UE dă startul următoarei extinderi: Statele membre vor începe elaborarea tratatului de aderare pentru Muntenegru

Țările Uniunii Europene au decis miercuri să înceapă lucrările pentru elaborarea unui tratat de aderare pentru Muntenegru, marcând o nouă etapă în parcursul țării către aderarea la Uniune.

„Acesta este un pas major pe drumul către aderarea la UE, o recunoaștere clară a progreselor Muntenegrului și un impuls pentru accelerarea reformelor”, a declarat comisarul european pentru extindere, Marta Kos, într-o postare pe platforma X.

„De asemenea, oferă ocazia de a trage învățăminte din extinderile anterioare și de a include garanții noi și mai solide în viitoarele tratate de aderare pentru a preveni regresul în ceea ce privește statul de drept și valorile fundamentale”, a adăugat aceasta.

Guvernul Muntenegrului a declarat că speră să adere la UE până în 2028. Fostă republică a Iugoslavia, Muntenegru și-a câștigat independența în 2006 și are o populație de aproximativ 600.000 de locuitori.

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a felicitat Muntenegrul, subliniind că pentru prima dată din 2013, Uniunea Europeană pornește din nou procesul pentru următoarea extindere, referindu-se la ultima extindere a construcției europene, prin aderarea Croației.

„Decizia de a înființa grupul de lucru pentru redactarea noului tratat de aderare reprezintă un moment-cheie”, a spus acesta.

Președintele Consiliului European a declarat în noiembrie anul trecut că Muntenegru, Republica Moldova și Ucraina se află printre țările care au făcut cele mai mari progrese în procesul de aderare, subliniind că extinderea nu mai este o viziune abstractă, ci „un proces de transformare esențial pentru viitorul Europei”.

„Muntenegru a făcut cele mai mari progrese, iar ambiția sa de a încheia negocierile până la sfârșitul anului 2026 pare astăzi credibilă, dacă va continua cu același angajament și ritm intens al reformelor necesare”, a spus Costa, într-un discurs la un eveniment care a coincis cu adoptarea de către Comisia Europeană a pachetului anual de extindere, care confirmă că “aderarea de noi state membre este din ce în ce mai aproape”.

„Cred că Muntenegru poate fi al 28-lea până în 2028”, a adăugat el, folosind formula care ar putea deveni simbolul unui nou val de extindere a Uniunii.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare