Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că “anul 2022 trebuie să fie un an de cotitură pentru Europa”, în momentul în care Franța a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene.
În discursul național din ajunul Anului Nou, președintele francez a salutat rolul UE în timpul crizei Covid-19 și a anunțat o agendă ambițioasă pentru blocul european, care ar putea servi și campaniei sale interne pentru realegerea sa în funcție, informează The Guardian.
À partir de minuit, la France prendra la Présidence de l’Union européenne. Vous pouvez compter sur mon engagement total pour faire de ce moment un temps de progrès. 2022 doit être l’année d’un tournant européen ! pic.twitter.com/aEzYL3M9Dx
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) December 31, 2021
“Franța preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Este un motiv de mândrie și o responsabilitate pe care doresc să o port în numele tuturor femeilor franceze, al tuturor francezilor, al tuturor europenilor.
El a promis că “puteți conta pe angajamentul meu total pentru a vă asigura că această perioadă, care se întâmplă o dată la 13 ani pentru Franța, este o perioadă de progres pentru dumneavoastră”.
La France prend ce jour la Présidence du Conseil de l’Union européenne. C’est une fierté et une responsabilité que je veux porter au nom de toutes les Françaises, de tous les Français, pour tous les Européens. Merci @JJansaSDS pour les progrès accomplis par la Présidence slovène.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) January 1, 2022
Pentru preşedinţia semestrială a Consiliului UE – a 13-a exercitată de Franţa şi prima după 2008 -, Parisul a ales ca deviză “Relansare, putere şi apartenenţă”, iar ca logo un U şi un E, albastru şi roşu, traversate de o săgeată albă, simbol al “ambiţiei de a merge înainte”, după cum a explicat secretarul de stat pentru afaceri europene, Clément Beaune, cel care va gestiona afacerile curente ale președinției franceze în cadrul Consiliului Afacerilor Generale, formațiunea care se ocupă de funcționarea politică și administrativă a întregii arhitecturi decizionale a Consiliului.
Prioritățile Președinției franceze se grupează în trei domenii majore: Europa suverană; Europa socio-economică / un nou model european de creștere; Europa umanistă.
Evenimentele vor debuta printr-un discurs al lui Emmanuel Macron urmat de o dezbatere în Parlamentul European pe 19 ianuarie şi vor fi repartizate în cele patru colţuri ale Franţei. Un summit european informal va fi organizat pe 10 şi 11 martie, cu exact o lună înaintea primului tur al prezidenţialelor franceze, acela fiind probabil summitul consacrat apărării europene pe care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a anunțat în discursul privind Starea Uniunii, pentru a facilita adoptarea Busolei Strategice a Uniunii Europene.
Modelul european este forța noastră, a exclamat la 9 decembrie președintele francez Emmanuel Macron, de pe un podium amplasat la Palatul Elysee de unde a prezentat prioritățile pentru o “Europă suverană” ale președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene.
Liderul francez a susținut o conferință de presă de peste două ore în care a etalat obiectivele Franței într-un “moment rar” în care Parisul va “avea responsabilitatea de a stabili ambițiile pentru Europa”.
Şeful statului francez a stabilit ca obiectiv al viitoarei preşedinţii franceze a Consiliului UE, care va coincide cu campania pentru alegerile prezidenţiale din aprilie şi cele legislative din iunie din ţara sa, o Europă “puternică în lume”, propunând reformarea spaţiului Schengen pentru o mai bună protejare a frontierelor europene, a criteriilor de la Maastricht pentru un nou cadru bugetar, precum și o posibilă suplimentare a fondului de redresare europeană post-COVID-19.




