Costurile cu împrumuturile ale Guvernului spaniol au crescut, iar piețele financiare spaniole s-au prăbușit luni, pe măsură ce investitori evaluează consecințele politice ale violențele care au marcat desfășurarea referendumului privind autodeterminarea regiunii Catalonia, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
De asemenea, moneda euro s-a depreciat în raport cu dolarul după ce autoritățile locale au anunțat că 90% dintre votați s-au declarat în favoarea autodeterminării la referendumul de duminică, interzis de Curtea Constituțională a Spaniei. Acest referendum a decis calea unei declarații unilaterale a independenței regiunii Catalonia, care reprezintă a cincea parte din economia Spaniei și ale cărei venituri din taxe sunt cruciale pentru bugetul național.
Deși se așteaptă ca această criză să se rezolve prin oferirea unei autonomii extinse, analiștii avertizează că incertitudinea ar putea avea un impact asupra creșterii economice a Spaniei și asupra reputației premierului Mariano Rajoy, care conduce un guvern minoritar, scrie Digi24.
După ce vineri a confirmat ratingul Spaniei la „BBB plus”, agenția de evaluare S&P Global a apreciat că tensiunile dintre Guvernul central și autoritățile din Catalonia ar putea afecta încrederea companiilor și investițiile. Analiștii sunt de părere că o posibilitate de depășire a acestei crize ar fi oferirea unei autonomi financiare sporite Cataloniei, ceea ce ar putea afecta însă finanțele Spaniei.
Pe piața bursieră, principalul indice al bursei de valori de la Madrid, IBEX, înregistra luni o scădere de 1,8%, din cauza scăderilor înregistrate de acțiunile băncilor spaniole. Banco de Sabadell și Caixabank, ambele cu sediul în Catalonia, au înregistrat scăderi de 6%, respectiv 4,7%.
Impactul referendumului în afara Spaniei a fost unul modest, moneda euro pierzând 0,5% în raport cu dolarul. În plus, creșterea randamentelor pentru obligațiunile spaniole a dus și la creșterea randamentelor pentru obligațiunile italiene la 2,26%, cel mai ridicat nivel din ultimele două luni și jumătate.
Citiți și Parlamentul European “va dezbate de urgență” mâine situația din Catalonia
Premierul provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a proclamat duminică seara victoria secesioniștilor la referendumul privind independența față de Spania. Autoritățile de la Barcelona au anunțat că au votat 2,26 milioane din cei 5,34 milioane de alegători, iar 90% din voturi au fost pentru secesiune.
Comisia Europeană a îndemnat luni Guvernul spaniol și pe secesioniștii catalani “să treacă rapid de la confruntare la dialog” și a denunțat folosirea violenței în timpul referendumului asupra independenței Cataloniei.
.




