Giorgia Meloni solicită înregistrarea vocii sale ca marcă în UE pentru a se proteja de deepfake-urile generate cu inteligență artificială

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a depus luni o cerere la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) pentru înregistrarea vocii sale ca marcă, într-un demers de protecție împotriva deepfake-urilor generate cu inteligență artificială, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Solicitarea, datată 5 octombrie și confirmată de biroul premierului, include o înregistrare audio de patru secunde în care Meloni repetă de două ori, în italiană, expresia „Eu sunt Giorgia Meloni”.

Formula amintește de declarația făcută de aceasta la un miting politic în 2019, care a devenit ulterior și o piesă de muzică dance. „Eu sunt Giorgia” este și titlul autobiografiei sale, publicată în 2021.

Demersul intervine după ce imagini manipulate ale șefei guvernului italian au circulat în repetate rânduri pe internet, uneori fiind distribuite drept autentice. Printre acestea s-a numărat o imagine falsă care o prezenta așezată pe un pat, în lenjerie intimă.

Meloni a denunțat folosirea unor astfel de materiale pentru răspândirea de informații false și pentru atacuri la adresa persoanelor vizate. Ea le-a cerut utilizatorilor să verifice conținutul înainte de a-l distribui, subliniind că, deși dispune de mijloace pentru a se apăra, multe alte persoane nu au această posibilitate.

Potrivit presei italiene citate de Reuters, eventuala aprobare a cererii nu ar împiedica, prin ea însăși, folosirea vocii premierului în deepfake-uri. Înregistrarea ar putea însă crea obstacole juridice suplimentare pentru cei care încearcă să o reproducă.

În 2024, Meloni a inițiat o acțiune civilă împotriva unui bărbat din Sardinia, acuzat că a creat și publicat pe internet imagini pornografice de tip deepfake folosind chipul său. Dosarul este încă pe rolul unei instanțe italiene.

Cererea este încă în curs de examinare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare