Eurodeputatul Nicu Ștefănuță, vizită de lucru la Capitoliu: UE împreună cu SUA pot fi invincibile în lupta cu schimbările climatice

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (USR-PLUS, Renew Europe) se află în SUA, unde Delegația Parlamentului European pentru relațiile cu SUA, în cadrul căreia deputatul român este vicepreședinte, organizează prima vizită de lucru după instaurarea administrației prezidențiale Biden și după Summit-ul UE-SUA de luna trecută.

Deputatul european a avut marți o serie de sesiuni de lucru la Capitoliu, cu focus pe stoparea pandemiei prin vaccinare, relațiile cu China și lupta împotriva crizei climatice. Cu acest prilej, Nicu Ștefănuță a transmis că „UE împreună cu Statele Unite pot fi invincibile în lupta cu schimbările climatice.”

Sesiunea comună între Parlamentul European și Congresul SUA privind schimbările climatice a fost condusă de europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

„America is back! Nu doar că SUA a revenit în Acordul de la Paris privind clima, dar are propria legislație similară cu a noastră în Europa, cu Planul nostru verde”, a scris deputatul pe Facebook.

Potrivit europarlamentarului, SUA vrea implementarea unei taxe a carbonului la graniță (CBAM), propunere pe care o are și UE în pachetul ecologic: „Adică produsele ce vin din extern cu consum mare de gaze cu efect de seră să fie taxate la intrarea în Uniune”, a explicat Nicu Ștefănuță.

„Mă bucur că atât UE cât și SUA merg pe acest instrument, pentru că împreună cele două continente nu generează decât 20% din emisiile din lume. E evident că nu trebuie să lăsăm ca emisiile celorlalți să treacă pur și simplu în produse mai ieftine, dar mai poluante. UE și SUA vor lucra împreună și pe energii regenerabile, pentru că avem nevoie să stabilim împreună ce înseamnă energia viitorului”, a mai adăugat acesta.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare