu (Președintele Consiliului Național al Rectorilor din România), dl. Horia Alexandrescu, jurnalist. Moderator: dl. Alecu Racoviceanu.

Partea I

Partea a II-a

Partea a III-a

,,Eu cred că a fi patriot trebuie să întelegi în primul rând interesele țării tale (ale României) și să îți dai seama dacă direcția în care mergi este bună, eu zic că direcția Europei este bună pentru România, nu avem alta. Și bineînțeles, înțelegând ce se întâmplă și în Europa. Democrația pune în prim-plan rolul maselor, fiecare având drepturi egale în fața legilor și șanse egale de afirmare. Dar fenomenul care împinge înainte mulțimile cu idei și cu forțe de exemplu îl consitutie elitele.”, a menționat Mugur Isărescu în discursul său.

,,De cate ori României i-a mers bine, am avut elite bune în fruntea noastră și de câte ori au fost momente fundamentele în istoria acestui popor, elitele s-au unit pentru binele poporului. Cu elite proaste poporul poate să fie amăgit. Elitele și poporul trebuie să intre în sintonie, să țină seamă unii de alții. Poporul acesta când a avut elite, a exercitat cu forță menirea lui în Europa. În ultimii ani pare că ne-am rătăcit și pare că nu ne mai amintim acest lucru, de aceea pentru a reînvia forțele acestui popor e absolută nevoie de elite bune.”, a menționat Academicianul Ioan-Aurel Pop (Președintele Academiei Romane) în discursul său.

,,Într-un sistem de educație care deși se află în suferință produce încă elite, care elite însă se pierd. Este normal să se orienteze către societăți care răspund mai bine așteptărilor lor personale și profesioanle. Voi fi întotdeauna un susținător al libertății de mișcare. Este de datoria noastră sa creăm în România acele condiții care să facă din ,,a ramâne” în România o alternativă viabilă pentru tinerii noștri cei mai buni. Rolul elitelor dincolo de acela clasic care a fost amintit si susținut pe larg, este acela de a promova bunul simț și responsabilitatea, este acela de a susține un sistem de educație, pentru că altfel, mă tem la viitorul acestei țări. Elitele au un rol esențial. Țara va progresa prin creșterea mediei performanței.”, a menționat Sorin Câmpeanu (Președintele Consiliului Național al Rectorilor din România) în discursul său.

Context:

Societățile moderne sunt rodul unor viziuni generate de elitele acestora. Care sunt formele de implicare in societate a elitelor? Cum pot fi acestea recunoscute si in ce formula optima isi pot asuma rol activ in leadership-ul national?

Pentru a facilita clarificarea unor aspecte privind probleme majore care preocupă România de azi, Marea Lojă Națională din România organizează o serie de conferinte si dezbateri, într-un larg cadru, cu implicarea societății civile și a factorilor interesați.

Printre participanții invitați la dezbateri se vor număra personalitati din mediul academic, universitar, cultural, bancar, diplomatic si politic. Prin acest ciclu de conferințe, societatea civilă va putea contribui la clarificarea aspectelor insuficient explicate, într-o perioadă care generează nevoia de a contura o viziune unitară și coerentă privind dezvoltarea României.

Tematicile alese reprezinta repere ale interesului manifestat de mass-media si publicul larg, dar si resurse de dezvoltare pentru viitorul tarii noastre. Urmarind nevoia de normalitate si viziune strategica in abordarea unor astfel de repere, initiativa isi propune sa reuneasca lideri de opinie si exponenti ai zonelor de expertiza vizate, astfel incat proiectia rezultata sa ofere atat oportunitatea unei dezbateri reale pe teme concrete, dar si solutii pentru evitarea unor confuzii sau distorsionari ale situatiei reale ori ale solutiilor de care Romania are nevoie in aceasta perioada.

Citiți și:

Marea Lojă Națională din România lansează seria de dezbateri “Viitorul României”, pe teme importante și de actualitate pentru societatea românească

VIDEO. Importanța preluării de către România a Președinției Consiliului UE. Conferință organizată, la Iași, de Marea Lojă Națională din România, în cadrul seriei de conferințe și dezbateri “Viitorul României”

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending