Polonia se pregăteşte de alegeri după opt ani de creştere economică cu liberalii din Platforma Civică la putere, însă oamenii înclină către o Syriza poloneză, care le promite creşterea salariilor şi clasicul război cu băncile şi multinaţionalele.
Duminică sunt alegeri parlamentare din Polonia, iar sondajele indică frustrare și nemulțumire, potrivit postului de televiziune Digi24. Cu Platforma Civică la putere, economia Poloniei a sfidat criza și a crescut cu 33% în opt ani, în vreme ce zona euro a avansat cu doar 2%. În ciuda reușitelor, Platforma Civică e pedepsită. A pierdut Președinția în primăvară, iar acum e pe cale să piardă și guvernarea. Sondajele arată că ar aduna 26% din voturi, în vreme ce partidul Lege și Dreptate ar lua 36%. Sunt actorii antisistem din opoziție ale căror cuvinte sunt văzute ca o salvare a estului sărac al țării.
„Salariile mai mari și forța de muncă mai scumpă vor forța progresul și inovarea. Trebuie să continuăm pe acest drum pentru a avea succesul pe care Polonia îl merită”, spune liderul partidului Lege și Dreptate, Jaroslaw Kaczynski.
Salariile crescute forţat pot scădea competitivitatea Poloniei, dar ţara are o problemă reală cu sărăcia, aşa că retorica prinde. Creşterea PIB-ul în mandatele Platformei Civice nu s-a simţit în buzunarele tuturor. Pentru una din patru familii din ţară e imposibil să-și acopere cheltuielile cu veniturile câștigate. 63% dintre oameni nu au niciun ban pus deoparte. La Varșovia și în vestul ţării abundă mașinile germane, dar în est sunt printre cele mai sărace regiuni din toată Europa. În vest, șomajul e aproape zero, în est e aproape 20%.
Se conturează o altfel de Polonie, mai precizează sursa citată, una neprietenoasă cu mediul de afaceri, dușmănoasă cu băncile și supermarketurile străine și chiar cu Europa. Partidul e eurosceptic și vrea o poziţionare diferită – diametral opusă de a actualei puteri, care s-a concentrat pe atragerea fondurilor și pe creșterea investiţiilor străine.
.





