Connect with us

PPE

Donald Tusk, mesaj către regimul din Rusia după manifestațiile pro-Navalnîi: “Nu puteți să puneți întreaga națiune după gratii”

Published

on

© Donald Tusk/ Twitter

Președintele Partidului Popular European, Donald Tusk, a reacționat sâmbătă față de evoluțiile manifestanților din Rusia, acolo unde mii de cetățeni au ieșit pe străzi în semn de susținere față de opozantul Aleksei Navalnîi, iar sute de persoane au fost arestate de forțele de ordine.

Îl puteți reține pe Navalnîi, pe soția lui sau sute dintre susținătorii lor, dar nici măcar voi nu puteți să puneți întreaga națiune după gratii“, a scris, pe Twitter, ex-președintele Consiliului European și fostul prim-ministru polonez.

Câteva mii de manifestanţi – 4.000, potrivit Ministerului de Interne rus, cel puţin 10.000, potrivit estimărilor Reuters – au sfidat interdicţia autorităţilor de a se reuni şi s-au strâns la Moscova pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.

“Rusia va fi liberă”, “Putin e un asasin”, scanda mulţimea compactă, reunită în piaţa Puşkin din centrul Moscovei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Poliţia a arestat peste 350 de persoane în întreaga Rusie cu prilejul protestelor organizate în câteva zeci de oraşe la apelul lui Navalnîi. Între persoanele arestate se numără și soția lui Aleksei Navalnîi, Iulia.

Poliţia rusă a reţinut-o sâmbătă pe Iulia Navalnîia – soţia principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie – la un protest care are loc la Moscova, după cum a anunţat chiar ea pe contul ei de Instagram, dintr-o dubă a poliţiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Scuzaţi calitatea proastă (a fotografiei), lumina este proastă în duba poliţiei”, a scris Iulia pe pagina ei de Instagram, postând un selfie făcut din interiorul vehiculului de poliţie.

Echipa lui Navalnîi a publicat pe tot parcursul dimineţii de sâmbătă înregistrări video de la aceste proteste, unde mulţimi formate din zeci, sute şi chiar mii de oameni au scandat sloganuri precum “Putin hoţul”, “Navalnîi, suntem alături de tine” sau “libertate pentru prizonierii politici”.

Primele manifestaţii au avut loc sâmbătă în Orientul Extrem rus şi în Siberia, îndeosebi la Vladivostok, Habarovsk, Novosibirsk şi Cita, sub supravegherea unor importante efective de poliţie. Iar, în unele locuri, reprimarea a fost brutală, notează AFP. Arestările au fost deosebit de violente la Vladivostok, port rus la Oceanul Pacific, unde poliţişti antirevoltă i-au urmărit pe manifestanţi şi i-au lovit cu bastoanele, potrivit unui video al AFP.

Circa 2.000 de oameni au protestat şi la Sankt Petersburg, al doilea oraş al ţării şi locul de baştină al preşedintelui Vladimir Putin. Şi aici poliţia a făcut zeci de arestări.

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost arestat duminica trecută la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova. Navalnîi a revenit de la Berlin, unde fusese internat din august pentru a fi tratat după otrăvirea cu agent neurotoxic Noviciok, deşi ştia că ar putea fi arestat.

Occidentul și-a manifestat solidaritatea cu opozantul rus, a criticat deciziile autorităților de la Moscova de a-l reține pe Navalnîi, solicitând eliberarea imediată a acestuia, iar Parlamentul European a cerut “oprirea imediată” a finalizării gazoductului Nord Stream 2 și revizuirea relațiilor UE-Rusia după arestarea liderului opoziției.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda cere Comisiei Europene să elaboreze un ”acord pentru demografie” pentru a veni cu răspunsuri concrete la dezechilibrele demografice

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European, a atras atenția că populația Europei va reprezenta în 2070 doar 4% din populația gobului.

În acest context, europarlamentarul român a solicitat Comisiei Europene să ebalobeze un ”acord pentru demografie” pentru a veni cu răspunsuri concrete la dezechilibrele demografice.

”Astăzi am participat la reuniunea cu raportorii din umbră privind proiectul de raport pe care l-am realizat din propria inițiativă, în cadrul Comisiei de Dezvoltare Regională, referitor la Inversarea tendințelor demografice din regiunile UE utilizând instrumentele politicii de coeziune. În cadrul ședinței de astăzi, am avut un schimb de opinii pe marginea celor 34 de compromisuri și 288 de amendamente formulate”, a precizat Daniel Buda într-un mesaj pe Facebook.

Acesta a subliniat, prin intermediul raportului amintit mai sus, provocările curente ”cu care se confruntă autoritățile regionale și locale, soluțiile puse în practică de autorități ca răspuns, precum și recomandările de politici necesare pentru a inversa aceste tendințe demografice”.

”Libertatea de circulație a persoanelor este un drept fundamental prevăzut de tratatul UE, astfel că cetățenii Uniunii sunt liberi să decidă fără nicio îngrădire locul unde doresc să locuiască și să lucreze. Însă, autoritățile europene și naționale trebuie să asigure o dezvoltare economică sustenabilă pentru ca cetățenii care își părăsesc regiunile să nu o facă forțați fiind de calitatea vieții scăzute din zona unde locuiesc și de lipsa oportunităților. Comisia ar trebui să elaboreze un „Acord pentru demografie”, care să propună politici și să vină cu sprijin financiar pentru a inversa tendințele actuale”, a spus Daniel Buda.

Eurodeputatul român a adăugat că este nevoie să pornim de la realitate că tendințele demografice actuale ”au un impact major asupra comunităților locale și afectează viață fiecărui cetătean european și bineînțeles, au un impact puternic asupra eficienței politicii europene și asupra politicii de coeziune”.

”În plus, rată natalitătii este într-o continuă scădere, iar în acest ritm, populația Uniunii va scădea vertiginos în următoarele decade, iar ritmul de îmbătrânire va fi tot mai accentuat. În 2070, populația Europei va reprezenta doar 4% din populația globului”, a completat Daniel Buda.

La 28 ianuarie, Comisia Europeană a prezentat o carte verde prin care lansează o amplă dezbatere de orientare cu privire la provocările și oportunitățile pe care le cunoaște societatea în curs de îmbătrânire a Europei.

Citiți și:
Raport al CE: Populația Europei îmbătrânește în ritmuri diferite, iar diferențele demografice se vor accentua în următoarele decenii în funcție de preferințele rezidențiale și de migrația internă

Aceasta pune în discuție impactul acestei tendințe demografice pronunțate în întreaga noastră economie și societate și invită opinia publică să își exprime punctul de vedere, în cadrul unei consultări publice, cu privire la modul în care să i se răspundă. Consultarea publică va fi deschisă timp de 12 săptămâni.

Cartea verde structurează dezbaterea privind îmbătrânirea populației aducând în discuție viteza și amploarea schimbărilor în societatea noastră și întrebările pe care trebuie ni să le punem cu privire la acest fenomen.

Acest lucru include totul, de la promovarea unui stil de viață sănătos și a învățării pe tot parcursul vieții la consolidarea sistemelor de sănătate și de îngrijire pentru a putea răspunde nevoilor persoanelor în vârstă.

Cartea verde subliniază necesitatea de a aduce mai multe persoane pe piața forței de muncă, evidențiază oportunitățile de creare de locuri de muncă și analizează impactul îmbătrânirii asupra carierelor, bunăstării, pensiilor, protecției sociale și productivității noastre.

Totodată, cartea verde adoptă o abordare bazată pe ciclul de viață, reflectând impactul universal al îmbătrânirii asupra tuturor generațiilor și etapelor vieții.

Se subliniază, astfel, importanța găsirii unui echilibru just între formularea de soluții durabile pentru sistemele noastre de protecție socială și consolidarea solidarității între generații.

Consultarea publică lansată la 28 ianuarie este deschisă cetățenilor și organizațiilor interesate din toate statele membre, inclusiv de la nivel regional și local.

Rezultatele consultării vor contribui la identificarea sprijinului necesar pentru cetățeni, pentru regiunile și comunitățile acestora.

Pe baza rezultatelor, Comisia va examina posibilele răspunsuri de politică pentru a consolida eforturile statelor membre și ale regiunilor cu privire la abordarea problemelor legate de îmbătrânirea populației.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE: Prin noile norme pentru platformele digitale, propuse de Comisia Europeană, ne asigurăm că cetățenii europeni au acces la o gamă largă de produse și servicii sigure online

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a prezidat joi reuniunea acestei comisii, în cadrul căreia eurodeputații au avut un schimb de opinii cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Margrethe Vestager, responsabilă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Discuțiile s-au axat pe noile norme propuse de executivul european pentru platforme digitale, respectiv Actul legislativ privind serviciile digitale și Actul Legislativ privind piețele digitale.

Acestea sunt ”două propuneri prin care ne asigurăm că cetățenii europeni au acces la o gamă largă de produse și servicii sigure online, companiile pot concura și în online la fel de corect ca în offline, iar ceea ce este ilegal și sancționabil în offline, rămâne la fel și în online”, a transmis Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.

Amintim că Executivul european a propus la mijlocul lunii decembrie a anului trecut o reformă ambițioasă a spațiului digital și un set cuprinzător de norme noi pentru toate tipurile de servicii digitale, printre care platformele de comunicare socială, piețele online și alte platforme online care operează în Uniunea Europeană: Actul legislativ privind serviciile digitale și Actul legislativ privind piețele digitale.

În temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale, se vor institui obligații juridice la nivelul UE pentru toate serviciile digitale care conectează consumatorii la bunuri, servicii sau conținut, inclusiv noi proceduri pentru eliminarea mai rapidă a conținutului ilegal, precum și o protecție cuprinzătoare a drepturilor fundamentale ale utilizatorilor online.

Noul cadru va reechilibra drepturile și responsabilitățile utilizatorilor, ale platformelor intermediare și ale autorităților publice și are la bază valorile europene – printre care respectarea drepturilor omului, a libertății, a democrației, a egalității și a statului de drept. Propunerea completează Planul de acțiune pentru democrația europeană, care vizează sporirea rezilienței democrațiilor.

Concret, Actul legislativ privind serviciile digitale va introduce o serie de obligații noi, armonizate la nivelul UE pentru serviciile digitale, calibrate cu atenție în funcție de dimensiunea și impactul acestor servicii, cum ar fi:

  • norme privind eliminarea bunurilor, serviciilor sau a conținuturilor ilegale online;
  • garanții pentru utilizatorii al căror conținut a fost eliminat în mod eronat de către platforme;
  • noi obligații pentru platformele foarte mari de a lua măsuri bazate pe riscuri pentru a preveni utilizarea abuzivă a sistemelor lor;
  • măsuri ample de asigurare a transparenței, inclusiv în ceea ce privește publicitatea online și algoritmii utilizați pentru a recomanda conținuturi utilizatorilor;
  • noi competențe de examinare a modului de funcționare a platformelor, inclusiv prin facilitarea accesului cercetătorilor la datele platformelor-cheie;
  • noi norme privind trasabilitatea utilizatorilor profesionali pe piețele online, pentru a contribui la identificarea vânzătorilor de bunuri sau de servicii ilegale;
  • un proces inovator de cooperare între autoritățile publice pentru a asigura o aplicare eficace a legislației în întreaga piață unică.

Platformele care ajung la peste 10 % din populația UE (45 de milioane de utilizatori) sunt considerate a avea un caracter sistemic și pentru ele se instituie nu doar obligații specifice de a-și controla propriile riscuri, dar și o nouă structură de supraveghere.

Acest nou cadru de responsabilitate va consta dintr-un consiliu de coordonatori naționali pentru servicii digitale, Comisia având competențe speciale în ceea ce privește supravegherea platformelor foarte mari, inclusiv posibilitatea de a le sancționa în mod direct.

Actul legislativ privind piețele digitale abordează consecințele negative al anumitor comportamente ale platformelor care acționează ca niște „controlori digitali ai fluxului de informație” pe piața unică.

Acestea sunt platforme care au un impact semnificativ asupra pieței interne, care servesc drept punct de acces important utilizatorilor profesionali pentru a ajunge la clienții lor și care se bucură sau se vor bucura, în mod previzibil, de o poziție solidă și durabilă. Acest lucru le poate da puterea de a acționa ca entități private de reglementare și de a constitui blocaje între întreprinderi și consumatori. Uneori, astfel de societăți dețin controlul asupra unor ecosisteme întregi de platforme.

Atunci când un controlor al fluxului de informație se angajează în practici comerciale neloiale, acesta poate împiedica sau încetini accesul la consumator al serviciilor valoroase și inovatoare ale utilizatorilor săi profesionali și ale concurenților. Printre exemplele de astfel de practici se numără utilizarea neloială a datelor de la întreprinderile care operează pe aceste platforme sau situațiile în care utilizatorii sunt blocați într-un anumit serviciu și au opțiuni limitate de trecere la un altul.

Concret, Actul legislativ privind piețele digitale:

  • se aplică numai furnizorilor principali de servicii de platformă centrală care sunt cei mai predispuși la practici neloiale, cum ar fi motoarele de căutare, rețelele sociale sau serviciile de intermediere online, și care îndeplinesc criteriile legislative obiective pentru a fi desemnați drept „controlori ai fluxului de informație”;
  • stabilește praguri cantitative ca bază pentru identificarea presupușilor controlori ai fluxului de informație. Comisia va avea, de asemenea, competența de a desemna societăți drept controlori ai fluxului de informație în urma unei investigații de piață;
  • interzice o serie de practici care sunt în mod clar inechitabile, cum ar fi blocarea utilizatorilor de a dezinstala orice program informatic sau aplicație preinstalată;
  • va impune controlorilor fluxului de informație să instituie în mod proactiv anumite măsuri, cum ar fi măsuri specifice care permit programelor informatice ale părților terțe să funcționeze în mod corespunzător și să interacționeze cu serviciile lor;
  • va impune sancțiuni pentru neconformitate, care ar putea include amenzi de până la 10 % din cifra de afaceri la nivel mondial a controlorului fluxului de informație, pentru a asigura eficacitatea noilor norme. În cazul contravenienților recurenți, aceste sancțiuni pot implica, de asemenea, obligația de a lua măsuri structurale, care ar putea fi extinse la cedarea anumitor activități, în cazul în care nu este disponibilă nicio altă măsură alternativă la fel de eficace care să asigure conformitatea;
  • îi va permite Comisiei să efectueze investigații de piață specifice pentru a evalua dacă este necesar ca la aceste norme să se adauge noi practici și servicii de control al fluxului de informație, pentru a se asigura că noile norme de control al fluxului de informație țin pasul cu ritmul rapid al evoluției piețelor digitale.

Continue Reading

Eugen Tomac

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac salută planul de acțiune privind pilonul european al drepturilor sociale: Comisia Europeană ne oferă soluții, decidenții au obligația să acționeze în interesul românilor

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale prezentat joi de Comisia Europeană reprezintă o agendă ambițioasă, a afirmat joi eurodeputatul PMP Eugen Tomac, acesta subliniind că planul executivului european propune obiective majore în materie de ocupare a forței de muncă, de competențe și de protecție socială, pe care UE şi statele membre vor trebui să le îndeplinească până în 2030.

“Uniunea Europeană își propune ca cel puțin 78% dintre cetățenii cu vârste între 20 și 64 de ani să aibă un loc de muncă, iar aproape 60% dintre adulți să participe anual la cursuri de formare. De asemenea, reducerea sărăciei rămâne unul dintre obiectivele fundamentale în agenda europeană, numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială trebuie să fie redus cu cel puțin 15 milioane”, a scris el, pe Facebook.

“Guvernul României nu mai are nicio scuză în acest context, pentru că are la dispoziție resurse concrete oferite prin Planul național de redresare şi reziliența (PNRR). Pe lângă propuneri prezentate într-o manieră triumfalistă, avem nevoie de proiecte concrete, cu termene precise, care să nu fie respinse și care să răspundă unor nevoi de maximă actualitate”, a mai adăugat Tomac.

Eugen Tomac a mai subliniat că sărăcia trebuie combătută ferm, iar oamenii care au nevoie reală de susținere nu mai trebuie lăsați în urmă

“Nu poate nimeni nega un adevăr dureros: suntem o țară cu numeroase comunități vulnerabile. (…) Comisia Europeană ne oferă soluții, iar de acum încolo totul depinde de decidenții de la București, care au obligația să acționeze în interesul românilor”, a conchis europarlamentarul PMP.

Comisia Europeană a prezentat joi agenda ambițioasă pentru realizarea unei Europe sociale puternice, axate pe locuri de muncă și competențe adaptate exigențelor viitorului, și deschide calea către o redresare socioeconomică echitabilă, rezilientă și favorabilă incluziunii.

Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale prezintă acțiuni concrete în vederea implementării în continuare a principiilor Pilonului european al drepturilor sociale, ca efort comun al statelor membre și al UE, cu implicarea activă a partenerilor sociali și a societății civile.

Planul propune, de asemenea, obiective principale în materie de ocupare a forței de muncă, de competențe și de protecție socială, pe care UE va trebui să le îndeplinească până în 2030.

Este o ocazie pentru Europa să își actualizeze cadrul de reglementare în domeniul social, integrând totodată cu succes transformările determinate de noile evoluții societale, tehnologice și economice și de consecințele socioeconomice ale pandemiei.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

ROMÂNIA5 hours ago

Premierul Florin Cîțu: Peste 2,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID vor sosi în România în martie

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Președintele Iranului, după întâlnirea cu șeful diplomației irlandeze: Soluționarea problemelor cu semnatarii europeni ai acordului nuclear, posibilă doar prin negociri întemeiate pe respect reciproc și pe evitarea amenințărilor și presiunilor

MAREA BRITANIE9 hours ago

Post-Brexit: Marea Britanie pregătește relaxarea controalelor vamale pentru produsele alimentare și alte importuri din UE pentru a evita o criză a aprovizionării

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Piața unică: Comisia Europeană adoptă noi documente orientative pentru a facilita libera circulație a mărfurilor

Corina Crețu14 hours ago

Corina Crețu: Consolidarea drepturilor femeilor confruntate cu dificultăți enorme în România se poate face cu bani europeni

U.E.1 day ago

Angela Merkel avertizează că pandemia Covid-19 ar putea pune în pericol progresele înregistrate în ceea ce privește egalitatea de gen

Dragoș Pîslaru1 day ago

Dragoș Pîslaru vrea să afle opinia factorilor interesați asupra temelor cu impact social din UE: Dialogul social european este ceva ce mi-am propus să întrețin de la începutul mandatului

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul apărării Nicolae Ciucă a atras atenția asupra nevoii de prioritizare a digitalizării în domeniul strategic în contextul unei tendințe globale accelerate de pandemia COVID-19

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Florin Cîțu: În PNRR sunt alocate sume considerabile pentru construcția de spitale noi. Reforma trebuie să se vadă în investiții

ROMÂNIA1 day ago

Primarul Emil Boc: Abecedarul politicii de locuire la Cluj-Napoca și zona sa metropolitană se bazează pe calitate, coerență și integrare

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Florin Cîțu: În PNRR sunt alocate sume considerabile pentru construcția de spitale noi. Reforma trebuie să se vadă în investiții

FONDURI EUROPENE2 days ago

Nicușor Dan: Primăria Capitalei a depus la MIPE proiecte care însumează 7 miliarde de euro. Acestea vizează domenii precum protecţia mediului, sănătatea, termoficarea, educaţia

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Comisia Europeană: Clauza derogatorie generală din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere ar trebui să rămână activă în 2022 pentru o redresare sustenabilă post-pandemie

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Florin Cîțu consideră că digitalizarea administrației publice reprezintă ”un mod natural de a îmbunătăți comportamentul statului față de cetățeni”: Va fi finanțată din fonduri europene

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu are convingerea că premierul României va acorda prioritate proiectelor de infrastructură din Oltenia și Nordul Moldovei în vederea recuperării decalajului de dezvoltare între regiuni

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE1 week ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE1 week ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache1 week ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

Advertisement
Advertisement

Trending