Președintele Consiliului European, António Costa, a declarat marți că Muntenegru, Republica Moldova și Ucraina se află printre țările care au făcut cele mai mari progrese în procesul de aderare, subliniind că extinderea nu mai este o viziune abstractă, ci „un proces de transformare esențial pentru viitorul Europei”.
„Muntenegru a făcut cele mai mari progrese, iar ambiția sa de a încheia negocierile până la sfârșitul anului 2026 pare astăzi credibilă, dacă va continua cu același angajament și ritm intens al reformelor necesare”, a spus Costa, într-un discurs susținut în cadrul summitului Euronews privind extinderea Uniunii Europene.
La summitul Euronews au luat cuvântul și președinta Republicii Moldova Maia Sandu, aflată la Bruxelles, dar și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a vorbit prin videoconferință.
Evenimentul a coincis cu adoptarea de către Comisia Europeană a pachetului anual de extindere, care confirmă că “aderarea de noi state membre este din ce în ce mai aproape”.
„Cred că Muntenegru poate fi al 28-lea până în 2028”, a adăugat el, folosind formula care ar putea deveni simbolul unui nou val de extindere a Uniunii.
În ceea ce privește Republica Moldova și Ucraina, António Costa a elogiat eforturile remarcabile depuse de ambele țări într-un context extrem de dificil.
„Moldova și Ucraina au făcut progrese impresionante. Ucraina – o țară aflată în război – și Moldova, care se confruntă cu atacuri repetate asupra democrației și suveranității sale, au reușit, într-un singur an, să finalizeze procesul de examinare a acquis-ului de către Comisie – într-un timp record”, a punctat acesta.
El a anunțat totodată că, „din ianuarie 2026, Moldova și Ucraina se vor alătura zonei europene de roaming gratuit”, o măsură concretă care ilustrează „integrarea treptată” a acestor țări în piața unică europeană.
În același timp, Planul de creștere pentru Balcanii de Vest și Moldova, în valoare de până la 6 miliarde de euro, „deja oferă rezultate concrete, schimbând viața de zi cu zi a cetățenilor prin aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro, reducerea timpilor de așteptare la frontiere și extinderea rețelelor digitale”.
António Costa a reamintit că extinderea Uniunii Europene „nu mai este o viziune abstractă sau o listă de dorințe”, ci „un proces de transformare, esențial pentru consolidarea democrației și a statului de drept”. El a subliniat că trebuie păstrat un echilibru între exigența standardelor și eficiența procesului.
„Trebuie să fim mai exigenți în privința standardelor și mai eficienți și pragmatici în privința procesului”, a mai subliniat șeful Consiliului European.
În finalul discursului, președintele Consiliului European a făcut apel la determinare politică din partea ambelor părți.
„Țările candidate trebuie să decidă dacă au această voință de a avansa pe calea transformării europene sau dacă preferă să rămână captive în moștenirile dureroase ale trecutului. Uniunea Europeană trebuie, la rândul ei, să decidă dacă își mai poate permite să piardă timp și dacă este pregătită să evolueze și să se adapteze realităților geopolitice actuale”.
„Cred cu tărie că Europa nu trebuie să devină un muzeu al prosperității de odinioară”, a conchis António Costa, invitând statele membre și țările candidate „să continue munca intensă și reformele necesare pentru a transforma această perspectivă realistă a extinderii într-o realitate pentru cetățenii din Balcanii de Vest, Ucraina și Moldova”.




