Donald Trump, scrisoare trimisă lui Xi Jinping: Ne dorim o relație constructivă cu China

Președintele american, Donald Trump, i-a trimis omologului chinez, Xi Jinping, o scrisoare în care își exprimă dorința unei ”relații constructive” între Statele Unite și China, transmite joi AFP, potrivit Agerpres.

Această scrisoare mulțumește ”președintelui Xi pentru mesajul de felicitare trimis cu ocazia învestiturii președintelui Trump și dorește poporului chinez un fericit Festival al Lanternelor și un prosper An al Cocoșului”, a indicat purtătorul de cuvânt al președintelui american.

În scrisoarea sa, ”președintele Trump a indicat că așteaptă cu nerăbdare să lucreze împreună cu președintele Xi pentru a dezvolta o relație constructivă în beneficiul atât al SUA, cât și al Chinei”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Această scrisoare pare să arate dorința de a îmbunătăți atmosfera relațiilor sino-americane, marcate de mai multe puncte de tensiune după ce Trump a fost ales președinte, notează AFP.

La începutul lunii decembrie, Trump a discutat prin telefon cu liderul de la Taipei, Tsai Ing-wen, fiind pentru prima dată în ultimii 37 de ani când un preşedinte american discută direct cu şeful statului taiwanez. Ulterior, Trump a pus la îndoială poziţia tradiţională a Statelor Unite faţă de politica ”o singură China” în lipsa unor concesii din partea Beijingului, inclusiv în ceea ce priveşte comerţul.

China a reacţionat dur atunci, avertizând viitoarea Administraţie Trump că orice încercare de contestare a politicii statului unitar chinez riscă să afecteze pacea în Strâmtoarea Taiwan.

Citiți și:

Beijing, deranjat de prezența unei delegații taiwaneze la ceremonia de învestire a lui Donald Trump: Ar putea submina relațiile SUA-China

Donald Trump alimentează tensiunile dintre Washington și Beijing. Acesta acuză China că fură echipament subacvatic de la SUA

Donald Trump alimentează tensiunile cu China: Oare ne-a întrebat dacă este OK să-și devalorizeze moneda? Nu cred!

.

Top 5 în această săptămână

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Postări Conexe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare