Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, în cadrul ședinței de Guvern, că instituția va aproba ”modificările bugetului multianual aferent reformelor și investițiilor asumate prin PNRR”.
”Concret, ținta noastră este ca banii să stea cât mai puțin în conturile statului român și să ajungă în cel mai scurt timp pe șantierele de investiții”, a subliniat acesta.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a oferit informații suplimentare.
”Astăzi aprobăm în principal distribuirea sumelor care se convin României din capitolul RePowerEU, cele 1,4 miliarde de euro. Și aici foarte important este faptul că 1,2 miliarde de euro vor fi puse la dispoziția gospodăriilor cetățenilor români în acest an, prin vouchere pentru eficiență energetică și vouchere pentru panouri fotovoltaice și baterii. Este foarte important, aprobăm astăzi această distribuire, iar în luna mai o să declanșăm procedura de distribuire a acestor programe de sprijin pentru populație. De asemenea, tot prin această redistribuire de sume din RePowerEU, agricultura, pentru prima oară, are acces la banii din PNRR. După cum știți, a fost o luptă să introducem și capitolul agricultură, mai ales pe partea de energie din zona de irigații. Sperăm să fie cât mai rapid implementat tot acest program”, a detaliat Câciu.
În contextul în care săptămâna viitoare România va fi vizitată de Céline Gauer, responsabilul cu gestionarea PNRR la nivel european, premierul Marcel Ciolacu i-a îndemnat pe miniștrii coordonatori de reforme să fie pregătiți.
”Cer tuturor miniștrilor coordonatori de reforme să fie pregătiți săptămâna viitoare pentru dialogul cu doamna Céline Gauer, responsabilul cu gestionarea PNRR la nivel european. Vom analiza fiecare jalon important din cererea de plată numărul trei. Este un dialog firesc, serios și care necesită energie și concentrare din partea noastră. Nu există nimic blocat. Relația cu Comisia Europeană funcționează foarte bine și vreau să găsim soluții pentru a realiza toate reformele, cum de altfel am făcut și anul trecut”, a clarificat prim-ministrul.
Amintim că la sfârșitul lunii ianuarie, România a primit de la Comisia Europeană o prefinanțare de 288 milioane de euro aferentă fondurilor REPowerEU în cadrul PNRRR, plan a cărui modificare a fost depusă la instituția executivă europeană în luna septembrie a anului trecut pentru a include și acest capitol.
Cât privește vizita reprezentanților din cadrul Comisiei Europene care gestionează punerea în aplicare a Planurilor de Redresare și Reziliență, România așteaptă aprobarea cererii de plată numărul 3, după ce a depus o solicitare în acest sens la mijlocul lunii decembrie.
Sumele aferente acestei cereri se ridică la aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru România și acoperă un număr total de 74 ținte/jaloane aferente trimestrului III 2022 și trimestrului IV 2022.
Aceste fonduri se vor adăuga sumei de 9,1 miliarde euro încasată pe PNRR până în prezent de România, reprezentând pre-finanțarea în procent de 13% cu o valoare de 3,79 miliarde euro, cererea de plată numărul 1 cu o valoare de 2,56 miliarde euro și cererea de plată numărul 2 cu o valoare de 2,75 miliarde euro.
Odată finalizată procedura de plată pentru cererea de plată nr. 3 România urmează să transmită cea de-a patra cerere de plată în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de euro aferentă îndeplinirii a 46 de ținte și jaloane.




