Una dintre cele mai mari reușite ale Uniunii Europene este că le putem garanta cetățenilor noștri că se pot deplasa liber și să-și găsească un loc de muncă mai bine plătit dintr-o țară în alta, a declarat luni europarlamentarul PMP Eugen Tomac, într-o intervenție pe care a susținut-o în plenul Parlamentului European.
Tomac i s-a adresat astfel comisarului european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmidt, în cadrul unei dezbateri privind impactul regulilor UE asupra liberei circulații a lucrătorilor.
El a atras atenția că dincolo de mari reușite, există o serie de probleme pe care pandemia COVID-19 le-a scos în evidență.
“Muncitorii transfrontalieri, muncitorii detașați și cei sezonieri sunt cei mai expuși în fața vulnerabilităților prin care trec societățile noastre. Pentru că vin dintr-o țară unde aproape 4 milioane de concetățeni au ales să-și petreacă restul vieții într-un alt stat, beneficiind de alte facilități, cred că este extrem de important să le garantăm tuturor drepturile pe care legislația noastră le are”, a afirmat Tomac (PMP, PPE).
Eugen Tomac a subliniat că este vital ca Autoritatea Europeană a Muncii să înceapă să-și desfășoare cât mai rapid activitatea pentru că avem un set de responsabilități față de acești cetățeni.
“Fiecare cetățean european trebuie să se simtă în siguranță la locul de muncă, trebuie să îi fie asigurată securitatea socială, iar Uniunea Europeană va fi puternică și va da un semnal de siguranță pentru orice cetățean atunci când normele noastre vor fi pe deplin aplicate de fiecare stat“, a conchis el.
Pe agenda primei zile a actualei sesiuni plenare a Parlamentului European (17-20 mai) s-a aflat, între altele, mobilitatea forţei de muncă în interiorul UE.
Deputaţii europeni au prezentat propuneri pentru a asigura protecţia drepturilor lucrătorilor şi libertatea de circulaţie în cadrul UE.
Într-un proiect de raport care va fi supus la vot miercuri (rezultatul urmând a fi anunţat joi), ei cer ca lucrătorii din lanţurile de aprovizionare strategice să fie consideraţi esenţiali şi solicită un protocol care să garanteze libertatea de circulaţie în timpul crizelor de sănătate, conform site-ului Parlamentului European.
Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) este o nouă instituţie a UE, creată de la sfârşitul anului 2020 şi responsabilă de sprijinirea activităţilor de control în vederea combaterii fraudei, a abuzurilor şi a muncii nedeclarate. Ca prim director executiv al acestei noi agenţii europene a fost ales la 22 octombrie 2020 românul Cosmin Boiangiu.




