Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de mulțumire către cetățenii care au participat la scrutinul parlamentar din 28 septembrie. Șefa statului a subliniat implicarea alegătorilor atât din țară, cât și din străinătate.
„Mulțumesc moldovenilor de acasă și din diasporă pentru participarea la vot! În Moldova, secțiile s-au închis la 21:00, dar în unele țări secțiile sunt încă deschise. Mergeți la vot!”, a scris Sandu pe pagina sa de Facebook.
În mesajul său, președinta a reamintit că procesul electoral continuă peste hotare și a încurajat moldovenii stabiliți în străinătate să profite de timpul rămas pentru a-și exercita dreptul de vot.
Pe 28 septembrie, cetățenii Republicii Moldova au fost chemați la urne să aleagă o nouă componență a Parlamentului, într-un scrutin considerat istoric și cel mai important de la dobândirea independenței țării deoarece miza scrutinului este una geopolitică, vizând menținerea Republicii Moldova pe calea europeană sau, dimpotrivă, readucerea ei în sfera de influență a Federației Ruse.
Peste 1,59 milioane de moldoveni au fost prezenți la urne pentru a-și exprima opțiunea politică, atât în țară cât și în străinătate, reprezentând un procent de 52,02%.
Comisia Electorală Centrală a început centralizarea votului la capătul unor alegeri marcate de mai multe tentative de atac cibernetic și alerte cu bombă în secții de votare din străinătate, Chișinăul considerând aceste acțiuni drept parte a asaltului Federației Ruse asupra procesului electoral din Republica Moldova.
Bilanțul preliminar al rezultatelor va fi prezentat pe 29 septembrie, la ora 10:00.




