Connect with us

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru: Cele 30 mld. de euro care revin României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență sunt destinate reformelor care pot rupe cercul vicios al sistemelor clientelare

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe) este de părere că  cele 30 mld. de euro care revin României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență pot fi utilizate în cadrul reformelor care pot rupe cercul vicios al sistemelor clientelare din țară, ducând la progres social și economic, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Europarlamentarii USR PLUS Dragoș Pîslaru și Cristian Ghinea, alături de Anca Dragu, membră a Biroului Național PLUS, au detaliat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, măsurile economice din planul USR PLUS pentru guvernare, pornind de la principiile Planului Național de Redresare și Reziliență și continuând cu politica fiscal-bugetară, în viziunea USR PLUS.

În esență, este vorba despre cum vom cheltui noi, ca țară, 30 de miliarde de euro, care nu fac parte din ceea ce numim în mod obișnuit «fonduri europene». Sunt bani pe trei ani puși la dispoziție de către UE pentru a face reforme. Planul Național de Redresare și Reziliență este documentul la care se lucrează acum în Guvernul României prin care România spune cum vrea să folosească acești bani. La nivelul Parlamentului European, Dragoș Pîslaru este raportor pentru Regulamentul dedicat EU Next Generation și Dragoș a venit cu această idee și a reușit să convingă toate grupurile principale din Parlament de a împărți banii pe șase piloni de investiții. În acest moment, poziția oficială a Parlamentului European este că statele membre, toate, trebuie să prioritizeze acești bani pe șase domenii importante”, a declarat Cristian Ghinea.

La rândul său, Dragoș Pîslaru a subliniat faptul că acest mecanism nu este doar o prelungire a politicii de coeziune, ci o șansă de a schimba modalitatea de a vedea societatea românească și de a propune aceste reforme importante:

Avem nevoie de reforme structurale puternice, avem nevoie să putem îmbunătăți alocarea resurselor în societate. Aceste resurse financiare ar trebui să ne permită ca România să ajungă în avangarda Europei, noi tot timpul suntem pe recuperarea decalajelor. Cumva există această înțelegere greșită, pe care am auzit-o în declarațiile publice din zona guvernamentală, că este vorba despre un program în care luăm niște bani și îi investim mai departe. Nu e vorba doar de investiții, e vorba de reforme structurale care pot rupe un cerc vicios al sistemelor clientelare pe care le-am avut în țară până acum. Noi considerăm că fiecare dintre acești șase piloni pe care îi propunem au în spate o înțelegere diferită a modului în care societatea trebuie să înainteze. Să nu uităm, banii din acest mecanism sunt o parte granturi, altă parte împrumuturi. E un lucru complet nesustenabil economic ca noi să împrumutăm bani ca, după aceea, să îi dăm mai departe sub formă de fonduri nerambursabile”.

Planul Național de Redresare și Reziliență, în viziunea USR PLUS, este constituit pe următorii șase piloni, având la bază angajamentele asumate de USR PLUS, care vor face parte din pachetul de negociere al Alianței pentru intrarea la guvernare:

1. Tranziția verde (Fără gunoaie în natură; Împădurim România; Combaterea sărăciei energetice; Reforma gestionării apei, de la sursă la robinet; Sisteme de monitorizare/măsurare privind poluarea aerului);
2. Digital (Cetățenie digitală; Medic și pacient la un click distanță; Internet pentru toți);
3. Economie și competitivitate (Bani europeni pentru industrii ale viitorului; Susținerea fermierilor mici și mijlocii; Acces la finanțare pentru antreprenori; Autostrăzi pe bune, nu pe hârtie);
4. Coeziune socială (Protecție socială și muncă legală în domeniul serviciilor; Fleximuncă; Lider european în îngrijirea vârstnicilor; Venitul minim de incluziune; CRESC; Drumul spre acasă pentru diaspora);
5. Reziliență instituțională (1 miliard de euro pentru spitale; Stimulente pentru a ne menține sănătoși; Dreptul de a alege în sănătate; Siguranța pacientului pe primul loc; Să nu mori cu dreptatea în mână; Primării mai puține și mai eficiente);
6. Noua generație (Școala de la 8 la 5; Sprijin pentru școala online; Garanția pentru un viitor mai bun al copiilor României; Garanția pentru competențe și locuri de muncă pentru tineri).

De cealaltă parte, Anca Dragu a vorbit despre politica fiscal-bugetară în abordarea USR PLUS: „USR PLUS susține un sistem al finanțelor publice sustenabil, transparent, respectuos față de contribuabil și care să susțină și să promoveze o economie performantă. Obiectivele noastre în domeniul politicii fiscal-bugetare sunt:

1. De a nu crește taxele și impozitele. Ne vom uita cu atenție la creșterea colectării acestor taxe și vom prioritiza investițiile;
2. Transparența bugetară. În 2016 am lansat cea mai mare platformă de transparență bugetară, 13.800 de entități publice, școli, primării sunt obligate să își publice lună de lună bugetele. Acest proces trebuie să continue;
3. Analiza eficienței cheltuielilor publice;
4. Reforma ANAF. Cred că deja am demonstrat că putem reforma această instituție, că putem introduce plăți electronice, putem elimina sau simplifica declarațiile pe care trebuie să le depunem. Ne vom axa pe un control baza pe analiză de risc”.

Mai multe detalii despre măsurile economice și angajamentele asumate de USR PLUS aici.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Dragoș Pîslaru

PE a adoptat Rezoluția pentru Tineri, inițiată și coordonată de eurodeputatul Dragoș Pîslaru. Setul de politici propus cuprinde investiții și sprijin pentru tânăra generație afectată de pandemie

Published

on

© European Union 2022- Source : EP

Parlamentul European a adoptat joi, 17 februarie, Rezoluția pentru Tineri, inițiată și coordonată de eurodeputatul Dragoș Pîslaru, în calitate de raportor, în Comisia de muncă și afaceri sociale EMPL, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro. Setul de politici propus cuprinde investiții și sprijin pentru tânăra generație afectată de pandemie, pentru integrare pe piața muncii, pentru mobilitatea forței de muncă și competențe pentru viitor și pentru combaterea excluziunii sociale.

Votul final în Parlamentul European pe Rezoluția pentru Tineri a fost: 580 pentru, 57 împotrivă și 55 abțineri.

„Am reușit azi, în numele grupului Renew Europe și al USR PLUS, adoptarea Rezoluției pentru Tineri! Ne-am angajat să redăm tinerilor oportunitățile pe care le-au pierdut în ultimii doi ani, dar nu numai, prin măsuri puternice și imediate”, spune Dragoș Pîslaru, inițiator și raportor al Rezoluției pentru Tineri, președinte al Comisiei de muncă și afaceri sociale.

La nivel european, tinerii sunt acum de două ori mai expuși posibilității de a fi șomeri decât alte grupe de vârstă și expuși ca atare de două ori mai puternic la riscul de sărăcie. A doua cauză de deces pentru un tânăr european a fost, în 2021, suicidul. Trei tineri din zece cu vârste între 10 și 19 ani se sinucid în fiecare zi în Europa. Iar cifrele dramatice de sănătate mintală sunt direct corelate cu creșterea șomajului în rândul lor.

„Pentru orice tânăr, anxietatea, îndoiala și întrebările vor fi însoțitori constanți la începutul vieții de adult. Iar azi, ei se confruntă cu și mai multe greutăți. Sunt prinși între schimbările tehnologice ale vitezei luminii și sisteme educaționale neschimbate de zeci de ani, iar acum au pierdut și doi ani prețioși din cauza pandemiei. Iar în vremuri fără precedent, trebuie să facem eforturi fără precedent. Ca să știm ce avem de făcut, trebuie doar să ascultăm tinerii pentru a ști care sunt nevoile lor: oportunități. Acces la soluții. Certitudine. Înțelegere”, arată europarlamentarul Dragoș Pîslaru.

Ce propune Rezoluția pentru Tineri

Rezoluția pentru Tineri adoptată joi de Parlamentul European a fost creată nu doar pentru a diminua efectele pandemiei asupra lor, ci și pentru a ridica poveri existente dinainte de pe umerii acestei generații. Prioritățile esențiale pentru dezvoltarea profesională și socială a tinerilor sunt legate de investiții reale în ei, integrare reală pe piața muncii, mobilitate și competențe, alături de integrarea cât mai completă a categoriilor defavorizate, după cum urmează:

  • O platformă digitală unică, One Youth, One Europe, care să reunească oferte de muncă, ghiduri de CV, de angajare, de interviu, formări gratis online, oferte de studii, de bursă, de stagii, programe de mentorat și de asistență (civice, publice sau private), acces la cultură, posibilități de voluntariate la ei în zonă dar și în alte părți ale UE și, mai ales, surse posibile de finanțare pentru toate acestea și pentru ideile tinerilor. Platforma ar trebui să producă și conținut adaptat la nevoile lor – chiar și pe TikTok sau Twitch, dacă este nevoie.
  • Crearea unui Serviciu Civic European pentru grupul de vârstă 18-30, unde tinerii vor putea face câte un program de voluntariat la ei în țară, urmat de unul în alt stat membru European. Combinat cu programele similare de la nivel național și cu Corpul European de Solidaritate, ar corela nevoia tinerilor de experiență în CV-uri cu nevoile multor regiuni de resurse umane, mai ales în domeniul social și civic, cel puțin temporare.
  • Propunerile pentru sănătatea mintală, cu lansarea unei Rețele Europene care să ofere oricărui tânăr o consultație gratuită pe probleme de sănătate mintală, urmând apoi ca ei să fie îndrumați către soluțiile naționale care le sunt cele mai la îndemână. Pentru țările ca România, unde soluțiile nu sunt mereu existente, Rețeaua ar ajuta și la schimburi de bune practici și dezvoltarea competențelor (și cantităților) de personal la nivel de țară.
  • Un număr unic european pentru sănătatea mintală, pe modelul 112. Un singur număr în tot UE unde oricine care are griji, stres, anxietate, sau mai mult, știe că poate suna, că va fi ascultat(ă) fără judecată și i se va oferi îndrumarea de care are nevoie.
  • Consiliere în carieră, accesul grupurilor vulnerabile la oportunități, asistență pentru locuire, asistență specială pentru tinere (care sunt mai afectate de discriminare și problemele generate de pandemie) șamd.
  • Propuneri pe mobilitate, cultură, un Fond European de Împrumuturi pentru Studii.
  • Cooptarea tinerilor, cât mai repede, în procesul de decizie, în grupuri de lucru europene, acolo unde se formulează toate politicile și legile care le vor descrie viața. Asta ar însemna și o clauză prin care viitoarele legislații trebuie să fie evaluate și din punct de vedere al impactului asupra tinerilor, la fel cum se face azi, de exemplu, cu evaluarea din perspectiva impactului de mediu.
  • Un cadru legislativ comun european pentru stagii plătite. Dacă în România este obligatoriu acum ca toate stagiile să fie plătite, asta nu este evident la nivel european, iar mulți tineri sunt încă mai mult sau mai puțin exploatați în așa zise stagii neplătite care sunt de fapt locuri de muncă full-time, din punct de vedere al timpului și efortului. Este o practică ce trebuie să dispară.

Continue Reading

Alin Mituța

Europarlamentarii USR cer Comisiei Europene activarea unui plan de urgență pentru aprovizionarea cu gaz în UE în cazul escaladării conflictului Rusia – Ucraina

Published

on

© USR

Delegația USR în Parlamentul European a trimis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare prin care cere activarea unui plan de urgență UE cu măsuri coordonate de prevenire și răspuns în cazul unei escaladări a conflictului la granița ruso-ucraineană care poate duce la întreruperea aprovizionării cu gaze în întreaga Uniune, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Suntem profund îngrijorați de gradul ridicat de instabilitate actual al pieței europene de gaze și de dependența ridicată de aprovizionarea cu gaze rusești. UE se confruntă cu o creștere fără precedent, de peste 170% de la începutul anului, a prețului la gaze. Nivelul rezervelor este sub minimul istoric pentru această dată, iar capacitatea de stocare este distribuită inegal în UE, lăsând țările din Europa de Est și de Sud-Est mai vulnerabile la potențialele întreruperi ale fluxului de gaz. Cu aproape 40% din importurile de gaze provenind din Rusia, autonomia noastră strategică europeană este amenințată, iar întreruperile recurente ale fluxurilor de gaze, inclusiv cea mai recentă din Rusia către Europa de Vest, prin conducta Yamal-Europa, ridică semnale de alarmă îngrijorătoare”, a declarat Dacian Cioloș, europarlamentar USR.

În scrisoarea comună transmisă Comisiei, delegația celor opt eurodeputați USR explică faptul că sprijină Comisia Europeană în eforturile sale de a identifica surse suplimentare de furnizori de gaze și îndeamnă oficialii UE să continue să lucreze la dezvoltarea unei rețele diversificate și pe deplin funcționale de furnizori de gaze, pentru a reduce dependența europeană de importurile rusești de energie și pentru a asigura autonomia strategică a Uniunii.

De asemenea, delegația USR în Parlamentul European cere Comisiei un răspuns clar la întrebări cu privire la măsurile luate pentru prevenirea unei întreruperi de gaz în UE și stadiul furnizării de gaz din surse alternative în cazul în care Rusia va opri distribuția. Reducerea dependenței de importurile rusești de energie va asigura autonomia strategică a UE.

Recent, președintele american Joe Biden și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au adoptat o declarație comună în cadrul căreia au afirmat că lucrează la un “plan de urgență” pentru aprovizionarea cu energie a Europei dacă Rusia invadează Ucraina.

“Intenționăm să lucrăm împreună, în strânsă colaborare cu statele membre ale UE, în ceea ce privește aprovizionarea cu GNL pentru securitatea aprovizionării și planificarea situațiilor de urgență”, au transmis Biden și von der Leyen.

Șefa executivului european a anunțat chiar luni că UE discută cu SUA și alți furnizori despre creșterea livrărilor de gaze, pe fondul îngrijorărilor privind aprovizionarea din Rusia.

De asemenea, constatând că Rusia, prin intermediul Gazprom, folosește livrările de gaze ca mijloc de exercitare a presiunii politice, autoritățile de reglementare din Uniunea Europeană au decis să examineze livrările de energie ale acestei companii.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru, ales președinte al Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și Afaceri Sociale din PE: Un semnal că România câștigă o reputație tot mai bună în UE!

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (USR, Renew Europe) a fost ales luni președinte al Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și Afaceri Sociale (EMPL) din Parlamentul European, potrivit unui mesaj pe Facebook. Alegerea acestuia în fruntea Comisiei EMPL este „un semnal că România câștigă o reputație tot mai bună în Uniunea Europeană!”.

„Sunt onorat să vă anunț că am fost ales astăzi președinte al Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European (EMPL)! Este un rol-cheie de reprezentant al instituției și un semnal că, prin munca eurodeputaților USR în grupul politic Renew Europe, România câștigă o reputație tot mai bună în Uniunea Europeană!”, scrie Dragoș Pîslaru, pe Facebook.

Activitatea comisiei pe care o va conduce are impact asupra drepturilor muncitorilor români atât din țară, cât și din străinătate, asupra bunăstării și viitorului copiilor și tinerilor, asupra creării de locuri de muncă mai bine plătite, asupra agendei de combatere a sărăciei și excluziunii sociale.

„De la începutul mandatului, mi-am pus toată energia pentru a ne asigura că agenda Uniunii Europene nu este doar un concept abstract, ci că ajunge să facă bine oamenilor. Demersurile mele de a avea un pilon pentru copii și tineri în Mecanismul de Redresare și Reziliență, rezoluția pentru lucrătorii mobili din Europa, Garanția pentru Copii, Rezoluția pentru Tineri, toate acestea îmi dau încredere că în restul mandatului vom putea aduce beneficii concrete pentru cei care au nevoie de ele.
Acesta este angajamentul meu în noua funcție, care nu este doar un câștig pentru mine și pentru USR, ci pentru toți românii și toți cetățenii europeni!”, mai scrie eurodeputatul Renew Europe.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL2 hours ago

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg: Nimeni nu are de câștigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu. Facem apel la toate părțile să dea dovadă de reținere

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Parlamentul European se reunește într-o nouă sesiune plenară centrată pe combaterea violenței împotriva femeilor, revizuirea politicii agricole a UE și combaterea spălării banilor

NATO13 hours ago

Candidatura lui Iohannis la NATO, pe agenda convorbirii cu Erdogan. Liderul turc susține că următorul secretar general trebuie să consolideze unitatea și solidaritatea Alianței

NATO13 hours ago

Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Recep Tayyip Erdogan despre rolul NATO în regiune și contribuția României și a Turciei la unitatea transatlantică

U.E.20 hours ago

Viktor Orban: Nu vom interveni de nicio parte a războiului ruso-ucrainean

G720 hours ago

Miniștrii de externe din G7 reafirmă ”angajamentul față de securitatea Israelului” și avertizează că sunt gata ”să adopte noi sancțiuni” contra Iranului, cerând părților să evite o escaladare

CONSILIUL EUROPEAN20 hours ago

Charles Michel răspunde la atacurile lui Trump cu cifre: Sprijinul UE pentru Ucraina, 150 de miliarde de dolari. Nu vă lăsați intimidat de Putin, că noi nu suntem

NATO20 hours ago

MApN: Încă trei avioane de luptă F-16 achiziționate de la Norvegia au aterizat în România la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii

G720 hours ago

Țările G7 se angajează să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei și vor analiza folosirea activelor rusești înghețate în sprijinirea Kievului

ROMÂNIA21 hours ago

Sebastian Burduja: Hidroelectrica și compania emiratează Masdar încheie un parteneriat de investiții verzi de 1,5 mld. de euro în România

ROMÂNIA2 days ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA3 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA3 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA3 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ4 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO1 week ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending