Corespondență de la Aachen – Robert Lupițu
Președintele francez Emmanuel Macron a reafirmat dorința Franței și a Germaniei de a construi o Europă unită și democratică , în condițiile în care liderul de la Elysee a semnat alături de cancelarul Angela Merkel, la Aachen, tratatul de cooperare și integrare fanco-german.
”Nicio țară singură sau două nu pot face ceea ce putem face cu toții împreună. (…) ”Unitate, solidaritate, coeziune sunt cuvintele de ordine ale acestui tratat. Europa nu ar supraviețui dacă nu ar fi unită. Responsabilitatea franco-germană este să dea Europei suveranitate”, a declarat Macron.
”Cei care uită valoarea reconcilierii franco-germană și cei care exagerează și împrăștie minciuni, ne rănesc istoria și națiunile, încercând să facă istoria să se repete”, a mai spus Emmanuel Macron.
”Nu întotdeauna ne mișcăm suficient de repede, dar iată ce am reușit în aceste decenii. Prefer să consolidăm Uniunea Europeană. Lumea și toți cetățenii noștri au nevoie de asta. Vreau o Europă care merge mai departe și care este construită pe aceste noi ambiții. Ne iubim țările și iubim Europa pentru că știm că ele sunt inseparabile”, a mai spus liderul francez.
Președintele Franței a reamintit importanța istorică a locului în care este semnat Tratatul de la Aachen, făcând un nou apel la prevenirea riscului repetării istoriei.
”Europa este un nou proiect, fără pretenții hegemonice, un proiect democratic. Unul deține pentru ceilalți și fără ceilalți, ci un proiect în care toți decid pentru ei. Europa nu este visul unui nou imperiu, ci un proiect democratic”, a mai spus Emmanuel Macron.
Ideea încheierii unui nou tratat de cooperare franco-german a fost menționată de Emmanuel Macron în discursul său de la Sorbona, intitulat Inițiativă pentru Europa, din septembrie 2017.
Ulterior, Angela Merkel și Emmanuel Macron au anunțat încheierea viitorului instrument de cooperare printr-o Declarație comună adoptată la 22 ianuarie 2018, la 55 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée de către Preşedintele Charles de Gaulle și Cancelarul Konrad Adenauer, document care a formalizat și instituționalizat reconcilierea franco-germană postbelică.
Tratatul de la Aachen își propune să completeze Tratatul de la Elysée, care a pus bazele cooperării bilaterale strânse dintre cele două state, obiectivul noului tratat fiind asigurarea unei convergențe sporite între Berlin şi Paris, urmărind adaptarea relațiilor dintre cele două state la provocările cu care sunt confruntate în secolul XXI.
Tratatul care a fost semnat la Aachen va întări legăturile dintre Germania și Franța, mai ales în domeniile economic, al politicii externe și de securitate, educației și culturii, cercetării și tehnologiei, schimbărilor climatice și mediului, precum și în materie de cooperare transfrontalieră și la nivelul societății civile. Cele două țări urmăresc aprofundarea angajamentului comun în favoarea securității și a prosperității cetățenilor lor, în cadrul unei Europe mai suverane, unite și democratice.
În cadrul noului tratat, cele două state își exprimă viziunea conform căreia o cooperare bilaterală mai strânsă contribuie la întărirea Uniunii Europene. Pornind de la acest principiu, Germania și Franța aprofundează modelul de succes al unificării europene, stabilind totodată reperele pentru următoarea generație în demersul de a continua parcursul european comun trasat încă din 1963.
.




