Fosta șefă a diplomației germane dorește să fie „un factor de unitate” la președinția Adunării Generale a ONU

Fosta ministră de externe a Germaniei, Annalena Baerbock, urmează să fie aleasă luni, 17 iunie, în funcția de președintă a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în cadrul unei sesiuni plenare. Baerbock candidează fără contracandidat pentru acest mandat de un an, votul fiind considerat o formalitate, relatează DW.

Funcția de președinte al Adunării Generale este una în mare parte simbolică și nu trebuie confundată cu cea de secretar general al ONU, ocupată în prezent de António Guterres.

În discursul susținut în fața Adunării Generale luna trecută, politiciana ecologistă în vârstă de 44 de ani și-a exprimat intenția de a „fi un factor de unitate” dacă va fi aleasă și a promis că va „servi toate cele 193 de state membre, mari și mici”.

Printre prioritățile sale se numără egalitatea de gen, protecția climei și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU.

Ceremonia oficială de învestire a Annalenei Baerbock este programată pentru data de 9 septembrie.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare