Impactul pandemiei de COVID-19 depășește cu mult impactul crizei financiare/a datoriilor suverane dintre 2008 și 2012, iar unda de șoc economic continuă să se propage, arată un raport al Curții de Conturi Europene dat publicității joi în care instituția face bilanțul evoluțiilor din ultimul deceniu de la nivelul arhitecturii economice și financiare a UE și semnalează provocările nesoluționate, riscurile potențiale și lacunele în materie de politici, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
În cadrul acestui document de analiză, care se bazează pe audituri și analize anterioare realizate de organizații internaționale și de alte organizații ale UE competente, Curtea observă că setul de instrumente de care dispune Uniunea Europeană pentru a face față crizelor financiare s-a îmbunătățit în ultimii ani. UE a înființat autorități de supraveghere la nivel european în sectorul financiar, a înăsprit reglementarea și supravegherea bancară și a creat un cadru pentru rezoluția ordonată a băncilor. Aceste măsuri au contribuit la combaterea unora dintre deficiențele prezente în supravegherea și în rezoluția bancară în 2009. Au fost demarate de asemenea eforturi de construire a uniunii bancare și a uniunii piețelor de capital. Curtea subliniază însă că subzistă următoarele provocări:
- nivelul scăzut al profitabilității și al posibilității de rezoluție a băncilor, existența unor niveluri ridicate de credite neperformante în anumite state membre (chiar dacă aceste niveluri tind să se reducă) și diversitatea legislațiilor naționale în materie de insolvență care se aplică băncilor;
- fragilizarea posibilă a sistemului financiar din cauza pierderilor aferente creditelor, în funcție de durata și de amploarea recesiunii cauzate de criza provocată de pandemia de COVID-19;
- în pofida unor eforturi importante de a standardiza supravegherea între statele membre, interesele divergente de la nivel național și de la nivelul UE tot nu sunt gestionate în mod eficient și arbitrajul de reglementare rămâne o problemă, așa cum s-a arătat deja în urma unor audituri anterioare desfășurate de Curte cu privire la autoritățile de supraveghere ale UE (ABE, EIOPA și ESMA);
- instrumentele UE de detectare a riscurilorfinanciare sistemice se aplică deocamdată în principal sectorului bancar, în timp ce cadrul macroprudențial pentru sectorul asigurărilor, pentru cel al pensiilor și pentru intermediarii financiari nebancari este mai puțin dezvoltat și face în continuare obiectul dezbaterilor la nivelul UE.
Curtea subliniază totodată două condiții care trebuie să fie îndeplinite dacă UE dorește să își îndeplinească obiectivele ambițioase de protejare, supraveghere și consolidare a sectorului său financiar: UE trebuie să aloce resurse umane și bugetare suficiente, iar uniunea piețelor de capital și uniunea bancară (al treilea pilon al acesteia lipsește în continuare) trebuie să fie finalizate.
Înainte de criza din 2008, monitorizarea și controlul finanțelor publice erau insuficiente, rezervele bugetare erau scăzute în anumite state membre, iar politicile economice nu erau bine coordonate la nivelul UE. Există unele analogii cu situația din 2020, având în vedere riscul actual ca disparitățile economice dintre statele membre să se adâncească, precum și riscul unei deteriorări importante a deficitelor bugetare și a datoriei publice, antrenată de criza provocată de pandemie, dat fiind că aceasta exercită o presiune considerabilă asupra cheltuielilor și a veniturilor publice.
De asemenea, Curtea de Conturi Europeană consideră că existența unui nivel ridicat al datoriei într-un stat membru înainte de pandemie accentuează vulnerabilitatea acestuia și are o influență importantă asupra capacității sale de a implementa politici, de a ajuta întreprinderile sau de a acorda un sprijin social general.
Criza financiară mondială din perioada 2008-2012, precum și criza economică și cea a datoriilor suverane din zona euro care au rezultat au avut efecte pe termen lung asupra creșterii și a stabilității bugetare în UE. Efectele acestor crize au fost accentuate de deficiențele sistemului financiar al UE și de inadecvarea instrumentelor de politică, a monitorizării și a mediului normativ, precum și de arhitectura instituțională incompletă a zonei euro.
Pandemia de COVID-19 testează în prezent reziliența arhitecturii economice și financiare a UE, din punctul de vedere atât al dimensiunii efectului economic, cât și al amplorii răspunsului public.
Măsurile luate în vederea depășirii efectelor crizei provocate de pandemie asupra economiilor și a finanțelor din UE duc la noi răspunsuri instituționale și la nivel de politici.
Curtea mai semnalează că așa cum s-a observat în audituri anterioare referitoare la coordonarea politicilor fiscal-bugetare în UE, guvernanța economică la nivelul Uniunii Europene devine din ce în ce mai complexă și respectarea normelor este dificil de asigurat, necesitând o marjă largă de apreciere din partea Comisiei și a Consiliului și exercitarea raționamentului profesional al acestora, precum și mult mai multe eforturi din partea statelor membre pentru implementarea reformelor recomandate de UE.
