În drum spre Kiev, Macron, Merz, Starmer și Tusk cer Rusiei să accepte un armistițiu de 30 de zile: Vom intensifica presiunea asupra mașinăriei de război ruse

Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk vor merge sâmbătă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul “de neclintit” pentru Ucraina și, urmând exemplul Statelor Unite, pentru a cere Rusiei un “armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile”, potrivit unei declarații comune, citate de AFP.

La o zi după o demonstrație de forță a președintelui rus Vladimir Putin care a primit aproximativ douăzeci de lideri străini, printre care omologul său chinez Xi Jinping, în Piața Roșie la Moscova, liderii Franței, Germaniei, Regatului Unit și Poloniei călătoresc împreună în Ucraina pentru prima dată.

“Vom continua să creștem sprijinul nostru pentru Ucraina. Vom intensifica presiunea asupra mașinăriei de război ruse până când Rusia va accepta un armistițiu durabil”, au avertizat ei într-o declarație comună, citată și de Agerpres.

Această vizită considerată drept “istorică” are loc la patru zile după alegerea noului cancelar german, Friedrich Merz, care a mers deja la Paris și apoi la Varșovia miercuri, a doua zi după învestirea sa. Vineri, cancelarul german s-a aflat la Bruxelles, unde a marcat Ziua Europei prin întâlniri cu secretarul general al NATO și cu liderii instituțiilor Uniunii Europene. Tot vineri, președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul polonez Donald Tusk au semnat la Nancy, de Ziua Europei, un tratat de prietenie și cooperare întărită Franța – Polonia, cu accent pe apărare reciprocă și securitate.

La Kiev, cei patru, alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, urmează să organizeze o întâlnire virtuală cu ceilalți lideri ai “coaliției voluntarilor”, aceste țări occidentale, în principal europene, dispuse să ofere “garanții de securitate” Ucrainei. La reuniune va participa prin videoconferință și președintele interimar al României, Ilie Bolojan.

Ei vor informa celelalte țări despre “progresele realizate în vederea unei coaliții reunind forțe aeriene, terestre și maritime pentru a ajuta la regenerarea forțelor armate ucrainene după un eventual acord de pace și pentru a consolida încrederea în pacea viitoare”, conform declarației lor.

Președintele francez și premierul britanic conduc această coaliție cu contururi încă vagi care s-a reunit deja la Paris și Londra în ultimele luni.

Europenii merg la Kiev întăriți de apelul lui Donald Trump, care joi a presat Rusia să accepte “o încetare necondiționată a focului pentru 30 de zile”. În cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Trump a amenințat cu noi sancțiuni occidentale în caz de eșec. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare