Cetățenii britanici ar trebui să își poată păstra diverse beneficii ale apartenenței la UE, inclusiv libertatea de circulație, a transmis Guy Verhofstadt, negociatorul Parlamentului European pentru Brexit. Fostul premier belgian a declarat că speră să covingă liderii europeni să le permită cetățenilor britanici să își mențină anumite drepturi dacă aplică în mod individual pentru menținerea acestora.
Brexit este o ”tragedie, catastrofă, spuneți-i cum vreți” din punct de vedere politic și strategic pentru ambel părți, dar este și ”o lovitură emoțională” pentru cetățenii care au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, a declarat Verhofstadt pentru Radio 4 al BBC, potrivit Politico Europe.
”Toți cetățenii britanici au și cetățenie europeană. Asta presupune mai multe lucruri: posibilitatea de a participa la alegerile europene, sprijinul consular, libera circulație în statele UE… Trebuie să ajungem la o înțelegere pentru ca aceste drepturi să fie valabile în continuare pentru cei care le solicită”, a spus Verhofstadt.
Problematica privind drepturile cetățenilor britanici și ale cetățenilor din statele membre UE ar trebui să fie discutată ”înaintea oricărui alt subiect”, a declarat Verhofstadt, dar a adăugat că orice dialog pe această temă nu trebuie să aibă loc până când premierul britanic Theresa May nu declanșează articolul 50 privind ieșirea din UE, la finalul acestei luni.
Guvernul britanic nu a dat nicio informație despre statusul celor aproximativ 3,3 milioane de cetățeni UE ce se află în prezent în Regatul Unit argumentând că o decizie unilaterală din partea sa ar puteapune cetățenii britanici aflați pe teritoriul UE într-o poziție vulnerabilă.
Citiți și:
Guvernul de la Londra dorește un acord pentru Brexit valabil pentru toate regiunile Regatului Unit



