Dragoș Pîslaru: PNRR nu a „distrus” România. A finanțat modernizarea ei. La cele două ministere pe care le-am coordonat, țintele și jaloanele au fost îndeplinite complet

Planul Național de Redresare și Reziliență nu a „distrus” România, ci a finanțat modernizarea țării, prin investiții în infrastructură, sănătate, educație, energie și servicii sociale, a afirmat ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene și al Muncii, Dragoș Pîslaru, într-un bilanț prezentat în două postări publicate pe Facebook.

„Pe lângă rolul meu de coordonator național, la cele două ministere pe care le-am coordonat, am îndeplinit țintele și jaloanele PNRR complet”, a transmis Dragoș Pîslaru.

În domeniul transporturilor, ministrul interimar a enumerat construcția Autostrăzii Moldovei, modernizarea a 50 de locomotive și a 64 de vagoane, precum și lucrările efectuate pe 1.500 de kilometri de cale ferată.

În sectorul sănătății, fondurile din PNRR au finanțat, potrivit bilanțului său, construcția a șapte spitale, achiziția a 1.200 de ambulanțe moderne și investiții în 25 de unități de terapie intensivă neonatală. Alte 78 de centre comunitare integrate au fost construite sau renovate, iar peste 2.000 de cabinete ale medicilor de familie au primit sprijin.

Pîslaru a prezentat și investițiile realizate în infrastructura socială. Prin PNRR au fost construite 885 de locuințe pentru tineri din comunități marginalizate, 124 de centre de zi pentru prevenirea separării copiilor de familie, 28 de centre de servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilități și 41 de centre de îngrijire de zi și de reabilitare pentru persoanele vârstnice.

 

Centrele destinate copiilor pot deservi 8.960 de beneficiari, cele pentru persoanele cu dizabilități – 2.520 de beneficiari, iar cele destinate vârstnicilor – 3.075 de beneficiari. De asemenea, 4.000 de persoane cu dizabilități au fost dezinstituționalizate.

În ceea ce privește eficiența energetică, 71.000 de gospodării au primit panouri solare și/sau sisteme de stocare, dintre care peste 50.000 aparțin unor persoane vulnerabile. Alte 14.000 de locuințe ale populației vulnerabile au fost renovate energetic și dotate cu panouri solare. Pentru cele două investiții au fost decontate 5,36 miliarde de lei.

Peste trei milioane de metri pătrați de clădiri rezidențiale și 1,3 milioane de metri pătrați de clădiri publice au fost renovate energetic. Investițiile finanțate au adăugat și capacități de producție de peste 1.000 de megawați de energie regenerabilă.

În domeniul mediului, au fost realizate peste 90 de kilometri de rețele de apă și canalizare, au fost împădurite mai mult de 20.000 de hectare și amenajate peste 130.000 de metri pătrați de păduri urbane. Totodată, au fost construite peste 5.000 de insule ecologice digitalizate.

Dragoș Pîslaru a evidențiat și investițiile din educație: peste 4.000 de școli au primit laboratoare moderne, iar mai mult de 5.000 au fost dotate cu echipamente tehnologice. Aproape 94.000 de săli de clasă, cabinete școlare și alte spații educaționale au fost modernizate, iar în cadrul proiectelor pentru școli verzi nou-înființate au fost construite spații cu o suprafață totală de 60.000 de metri pătrați.

Prin PNRR au mai fost construite 110 creșe, fiind create mai multe locuri pentru copii decât ținta de 4.500 stabilită prin program. Au fost susținuți elevii vulnerabili din școlile cu un nivel ridicat al abandonului și au fost finanțate proiecte de digitalizare a universităților.

În sectorul privat, PNRR a finanțat sau a garantat dezvoltarea a peste 6.000 de întreprinderi mici și mijlocii și start-up-uri și a mobilizat 2,4 miliarde de euro prin fonduri de capital.

În cadrul programelor gestionate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au fost restaurate, consolidate sau modernizate 220 de obiective de patrimoniu, printre care biserici de lemn, mănăstiri, cetăți, castele, conace și sate cu arhitectură tradițională. Cinci muzee și memoriale au fost, de asemenea, construite sau restaurate.

La Ministerul Muncii, serviciile din domeniul muncii și protecției sociale au fost digitalizate prin implementarea unor sisteme informatice la Inspecția Muncii, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Potrivit ministrului interimar, activitatea Casei Naționale de Pensii Publice a fost digitalizată integral, sistemul informatic fiind finalizat și interconectat cu alte sisteme.

„Și, poate cel mai important, au fost puse în mișcare reforme care înseamnă servicii sociale mai aproape de oameni, instituții mai eficiente și un sistem de muncă și protecție socială mai bine adaptat realităților actuale”, a afirmat Dragoș Pîslaru.

Acesta a susținut că Guvernul condus de Ilie Bolojan a asigurat absorbția a peste 90% din fondurile europene nerambursabile alocate prin PNRR și a peste 95% din componenta de împrumuturi.

„Mulțumesc echipei din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și tuturor colegilor din guvern și din administrație care au muncit din greu ca să transformăm PNRR dintr-un eșec major, așa cum era când am preluat ministerul anul trecut, într-un succes european, așa cum îl încheiem acum”, a transmis Pîslaru.

Ministrul interimar a mulțumit și echipei Ministerului Muncii pentru demersurile privind reforma salarizării în sectorul public. El a pus nefinalizarea acesteia pe seama „iresponsabilității unor politicieni”, despre care a susținut că urmăresc interese îndepărtate de nevoia de a elimina inechitățile salariale.

În același registru critic, Pîslaru a acuzat PSD de „sabotaj” și a susținut că politicienii care critică rezultatele PNRR sunt nemulțumiți deoarece nu au putut să „prăduiască” fondurile programului.

„Reformele nu se fac pentru interese de moment. Se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni”, a punctat el.

„Uniunea Europeană nu e nici bau-bau și nici stăpânul României. Uniunea Europeană este șansa noastră spre modernizare și dezvoltare”, a conchis Dragoș Pîslaru.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare