Investițiile UE în Armenia vor ajunge la 2,5 miliarde de euro până în 2027, stimulând creșterea economică și conectivitatea

Uniunea Europeană va sprijini Armenia cu investiții estimate la 2,5 miliarde de euro, în cadrul strategiei Global Gateway, pentru a susține dezvoltarea economică, conectivitatea regională și reformele democratice. Anunțul a fost făcut luni, la Bruxelles, în urma unei reuniuni tripartite la nivel înalt între președintele Consiliului European, António Costa, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierul armean Nikol Pashinyan.

În cadrul întâlnirii, liderii europeni și-au exprimat sprijinul ferm pentru suveranitatea, integritatea teritorială și agenda de reforme democratice a Armeniei. De asemenea, a fost salutat acordul politic recent privind textul noii Agende de Parteneriat UE-Armenia, anunțat în iunie, care marchează un pas important în aprofundarea relațiilor bilaterale.

„Salutăm angajamentul Armeniei pentru integrarea europeană și progresul în procesul de liberalizare a vizelor”, au transmis oficialii europeni, apreciind și adoptarea recentă a legii armene „Privind lansarea procesului de integrare europeană”.

Sub umbrela strategiei Global Gateway, investițiile UE în Armenia vor atinge 2,5 miliarde de euro, susținând creșterea economică incluzivă și conectivitatea. Pachetul aferent Planului de Reziliență și Creștere, anunțat în aprilie 2024, a majorat cu 50% sprijinul financiar european pentru Armenia, aducând 270 milioane de euro în fonduri — 200 de milioane în granturi directe și 70 de milioane pentru atragerea de investiții suplimentare. Aceste fonduri vizează reforme socio-economice, cooperare sectorială extinsă și investiții în energie, transport și mediul de afaceri.

Uniunea Europeană și-a reafirmat și sprijinul pentru inițiativa armeană Crossroads of Peace, care urmărește creșterea conectivității regionale și reconcilierea în Caucazul de Sud. Liderii europeni au încurajat eforturile Armeniei de normalizare a relațiilor cu Azerbaidjan și Turcia, subliniind și importanța integrării țării în inițiativele economice și regionale ale UE, inclusiv în cadrul Strategiei pentru Marea Neagră.

Pe planul cooperării în domeniul securității, UE și Armenia au lansat consultări oficiale în materie de securitate și apărare, marcând o nouă etapă în parteneriatul strategic. Discuțiile au inclus teme precum combaterea dezinformării, interferențelor externe și a amenințărilor cibernetice. În sprijinul ecosistemului informațional, Comisia Europeană a anunțat o nouă finanțare de 1,5 milioane de euro pentru întărirea presei independente din Armenia.

Oficialii europeni au salutat, totodată, cooperarea Armeniei în prevenirea eludării sancțiunilor internaționale și au convenit asupra continuării eforturilor comune în acest sens.

În plan diplomatic, Armenia va găzdui viitorul Summit al Comunității Politice Europene și cea de-a 17-a Conferință a Părților la Convenția privind Diversitatea Biologică.

Reuniunea de la Bruxelles a fost descrisă de liderii UE drept „un pas important în relațiile UE-Armenia”, cu perspective clare de consolidare la următorul Consiliu de Parteneriat programat pentru toamna acestui an.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare