Eurodeputatul Tudor Ciuhodaru anunță că noul mecanism european de protecție civilă a primit undă verde din partea Comisiei de Sănătate din PE: Multe vieți vor putea fi de acum salvate

Noul mecanism european de protecție civilă, pe care l-am susținut de atâtea ori în plenul Parlamentului European, devine realitate, a transmis eurodeputatul Tudor Ciuhodaru (PSD, S&D), după ce Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Legislativul european, al cărei membru este, a adoptat joi, cu 72 de voturi pentru, 6 voturi contra și 1 abținere acest demers.

Mecanismul va îmbunătăți capacitatea de reacție europeană în situații de urgență pe scară largă, ce afectează simultan mai multe state (precum epidemia de coronavirus, incendii, inundații, cutremure sau de alte catastrofe).

” Concret, prin acest demers am reușit trei lucruri esențiale:

  1. Dezvoltarea unui nou mecanism european de protecție civilă -ce presupune înfiinţarea unor noi capacităţi medicale, tehnice şi logistice, la nivel european-pentru a facilita accesul la tratament al pacienților critici (arși, politraumatizați) din statele membre în situaţii de urgenţă. Vreau ca și Spitalul de Urgență din Iași să fie inclus în acest demers.
  2. Completarea capacităților existente ale statelor membre, permițând o pregătire și un răspuns mai eficace, în cazul în care capacitățile de la nivel național nu sunt suficiente.
  3. Elaborarea și punerea în aplicare a unui plan european de răspuns rapid și eficient la crize de mari dimensiuni sau la un eveniment cu probabilitate scăzută și cu un impact ridicat (!!!cum este pandemia coronavirus): a) UE va avea posibilitatea de a achiziționa, a închiria, a deține în sistem de leasing sau a contracta capacități medicale (ventilatoare, echipamente, teste etc) pentru a putea sprijini statele membre depășite de situații de urgență la scară largă, în conformitate cu competențele de sprijin în domeniul protecției civile și acordând o atenție deosebită persoanelor vulnerabile, b) Aceste capacități vor fi localizate în centre logistice strategice de pe teritoriul Uniunii”, a explicat eurodeputatul Tudor Ciuhodaru într-un mesaj pe Facebook. 

Eurodeputatul român a mai transmis că ”multe vieți vor putea fi de acum salvate” și și-a exprimat speranța ca toți europarlamentarii români să susțină acest demers.

După acest vot în comisia de specialitate, acest proiect va fi supus votului plenului Parlamentului European din 14-17 septembrie, de la Strasbourg, urmând negocierile cu statele membre pentru ca acest mecanism să devină complet operațional până în ianuarie 2021.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare