Emmanuel Macron, un nou gest în direcția reformării Europei: Președintele francez a lansat, la Paris, Colegiul European de Intelligence

Președintele francez Emmanuel Macron a lansat marți Colegiul European de Intelligence, într-un efort considerat a fi unul major pentru cooperarea europeană în materie de informații, momentul survenind la doar o zi distanță după ce liderul de la Elysee s-a adresat cetățenilor europeni, într-o scrisoare în care a făcut apel la ”renașterea europeană” și a făcut noi propuneri pentru reformarea Uniunii Europene.

Președintele francez Emmanuel Macron și-a reiterat, astfel, apelul la o Europă mai puternică, adresându-se membrilor serviciilor de informații europene care s-au adunat la Paris pentru a lansa un nou organism în care pot face schimb de opinii și experiențe, relatează AP și ABC News.

Macron a spus că Europa “moare de la cei care, într-un fel, au renunțat la menținerea acestei dorințe a Europei”.

El a adăugat că țările europene “nu au altă posibilitate decât să unească forțele” dacă nu ” nu doresc să depindă de informațiile colectate de Statele Unite, China sau Rusia”.

Noul organism, Colegiul European de Intelligence, este lansat la inițiativa lui Macron și urmărește, în special, o mai bună combatere a terorismului și a criminalității cibernetice pe continent prin discuții comune între experții europeni în domeniul serviciilor de informații.

Acest organism nu oferă schimb de informații operaționale.

În același context, la nivelul Uniunii Europene, miniștrii Apărării și cei de Externe ai UE au convenit să creeze o școală comună de formare în materie de intelligence, în cadrul unei noi liste de proiecte PeSCo aprobate anul trecut.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare