Estonia și Lituania au semnat, marți, 17 ianuarie, acordurile de colaborare militară cu SUA, cu doar trei zile înaintea inaugurării în funcție a președintelui ales Donald Trump. Letonia a semnat un acord similar cu SUA săptămâna trecută.

Acordurile au legalizat prezența militară americană în cele două țări. Documentele intitulate ”Acorduri privind statutul trupelor” oferă Statelor Unite jurisdicția pentru infracțiunile comise de militarii americani pe teritoriile acestor țări, cu unele excepții care privesc cazuri ce revin justiției din țările gazdă. Înțelegerile semnate stabilesc și cadrul legal privind dreptul trupelor americane de a folosi instalațiile militare din respectivele state.
„Suntem interesați să menținem trupele americane în Lituania, întrucât acestea reprezintă unul din elementele cheie ale securității noastre”, a spus ministrul apărării de la Vilnius, Raimundas Karoblis, potrivit Radio Free Europe/Radio Liberty.
La summitul NATO din luna iulie, organizat la Varșovia, s-a decis desfășurarea prin rotație a patru batalioane în Polonia și în cele trei state baltice pentru consolidarea flancului estic al Alianței. În Polonia batalionul va fi format din militari americani, în Lituania din militari germani, în Letonia din militari canadieni și în Estonia din militari britanici, iar trupele care formează aceste unități vor fi înlocuite periodic conform principiului rotației. De asemenea, avioanele NATO asigură protecția spațiului aerian al statelor baltice, iar alte trupe americane și din mai multe state ale Alianței sunt deplasate în aceste țări și în altele din flancul estic, inclusiv în România, pentru participarea la diferite programe de aplicații militare.
Recent, Donald Trump a numit NATO, din care fac parte țările baltice, SUA și alte 24 de state, o organizație „învechită”. Statele baltice sunt îngrijorate însă de agresiunea crescândă a Rusiei, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea și a sprijinit conflictul separatist din estul Ucrainei.
Citiți și:
.



