Eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE) se află zilele acestea la Chișinău pentru a participa, alături de alți aproximativ 6o de colegi din Parlamentul European și 40 de parlamentari din Republica Moldova, Ucraina, Georgia Armenia, Azerbaidjan și din Parlamentul European, la cea de-a zecea sesiune a Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic (Euronest PA).
Cu acest prilej, acesta s-a văzut cu președinta Maia Sandu, pe care a caracterizat-o ca fiind „un lider curajos” în contextul hărțuirii constante din partea Rusiei, și a transmis mesajul de solidaritate al României și al Uniunii Europene față de românii de peste Prut și conducerea țării.
„Am venit aici în primul rând pentru a-i asigura pe românii de pe această parte a Prutului că suntem alături de ei. Noi, cei din România, dar și toată Uniunea Europeană. În aceste vremuri în care Kremlinul amenință Republica Moldova aproape zilnic, este obligația noastră să fim solidari și să susținem cu toată forța acest ținut românesc continuu hărțuit de urmașii lui Stalin. Mai ales că astăzi, R. Moldova are un lider curajos precum Maia Sandu. Trebuie să fim uniți fără rețineri în a apăra o cauză dreaptă, pentru că este și cauza noastră!”, a scris Eugen Tomac, într-un mesaj pe Facebook.
La deschiderea, luni, a sesiunii plenare a Euronest, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis printr-un mesaj video că instituția pe care o conduce va continua să susțină partenerii estici în relația cu UE, indiferent dacă obiectivele acestora sunt de a adera la familia europeană sau de a dezvolta și menține o cooperare strânsă cu blocul.
Totodată, Metsola a transmis că Parlamentul va continua să avanseze demersurile cu Republica Moldova și Ucraina privind statutul de țări candidate la UE. Oficialul european a mai îndemnat la continuarea dialogului, cooperării și unității în cadrul Euronest în ceea ce privește promovarea valorilor democratice, a statului de drept, dar și gestionarea riscurilor și amenințărilor comune. Astfel, șefa Legislativului european a pus accentul pe solidaritatea cu Ucraina și tragerea la răspundere a Rusiei pentru războiul declanșat, care aniversează un an pe 24 februarie.
Membrii Adunării Parlamentare Euronest s-au întrunit la Chișinău, Republica Moldova, pentru cea de-a 10-a sesiune ordinară, în perioada 19-21 februarie. Adunarea este alcătuită din 60 de deputați și 10 membri din fiecare dintre parlamentele participante ale partenerilor est-europeni (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina).
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a deschis sesiunea plenară luni, 20 februarie. Reuniunile din marja Adunării vor fi coprezidate de eurodeputatul Andrius Kubilius (PPE, Lituania) și de Ina Coșeru, membră a parlamentului din Republica Moldova.
Sesiunea de deschidere a Adunării a fost precedată de reuniuni ale diferitelor comitete și grupuri de lucru Euronest.
Agenda discuțiilor va fi dominată de subiecte precum impactul războiului din Ucraina asupra Parteneriatului Estic și noile provocări în materie de securitate din regiune. Participanții vor adopta, de asemenea, rezoluții privind afacerile politice, integrarea economică, securitatea energetică și aspectele sociale.




