Într-o discuție telefonică cu Trump, Keir Starmer și-a exprimat speranța că ajutorul american către Kiev și schimbul de informații SUA-Ucraina să fie reluate după discuțiile din Arabia Saudită

Premierul britanic Keir Starmer a ridicat problema suspendării schimbului de informații dintre SUA și Ucraina și a ajutorului militar american destinat Kievului într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu președintele Donald Trump, informează Politico Europe.

Potrivit unui comunicat al Downing Street, liderul britanic a declarat că speră ca discuțiile dintre SUA și Ucraina din Arabia Saudită din această săptămână – menite să pună capăt războiului dintre Ucraina și Rusia – să determine SUA să schimbe cursul.

Declarația a fost făcută în timp ce Downing Street nr. 10 a anunțat că Starmer va găzdui sâmbătă o nouă reuniune a țărilor care intenționează să consolideze un acord de pace în cadrul unei ”coaliții a celor dornici”.

”Prim-ministrul a declarat că speră ca discuțiile să aibă un rezultat pozitiv care să permită reluarea ajutorului american și a schimbului de informații”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.

Trump și Starmer s-au bucurat de o întâlnire caldă în Biroul Oval luna trecută – chiar înainte ca președintele american să îl certe public pe președintele ucrainean Volodomir Zelenski. El a tăiat apoi ajutorul militar acordat Ucrainei și a oprit schimbul de informații cu această țară, care a fost invadată de Rusia în 2022.

În ajunul discuțiilor din Arabia Saudită, Trump a declarat că SUA ”aproape” au pus capăt suspendării schimbului de informații atunci când a fost întrebat de reporteri, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare.

Conversația dintre Trump și Starmer a avut loc în contextul în care prim-ministrul britanic încearcă să se poziționeze în centrul eforturilor Europei de a consolida un acord de pace ucrainean – fără a-l înfuria pe Trump.

El a încercat să convoace o ”coaliție a celor dornici” formată din țări pregătite să desfășoare mijloace militare pentru a ajuta la menținerea unui acord, dar a continuat, de asemenea, să facă presiuni pentru garanții de securitate din partea SUA pentru a împiedica continuarea agresiunii ruse.

Nr. 10 a anunțat luni că Starmer va convoca sâmbăta aceasta o a doua reuniune virtuală a țărilor pregătite să susțină o încetare a focului cu sprijin militar.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare