Zeci de mii de cataloni au manifestat duminică la Barcelona, dând curs apelului unei asociații separatiste, pentru a cere formarea unui guvern care să avanseze spre secesiune, potrivit unor jurnaliști ai AFP, citat de Agerpres.
Conform poliției municipale, 45.000 de persoane au participat la marşul ”Republica acum”, organizat de Adunarea Naţională Catalană (ANC).
50,000 people (figures according to the police) march in #Barcelona under the slogan ‘#RepúblicaAra‘ to call for the implementation of the #CatalanRepublic and to demand freedom for the #CatalanPoliticalPrisoners jailed in Madridpic.twitter.com/0yRHd5YJRX
— David d’Enterria *X (@denterd) March 11, 2018
”Deţinuţi politici, libertate” sau ”Niciun pas în spate” au fost alte sloganuri ale manifestaţiei, notează EFE, alături de apeluri la unitatea forţelor pro-independenţă.
Deși au obținut majoritatea absolută în parlamentul catalan în urma alegerilor care ua avut loc la 21 decembrie, anul trecut, partidele separatise nu au reușit pentru moment să ajungă la un consens privind învestirea unui guvern regional.
Săptămâna trecută, cele două principale partide pro-independenţă au ajuns la un acord pentru a avansa spre secesiune, preconizând să supună la referendum o viitoare Constituţie catalană.
Dar ele trebuie încă să facă faţă unor obstacole judiciare şi să obţină susţinerea CUP (Candidatura unităţii populare, 4 deputaţi, extrema-stângă) pentru a forma un guvern şi a pune astfel capăt plasării sub tutelă a regiunii de către guvernul central.
Carles Puigdemont, fostul președinte destituit la 27 octombrie după proclamarea unei republici independente și care face și el, la rândul său, obiectul unui dosar penal, a decis retragerea sa din cursa pentru conducerea executivului catalan pentru a nu mai întreține astfel criza politică în care se află regiunea.




