Germania a suspendat procesul de certificare a controversatului gazoduct Nord Stream 2

Autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Germania a declarat marți că procesul de certificare pentru controversatul gazoduct Nord Stream 2, care trece pe sub Marea Baltică, a fost suspendat, relatează Reuters și Deutsche Welle.

Filiala care urmează să opereze partea germană a Nord Stream 2 nu îndeplinește condițiile pentru a fi un “operator de transport independent”, a declarat marți sursa citată, după ce, în urmă cu două luni, Autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Germania are la dispoziție patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare a conductei Nord Stream 2.

Conducta ar putea fi certificată doar “dacă acest operator ar fi organizat într-o formă legală în conformitate cu legislația germană”, a declarat Agenția Federală de Rețele din Germania.

Certificarea va rămâne suspendată “până când activele principale și resursele umane vor fi transferate către filială”, au adăugat oficialii.

Suspendarea vine în contextul în care compania Nord Stream 2 AG, cu sediul în Elveția, intenționează să înființeze o filială în conformitate cu legislația germană doar pentru secțiunea germană a gazoductului.

Bundesnetzagentur trebuie să se sigure în special că Nord Stream 2 respectă regulile UE care cer ca proprietarii de conducte să fie separaţi de furnizorii de gaze, atunci când ajung şi trec prin apele şi teritoriul Germaniei, punând în aplicare noua directivă europeană privind gazele naturale, negociată de președinția română a Consiliului Uniunii Europene în anul 2019 și care a intrat în vigoare în același an. Directiva a scutit conductele existente, însă ea se aplică celor noi. Așadar, Rusia va trebui să împartă controlul asupra noului său gazoduct Nord Stream 2 către Germania, în conformitate cu normele antitrust ale Uniunii Europene.

Gazoductul Nord Stream 2 urmează să transporte gaze din Rusia în Germania și în alte țări.

Proiectul a fost contestat de mai multe țări, inclusiv, în special, de SUA, care afirmă că acesta va crește în mod periculos dependența Europei de Rusia pentru aprovizionarea cu energie.

Cu toate acestea, în ciuda opoziției de principiu față de gazoduct, administrația Biden a renunțat, în iulie, la eforturile de a-l bloca prin sancțiuni, ajungând la un acord cu Germania care include sprijin pentru Ucraina și amenințarea cu sancțiuni dacă se consideră că Rusia “înarmează” livrările de combustibil.

Recent, criticii au acuzat Rusia că și-a redus în mod deliberat aprovizionarea cu gaze naturale către Europa, ca o stratagemă pentru a accelera certificarea conductei de către Germania. Moscova a negat aceste acuzații.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare