Din Budapesta, Papa Francisc lansează un apel la ”regăsirea spiritului european”: Europa este alcătuită din verigi diferite care își găsesc statornicia în formarea unor legături solide între ele

Papa Francisc a lansat vineri un apel pentru ”regăsirea spiritului european” și a denunțat ”infantilismul belicos” pe fondul războiului din Ucraina și a ceea ce Suveranul Pontif a calificat drept pericolul naționalismului în ascensiune, în prima zi a vizitei sale în Ungaria, anunță AFP și Reuters, citate de Agerpres. 

”În acest moment istoric, Europa este fundamentală (…) Este astfel esenţial să regăsim spiritul european”, a subliniat el în primul discurs susţinut la Budapesta în faţa autorităţilor şi membrilor corpului diplomatic, precum şi în faţa premierului ungar suveranist Viktor Orban.

Pornind de la imaginea orașului Budapesta, ”oraș al podurilor”, Sfântul Părinte a exprimat speranța cu privire la ”o Europă care nu este ostatica partidelor, devenind pradă populismului autoreferențial, dar nici nu se transformă într-o realitate fluidă, dacă nu chiar gazoasă, într-un fel de supranaționalism abstract, uitând de viața popoarelor”, conform Vatican News.

”În schimb” – a continuat – ”cât de minunat este să construim o Europă centrată pe persoană și pe oameni, în care există politici eficiente pentru natalitate și familie, urmărite cu atenție în această țară, în care națiunile diferite sunt o familie în care creșterea și unicitatea fiecăreia este prețuită. Cel mai faimos pod al Budapestei, cel al lanțurilor, ne ajută să ne imaginăm o astfel de Europă, alcătuită din mai multe verigi diferite, care își găsesc statornicia în formarea unor legături solide între ele. În acest sens, credința creștină ajută, iar Ungaria poate acționa ca un <<constructor de poduri>> folosindu-se de specificul său ecumenic: aici, diferite confesiuni coexistă fără antagonism, colaborând cu respect, într-un spirit constructiv”.

Spre deosebire de vecinii săi, Ungaria a ales să nu rupă legăturile cu Rusia şi a refuzat să trimită arme Ucrainei.

Papa a condamnat ”agresiunea” asupra Ucrainei ”martirizate”, însă Sfântul Scaun încearcă să menţină cât poate de bine dialogul cu Moscova, deşi încercarea sa de mediere nu a avut succes până acum.

Papa Francisc efectuează o vizită de trei zile în Ungaria, prima de când a fost spitalizat pentru bronșită în luna martie. 

Citiți și: Papa Francisc s-a întâlnit cu președintele și premierul Ungariei, în cadrul vizitei sale de trei zile: În Budapesta, oraș al podurilor, mă gândesc la întreaga Europă

Potrivit programului oficial publicat de Sala de Presă a Sfântului Scaun, întâlnirile Papei cu copiii, săracii și tinerii ocupă, practic, întreaga agendă de sâmbătă a vizitei în Ungaria. Duminică, Papa prezidează o Sfântă Liturghie în aer liber, iar după-amiază are o întâlnire cu reprezentanții mediului universitar.

Papa intenționează, de asemenea, să se întâlnească cu aproximativ 35.000 de refugiați ucraineni care se află în Ungaria. Aproximativ 2,5 milioane de ucraineni au trecut în această țară la scurt timp după invazia Rusiei de anul trecut. Deși Suveranul Pontif tinde să facă remarci mai puțin explicite din punct de vedere politic, comparativ cu alți lideri, Papa Francisc a vorbit adesea despre migrație și a făcut apel la o abordare mai plină de compasiune. Întoarcerea la Roma este programată în cursul serii de duminică.

Vizita Papei Francisc în Ungaria reprezintă a 41-a călătorie apostolică internațională a pontificatului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare