Donald Trump acuză Curtea Supremă a SUA că este „în favoarea Chinei”, după decizia de a anula o mare parte din taxele vamale

Președintele american Donald Trump a criticat din nou luni Curtea Supremă, acuzând cea mai înaltă instanță din Statele Unite că este „în favoarea Chinei”, după decizia acesteia de a anula o mare parte din taxele vamale impuse de liderul de la Casa Albă, relatează AFP, potrivit Agerpres

„Următorul lucru care se va întâmpla este că ei (judecătorii Curții Supreme) vor lua o decizie în favoarea Chinei și a altor țări”, a afirmat președintele american pe rețeaua sa Truth Social.

„Curtea supremă (voi folosi litere mici pentru un moment, din pură lipsă de respect!) a Statelor Unite mi-a dat accidental și fără să vrea mie, președintelui Statelor Unite, mult mai multă putere și forță decât aveam înainte de decizia lor ridicolă, stupidă și foarte controversată la nivel internațional. Curtea supremă va găsi o modalitate de a trage concluzia greșită, una care va face din nou China și alte națiuni fericite și bogate”, a afirmat el, denunțând hotărârea care a anulat o mare parte din taxele sale vamale.

În pofida deciziei Curții Supreme, Donald Trump a susținut că își poate folosi prerogativele pentru a face „lucruri absolut teribile” țărilor străine, în special celor care, potrivit acestuia, au exploatat Statele Unite timp de mai multe decenii.

Vineri, Donald Trump a numit decizia Curții Supreme „ridicolă”, „defectuoasă” și „teribilă”.

„Curtea noastră supremă incompetentă a făcut o treabă excelentă pentru persoanele greșite și, pentru asta, ar trebui să-i fie rușine. Lăsați curtea noastră supremă să ia decizii proaste și dăunătoare viitorului națiunii noastre; eu am o treabă de făcut”, a concluzionat el.

Curtea Supremă a SUA a invalidat vineri tarifele impuse în temeiul Legii privind Puterile Economice Internaționale în Situații de Urgență (IEEPA). La scurt timp, Trump a anunțat un nou val de taxe de 10% pentru importurile din toate țările, invocând un alt temei juridic și menținând în vigoare taxele sectoriale existente. Ulterior, președintele american a indicat că nivelul ar putea fi majorat la 15%.

El a precizat sâmbătă că a ridicat procentajul după o „analiză aprofundată” și că nivelul de 15% este complet legal conform prerogativelor prezidențiale.

Comisia Europeană a solicitat „claritate deplină” cu privire la măsurile pe care pe care Statele Unite intenționează să le ia în urma recentei hotărâri a Curții Supreme. 

„O înțelegere este o înțelegere. În calitate de cel mai mare partener comercial al Statelor Unite, UE se așteaptă ca SUA să își respecte angajamentele asumate în declarația comună, la fel cum UE își respectă angajamentele”, a transmis Executivul european. 

În întreaga Europă, liderii au reacționat cu o ușurare prudentă la hotărârea curții, avertizând în același timp că incertitudinea comercială va persista probabil. Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat sâmbătă că este prematură orice reacție entuziastă după decizia Curții Supreme a Statelor Unite.

Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că va prezenta o poziție europeană coordonată în fața politicilor tarifare promovate de președintele american, cu prilejul vizitei pe care urmează să o efectueze la Washington la începutul lunii martie. Totodată, Merz a declarat că se așteaptă ca Trump să respecte acordul tarifar încheiat în iulie anul trecut în Scoția.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare