Premierul Ludovic Orban a declarat joi, la baza militară de la Capu Midia, la ceremonia de recepţie a primului sistem de rachete Patriot, că România este mai sigură cu aceste rachete pe teritoriul ei, iar cetăţenii români sunt mai bine apăraţi.
“Sunt onorat să fiu prezent astăzi, într-un moment pe care-l consider istoric, momentul în care pe teritoriul României soseşte primul sistem de rachete Patriot. Este un moment pe care, vă spun sincer, îl aşteptam de mult şi este bine că s-a petrecut şi sunt foarte fericit pentru că se petrece în mandatul meu de premier”, a spus Orban, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, România este un partener care îşi respectă toate angajamentele în cadrul parteneriatelor strategice.
“România a ales clar, România a ales să fie ţară membră NATO, România a ales parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, România a ales să fie ţară membră a Uniunii Europene. Suntem un partener loial, un partener care îşi respectă toate angajamentele în cadrul acestor alianţe, acestor parteneriate. România a decis să realizeze un program de înzestrare a armatei pe o perioadă de 10 ani, care a fost adoptat şi care prevede, practic, întărirea capabilităţilor, în special defensive, ale României”, a menţionat premierul.
Ludovic Orban a subliniat că sistemul de rachete Patriot este unul cu rezultate excepţionale dovedite în acţiuni de luptă, ţara noastră fiind mai sigură cu aceste sisteme sol-aer pe teritoriul ei.
“România a decis şi îşi respectă angajamentul de a aloca 2% din Produsul Intern Brut pentru cheltuielile de apărare, pentru realizarea acestui program de înzestrare. În cadrul programului de înzestrare, sistemul de rachete Patriot este extrem de important, este un sistem de rachete sol-aer, care este de o complexitate şi un grad de tehnologie fără precedent şi cu rezultate excepţionale dovedite în acţiuni de luptă. România este mai sigură cu rachetele Patriot pe teritoriul României, cetăţenii români sunt mai bine apăraţi”, a declarat Orban.
El i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în procedurile de achiziţii, exprimându-şi, totodată, convingerea că “toate cele şapte sisteme achiziţionate vor deveni operaţionale în conformitate cu calendarul stabilit”.
“De asemenea, vreau să evidenţiez că parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România capătă o nouă materializare concretă, într-o relaţie economică şi militară care este în avantajul României”, a mai spus Orban.
Ceremonia de recepţie a primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT a avut loc joi, la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu” de la Capu Midia, judeţul Constanţa.
Potrivit sursei citate, echipamentele principale din compunerea primului sistem PATRIOT de rachete sol-aer cu bătaie mare din dotarea Forţelor Aeriene Române au început să sosească în România din luna august şi au fost transportate la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu”, unde se desfăşoară testarea de acceptanţă şi recepţia.
Prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, Armata României îşi va creşte capacitatea defensivă şi de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spaţiului aerian naţional, parte a spaţiului aerian al NATO.
Achiziţionarea sistemelor PATRIOT a fost stabilită prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.
Citiți și Șeful Statului Major al Apărării: România va fi prima țară de pe flancul estic al NATO care va opera sistemele de rachete Patriot și HIMARS
Documentul prevedea atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziţionarea a şapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, din producţia curentă (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, muniţiei necesare, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special.
Promulgarea legii a fost precedată de obţinerea aprobării prealabile a Parlamentului României privind iniţierea achiziţiei, dată fiind valoarea estimată mai mare de 100 milioane de euro, şi obţinerea aprobării Departamentului de Stat al SUA privind posibila vânzare către România a unor sisteme PATRIOT.
România a achiziţionat o configuraţie modernă hardware şi software de sisteme PATRIOT aflate în serviciu, testată în luptă, capabilă să angajeze toate tipurile de ameninţări aeriene actuale.
Contractorii principali ai pachetului de echipamente şi servicii aferente sistemelor PATRIOT sunt companiile americane Raytheon şi Lockheed-Martin.