Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Lupta europeană împotriva cancerului: Comisia Europeană propune limitarea expunerii lucrătorilor la substanțele chimice cancerigene

Published

on

© European Commission/ Twitter

Comisia Europeană a propus marți limitarea expunerii lucrătorilor la substanțele chimice cancerigene pentru a îmbunătăți protecția împotriva cancerului a acestora, informează executivul european într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În fiecare an, în UE sunt identificate aproximativ 120 000 de cazuri de cancer profesional ca urmare a expunerii la agenți cancerigeni la locul de muncă, fapt care duce la aproximativ 80 000 de decese pe an.

Această a patra revizuire a Directivei privind agenții cancerigeni și mutageni stabilește valori-limită noi sau revizuite pentru trei substanțe importante: acrilonitril, compuși de nichel și benzen. Estimările arată că mai mult de 1,1 milioane de lucrători dintr-o gamă largă de sectoare vor beneficia de o protecție îmbunătățită datorită noilor norme. Propunerea de astăzi este prima inițiativă legată de angajamentul Comisiei de a lupta împotriva cancerului în cadrul viitorului Plan european de luptă împotriva cancerului.

“Un loc de muncă ar trebui să fie un loc sigur și, cu toate acestea, cancerul este cauza a jumătate dintre decesele profesionale. Actualizarea de astăzi a Directivei privind agenții cancerigeni și mutageni este una dintre primele etape ale planului nostru ambițios de luptă împotriva cancerului. Aceasta arată că suntem hotărâți să acționăm și că nu vom face compromisuri în ceea ce privește sănătatea lucrătorilor. În contextul crizei sanitare majore cauzate de Covid-19, ne vom înteți eforturile pentru a ne asigura că lucrătorii europeni sunt protejați. Vom analiza modalități concrete de realizare a acestui obiectiv prin intermediul viitorului cadru strategic în materie de securitate și sănătate în muncă”, a declarat, în context, Nicolas Schmit, comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a subliniat că “reducerea suferinței cauzate de cancer este o prioritate pentru noi și, în acest scop, prevenirea este esențială. Astăzi facem un pas important pentru a-i proteja pe lucrătorii noștri de expunerea la substanțe periculoase la locul de muncă și pentru a demara activitatea în cadrul viitorului nostru Plan european de luptă împotriva cancerului. Cu ajutorul acestui plan, vom urmări să abordăm principalii factori de risc ai cancerului pentru toate părțile implicate, dar și să ghidăm pacienții în fiecare etapă a experienței lor și să contribuim la îmbunătățirea vieții celor afectați de această boală.”

Trei valori-limită noi sau revizuite

Directiva privind agenții cancerigeni și mutageni este actualizată periodic în conformitate cu noile dovezi științifice și date tehnice. Ultimele trei actualizări au abordat expunerea lucrătorilor la 26 de substanțe chimice. Propunerea de astăzi adaugă limite de expunere profesională noi sau revizuite pentru următoarele substanțe:

  • acrilonitril (limită nouă);
  • compuși de nichel (limită nouă);
  • benzen (limită de jos revizuită).

Avantaje pentru lucrători și întreprinderi

Introducerea unor limite de expunere profesională noi sau revizuite pentru acrilonitril, compuși de nichel și benzen va aduce avantaje clare pentru lucrători. Cazurile de cancer profesional și de alte boli grave profesionale vor fi prevenite, îmbunătățindu-se astfel sănătatea și calitatea vieții.

De asemenea, propunerea va aduce beneficii întreprinderilor prin reducerea costurilor cauzate de cancerul și de bolile profesionale, cum ar fi costurile legate de absenteism și de plata asigurărilor.

Elaborarea propunerii și etapele următoare

Această inițiativă a fost elaborată în strânsă colaborare cu oameni de știință și cu reprezentanți ai lucrătorilor, ai angajatorilor și ai statelor membre ale UE. Partenerii sociali (sindicatele și organizațiile patronale) au fost, de asemenea, implicați în consultări în două etape.

Propunerea Comisiei va fi discutată de Parlamentul European și de Consiliu.

Comisia se angajează să intensifice lupta împotriva cancerului și va prezenta, înainte de sfârșitul anului 2020, Planul european de luptă împotriva cancerului. Planul va sprijini statele membre în eforturile lor de îmbunătățire a prevenirii, depistării și gestionării cancerului în UE, reducând în același timp inegalitățile în materie de sănătate între statele membre și în interiorul acestora.

În Comunicarea sa pe tema “O Europă socială puternică pentru tranziții juste”, Comisia s-a angajat să revizuiască strategia privind securitatea și sănătatea în muncă (SSM), pentru a aborda, printre altele, expunerea la substanțe periculoase, în vederea menținerii standardelor ridicate ale UE în materie de securitate și sănătate în muncă. Pilonul european al drepturilor sociale, proclamat în comun de Parlamentul European, Consiliu și Comisie în cadrul Summitului social pentru creștere și locuri de muncă echitabile la 17 noiembrie 2017, consacră dreptul lucrătorilor la un mediu de lucru sănătos, sigur și bine adaptat, care include protecția împotriva agenților cancerigeni.

Îmbunătățirea în continuare a protecției lucrătorilor împotriva cancerului profesional este cu atât mai importantă cu cât, potrivit EU-OSHA , cancerul este prima cauză a mortalității profesionale în UE: 52 % din decesele anuale legate de locul de muncă sunt atribuite în prezent cancerului profesional, în comparație cu 24 % atribuite bolilor circulatorii, 22 % atribuite altor boli și 2 % atribuite vătămărilor.

Această inițiativă este cea de a patra revizuire a Directivei privind agenții cancerigeni și mutageni. În ultimii ani, Comisia a propus trei inițiative de modificare a acestui act legislativ. Aceste trei inițiative au fost adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în decembrie 2017, în ianuarie 2019 și în iunie 2019 și au vizat 26 de substanțe.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Centura Bacăului, prima porțiune de autostradă din Moldova, primește finanțare europeană în valoare de 689,437 milioane de lei

Published

on

© Lucian Bode/Facebook

Comisia Europeană (CE) a aprobat, luni, 26 octombrie 2020, proiectul major de infrastructură rutieră „Varianta de ocolire Bacău”, prima porțiune de autostradă pentru Moldova, a anunțat ministrul transporturilor, Lucian Bode, într-o postare pe Facebook.

„Este încă o dovadă a faptului că Moldova nu e uitată. Astfel, prima porțiune de autostradă pentru zona Moldovei , și anume Varianta de ocolire a Bacăului, beneficiază începând de astăzi de finanțare europeană. Și asta în condițiile în care, anul trecut, vechea guvernare PSD a trimis CE documentații incomplete, fără planuri de management de mediu, pentru mai multe obiective de infrastructură. De data aceasta, reprezentanții europeni au găsit parteneri de dialog și iată că munca de echipă și seriozitatea cu care sunt transmise datele și informațiile solicitate de către Comisie dau roade”, a transmis ministrul transporturilor.

Potrivit lui Lucian Bode, proiectul a fost transmis de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împreună cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, la data de 22 noiembrie 2019.

La acea dată, România a prezentat Comisiei o cerere pentru un proiect major care prevede o contribuție din partea Fondului de Coeziune pentru „Construcția variantei de ocolire Bacău”, selectat de către Autoritatea de Management pentru axa prioritară 1, „Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T si a metroului” din cadrul programului operațional „Infrastructura Mare”.

Valoarea totală a proiectului este de 968.781.763,34 lei, din care valoarea totală eligibilă, finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este 811.102.174,82 lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată – 689.436.848,61 lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 121.665.326,21 lei va fi finanțată din bugetul beneficiarului).

Obiectul proiectului Varianta de ocolire Bacău este reprezentat de acordarea finanțării nerambursabile către CNAIR, în vederea realizării a 30,842 km de drum nou, din care 16,269 km de autostrada, 7 poduri, 9 pasaje, 1 nod rutier și 7 intersecții. La finalizarea implementării, varianta de ocolire Bacău va conduce la realizarea unor economii semnificative de timp, prin reducerea timpului de călătorie pentru automobile și pentru autovehiculele grele.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Vicepreședintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič: Activitatea Ombudsmanului European, esențială pentru menținerea încrederii publice în UE

Published

on

© European Parliament

Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, pentru relații interinstituționale și prospectivă, a reiterat în numele Executivului European că Ombudsmanul European rămâne esențial pentru menținerea încrederii cetățenilor europeni în UE.

„Cred că, în ultimii 25 de ani, activitatea Ombudsmanului European a fost esențială pentru menținerea încrederii publice în Uniunea Europeană. Ombudsmanul a devenit un punct de contact valoros pentru europeni în peisajul instituțional, care este ocazional destul de opac al UE”, a menționat Maroš Šefčovič în discursul său aniversar.

Ombudsmanul European desfășoară anchete privind cazurile de administrare defectuoasă din activitatea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii Europene, din proprie inițiativă sau pe baza unor plângeri adresate de cetățenii UE. Ombudsmanul este ales de Parlamentul European pe durata legislaturii.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen pledează pentru o cooperare globală în domeniul sănătății și nu pentru o concurență mondială

Published

on

© European Parliament Multimedia Center

 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pledează pentru o cooperare globală în domeniul sănătății și nu pentru concurență mondială, reiterând sprijinul Europei pentru acest proces, dar mai ales sprijinul Executivului European pentru punerea bazelor unei Uniuni Europene a Sănătății.

„Ideea este că nu putem aștepta sfârșitul pandemiei pentru a ne pregăti pentru viitor. În lumea zilelor noastre, trebuie să avem grijă de sănătatea noastră, având grijă de planeta noastră, de bunăstarea noastră și de dezvoltarea durabilă. Și trebuie să o facem împreună – prin cooperarea globală în domeniul sănătății și nu prin concurența mondială”, a subliniat Ursula von der Leyen în discursul său din cadrul World Health Summit.

De asemenea, președinta Executivului a menționat că va consolida agențiile științifice și de medicamente existente – ECDC și EMA: „Vom construi o nouă agenție europeană pentru cercetare și dezvoltare biomedicală avansată.”

World Health Summit este unul dintre cele mai importante forumuri strategice pentru sănătate la nivel mondial. Timp de 3 zile, 300 de speakeri din toate domeniile Sănătății, experți internaționali din domeniul academic, lideri politici și repezentanți ai societății civile din 100 de țări se întâlnesc online pentru a găsi cele mai bune soluții la provocările globale de sănătate și a stabili împreună agenda pentru un viitor mai sănătos

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

Dan Motreanu6 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu a cerut Comisiei Europene să intensifice colaborarea între autoritățile vamale și cele de supraveghere a pieței pentru a garanta controale de calitate uniforme la mărfurile din UE

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Centura Bacăului, prima porțiune de autostradă din Moldova, primește finanțare europeană în valoare de 689,437 milioane de lei

ROMÂNIA7 hours ago

Ludovic Orban, primul șef de guvern din UE primit la Paris de omologul francez: România vrea să găzduiască viitorul Centru UE pentru securitate cibernetică

Daniel Buda7 hours ago

Eurodeputatul Daniel Buda a prezidat discuțiile din cadrul Comisiei AGRI privind măsurile de criză pentru sectorul viniviticol

NATO8 hours ago

Prim-miniștrii României și Franței au decis, la Paris, reluarea mecanismului de consultări 2+2 între miniștrii de externe și ai apărării

POLITICĂ8 hours ago

România și Franța au semnat o Declarație de intenție în domeniul nuclear civil pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Dragoș Pîslaru9 hours ago

Dragoș Pîslaru, co-raportor privind mecanismul de Redresare și Reziliență, maraton de întâlniri pentru pregătirea mandatului de negociere al Parlamentului European pe dosarul de 672.5 mld. de euro

ROMÂNIA10 hours ago

Franța salută solidaritatea și sprijinul României după “atacurile defăimătoare” ale lui Recep Tayyip Erdogan la adresa lui Emmanuel Macron

POLITICĂ10 hours ago

România și Franța au semnat o nouă foaie de parcurs a Parteneriatului Strategic. Ludovic Orban: Avem garanția susținerii din partea Franței pentru aderarea la Schengen și la OCDE

SUA12 hours ago

Cazul Boeing: UE primește undă verde oficial de la OMC pentru a taxa importurile americane, însă preferă o soluție negociată cu SUA

Dacian Cioloș18 hours ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA4 days ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: România a atras în acest an fonduri europene pentru agricultură de peste două miliarde de euro

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: Pandemia este o lovitură, dar și un moment în care putem face tranziția de la o piața reactivă și inflexibilă la una dinamică

U.E.2 weeks ago

COVID-19: Noi recomandări privind coordonarea restricțiilor de călătorie în UE. Platforma „Re-open EU”, actualizată permanent cu date noi privind călătoriile

ENGLISH2 weeks ago

COVID19: regions and cities demand simplified access to EU funds and sufficient time to invest on recovery

U.E.2 weeks ago

Barometrul regional și local al UE avertizează că pandemia COVID-19 riscă să creeze o generație de tineri „pierdută”

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din PE, schimb de opinii cu directorul DG Energie din Comisia Europeană: Numai prin îmbunătățirea energetică a clădirilor, UE și-ar putea reduce consumul de energie cu cel puțin 6%

Advertisement
Advertisement

Trending