Donald Tusk către Theresa May: Dacă Marea Britanie nu este mulțumită de propunerea UE privind Irlanda de Nord, să vină cu una mai bună

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a propus premierului Theresa May să vină cu o soluție mai bună în ceea ce privește menținerea Irlandei de Nord în Uniunea Vamală a UE, informează Politico Europe.

Foto: Facebook/ Donald Tusk

“În câteva ore îi voi cere Londrei  să spună dacă Marea Britanie are o idee mai bună care va fi la fel de eficientă în preveneirea unei granițe dure între Irlanda și Irlanda de Nord”, a declarat Donald Tusk într-un discurs la Business EUrope.

UE a anunțat, prin vocea negociatorului-șef privind Brexitul, Michel Barnier faptul că UE își propune să mențină Irlanda de Nord în Uniunea Vamală. Planul ar impune, în mod eficient, o nouă barieră comercială în Marea Irlandei, separând Irlanda de Nord de restul Regatului Unit.

May anunțase anterior că va respinge orice acord care ar pune în pericol integritatea Marii Britanii. Potrivit The Guardian, o sursă din guvernul birtanic a anunțat marți despre intențiile prim-ministrul de a respinge orice acord dacă documentul juridic propus de Comisia Europeană ar include un scenariu de ultimă instanță în care Belfast (Irlanda de Nord) ar rămâne aliniat la normele pieței unice europene.

Această nouă disensiune între Londra și Bruxelles apare în condițiile în care la Consiliul European din luna decembrie a anului trecut, țările UE-27 au salutat progresele înregistrate în prima fază a negocierilor.

Donald Tusk se întâlnește astăzi cu Theresa May pentru a discuta despre stadiul negocierilor.

În discursul său, Tusk și-a exprimat nemulțumirea profundă față de insistența Regatului Unit de a părăsi atât piața unică, cât și Uniunea Vamală la plecarea sa din UE, mai degrabă decât să urmeze modelele Elveției sau Norvegiei.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare