Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP, atrage atenția: Riscul ca România să intre în recesiune economică este real

 Gheorghe Ialomițianu, vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară, solicită viitorului guvern ca, în programul de guvernare, să fie cuprinse măsuri de sprijinire a producției interne pentru sectoarele care prelucrează produsele agricole, pentru a salva România de o posibilă criză alimentară.

”Riscul ca România să intre în recesiune economică este real. Datele furnizate recent de Institutul Național de Statistică arată că România a înregistrat o încetinire a creșterii economice de la începutul anului până în prezent. Potrivit datelor statistice, în trimestrul trei din acest an, creșterea economică a fost de 0,3% față de trimestrul precedent. Comparativ cu primul trimestru din acest an, în trimestrul doi s-a înregistrat o creștere economică de 1,5%. Creșterea economică din acest an a înregistrat o decelerare cu efecte negative asupra stabilității economice, veniturilor românilor și a evoluției prețurilor. Este posibil ca în cazul menținerii reducerii ritmului creșterii economice în trimestrul patru, să se înregistreze o stagnare sau o restrângere a activității economice”, semnalează oficialul PMP într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a estimat că principalele cauze privind această reducere sunt ”continuarea aplicării măsurilor restrictive din cauza pandemiei și lipsa de măsuri fiscal-bugetare pentru sprijinirea în mod real a mediului de afaceri.”

”Din păcate, nici gradul de absorbție al fondurilor europene nu a ajutat prea mult creșterea economică. Consumul bazat pe importuri nu va putea salva România pentru a nu intra în recesiune economică, deoarece este posibila producerea unei crize alimentare la nivel mondial. Deficitul balanței comerciale, la opt luni din acest an, a fost de 16,7 miliarde euro, cu 3,7 miliarde euro mai mare față de aceeași perioada din anul precedent. Deci, consumul în România este dependent, într-o mare măsură, de importuri”, apreciază Ialomițianu. 

Acesta speră că România va putea să evite intrarea în recesiune ”ca urmare a unei producții agricole foarte bune”, deși ”acest risc se va menține și în anul 2022”.

”Partidul Mișcarea Populară solicită viitorului guvern ca în programul de guvernare să fie cuprinse măsuri de sprijinire a producției interne, în principal, pentru sectoarele care prelucrează produsele agricole, pentru a salva România de o posibilă criză alimentară. Aceste măsuri vor avea ca efect temperarea creșterii prețurilor la alimente. Sigur că acest lucru este posibil prin creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, dar și prin implementarea Programului National de Redresare și Reziliență”, conchide vicepreședintele PMP.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare